VIDEO A fost lansată oficial OMD Mamaia Nord. Mirela Matichescu vorbește despre atuurile celei mai noi stațiuni de pe litoral

Știrile zilei
Astăzi s-a lansat, oficial, Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia Nord Năvodari. Este un prim pas făcut pentru ca cea mai nouă stațiune turistică, într-o continuă dezvoltare, să-și prezinte atuurile, dar și să-și rezolve problemele, spre mulțumirea turiștilor.
Mirela Matichescu, manager de destinație, a spus astăzi, în cadrul conferinței de lansare că, în cele trei luni de zile de la înființarea propriu-zisă a OMD-ului Mamaia Nord, s-a realizat o strategie de turism – care trebuie predată ministerului Turismului în luna iunie care va fi de folos oamenilor de afaceri și turiștilor.
„Scopul OMD Mamaia Nord este acela de a dezvolta și promova destinația. Noi încercăm să aducem în atenția agenților economici că putem crea un climat astfel încât ospitalitatea să fie făcută cu profesionalism și ea să funcționează din ambele capete ale circuitului economic„.
Managerul de destinație a explicat cum va fi colectată taxa de turism de la agenții economici din Mamaia Nord și cum se vor cheltui banii.
„A fost un prim an în care bugetul a fost extrem de mic pentru că anii anteriori nu au fost colectate taxe. Există o hotărâre a Consiliului Local Năvodari referitoare la această taxă de promovare pe care agenții economici vor trebui să o plătească, după care se va face un buget care va trebui aprobat în Consiliul Director, în AGA OMD-ului. Mai apoi se face un plan al managerului de destinație care la fel trece prin aceleași aprobări. Fiind bani publici trebuie să ne raportăm la legislația actuală. Mi-ar fi plăcut ca acești bani să fie folosiți pentru investiții care să atragă turiștii străini„.
Mirela Matichescu a venit, în întâmpinarea turiștilor cu câteva argumente legate de motivele pentru care aceștia pot alege această destinație:
„Avem singura plajă comercială care nu este atinsă de interacțiunea umană, avem un nisip fin, zona de îmbăiere este sigură pentru toată lumea, este cea mai nouă stațiune a litoralului, avem cele mai noi locuri de cazare și restaurante, iar serviciile se adresează tuturor segmentelor de turiști, indiferent de venitul pe care îl au. Până și distracția este pentru toate segmentele de turiști„, a explicat Mirela Matichescu.
În stațiunea Mamaia Nord sunt peste 20.000 de locuri de cazare, însă nu toate sunt înregistrate la Ministerul Turismului.
„Ne dorim ca în următorii ani să avem o bază exactă a numărului de camere și împreună cu autoritățile să asigurăm și siguranța celui care închiriază prin Airbnb, Booking, dar și serviciile oferite să se reflecte în costuri”, a conchis managerul Destinației Mamaia Nord.
OMD Mamaia Nord are ca membri fondatori, potrivit actului constitutiv aprobat de Consiliul Local Năvodari în 2021, Primăria Năvodari, Organizația Patronală Mamaia Nord și Holiday Beach SRL.
Citește și:
VIDEO Astăzi are loc lansarea Organizației de Management al Destinației Mamaia Nord







