VIDEO: Avocatul Adrian Cuculis, care îl reprezintă pe soțul uneia dintre victimele Șacalului, face dezvăluiri despre caz: Astăzi voi fi la Parchet

Știrile zilei
Avocatul Adrian Cuculis, care îl reprezintă pe soțul Deliei, una dintre femeile ucise aparent de individul cunoscut ca Șacalul, face noi dezvăluiri.
„Și domnul Avram, soțul Deliei, este parte vătămată în acest dosar și avea această pretenție minimală. Dacă tot i-a furat mașina și a omorât-o, măcar să își recupereze bunul respectiv, care culmea, nu era în proprietate comună, ci era exclusiv pe numele soțului Deliei. A fost practic o joacă de-a șoarecele și pisica. Noi trimitem adrese, Parchetul nu ne răspunde. Mașina era folosită în tot acest timp de alte persoane.
Într-un final, Parchetul a dispus restituirea bunului, anume a acelei mașini pe care am văzut cu toții că a fost folosită de acest personaj supranumit Șacalul în scopul de a scoate niște bani de pe urma vânzării ei, lucru care s-a și întâmplat. Nu știm cum a ajuns mașina înmatriculată cu numere de Bulgaria. Este probabil vorba despre niște falsuri care se vor dovedi în cursul urmăririi penale. Cert este faptul că domnul Avram, soțul Deliei, și-a recuperat mașina. Este interesant faptul că cei de la care și-a recuperat mașina s-au oferit să facă acte de vânzare-cumpărare legale, să-i mai ofere o sumă absolut derizorie și să i-o vândă, lucru cu care domnul Avram nu a fost de acord.
Acum urmează procedura de urmărire penală. Am văzut declarațiile publice ale acestei persoane (Șacalul). Nici măcar acum nu își recunoaște faptele. Astăzi, undeva la ora 12, voi fi la Parchet pentru a fotocopia dosarul după mai bine de o lună și jumătate de când aștept acces la el. Ulterior vom afla mai multe lucruri”, a declarat acesta.
Conform avocatului Cuculis, după crimă, mașina Deliei ar fi fost folosită pe drumurile publice, iar soțul femeii a primit o amendă contravențională pentru lipsa rovinietei, la două luni distanță de la moartea femeii.
Reamintim că pe 8 octombrie, judecătorii Tribunalului Constanța au decis să mențină starea de arest preventiv a lui Neculai Mitrea, cunoscut drept Șacalul, bărbatul acuzat că a ucis cu sânge rece două femei (Denisa și Delia).
Șacalul, pe numele real Neculai Mitrea, este cercetat în dosarul în care două femei au fost omorâte (Denisa și Delia): una din județul Tulcea, găsită decedată într-un apartament din Constanța la mijlocul lunii iulie, și alta, al cărei trup a fost descoperit între localitățile Mihai Viteazu și Sinoe pe 4 septembrie 2024.
Într-un alt dosar, Șacalul este suspectat de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și furtul în scop de folosinţă. În cauză, recent, Curtea de Apel Constanța a revocat măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat.
În această anchetă, judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis arestarea a două persoane, la cererea procurorilor: pe Neculai Mitrea, cunoscut drept Șacalul, dar și o femeie. Așa cum arătam în edițiile anterioare, în caz este implicat și un copil de 15 ani, care ar fi fost forțat să ajute inculpații. Minorul este copilul femeii arestate.
Adolescentul, care acum se află în grija Protecției Copilului, ar fi participat, spun procurorii, la transportul victimei din Timișoara și la ștergerea urmelor. Dosarul nu a fost încă trimis pe rolul instanței, cazul aflându-se în faza urmăririi penale.
În cuprinsul actului de sesizare al instanţei s-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatului, că la data de 05.12.2023, în jurul orelor 06:30, a condus autoturismul marca VW Passat, pe DN 22 E 87 (drum public), fără a deţine permis de conducere, autoturismul menţionat fiind anterior sustras de către acesta, pe timp de noapte, în scop de folosinţă pe nedrept, iar la solicitarea organelor de poliţie a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii prezenţei unor substanţelor psihoactive.
În iulie 2024, după prima presupus crimă de la Constanța, Judecătoria Tulcea a decis achitarea inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, însă a decis condamnarea acestuia la pedeapsa de un an și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, dar și la pedeapsa de un an de închisoare pentru furt în scop de folosință pe nedrept.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







