VIDEO Ce spune Florin Mitroi, președintele CJC despre situația de la Spitalul Județean, dar și despre numirea unui al doilea vicepreședinte

Știrile zilei
Ulterior ședinței Consiliului Județean Constanța, ce a avut loc astăzi, 29 ianuarie 206, președintele CJC, Florin Mitroi, a făcut o serie de precizări pe marginea unor subiecte fierbinți, precum situația de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța sau numirea unui al doilea vicepreședinte.
Florin Mitroi a făcut declarații despre posibilitatea ca angajații unității medicale să primească stimuente de la Consiliul Județean.
Președintele CJC a comparat salariul managerului Spitalului Județean Constanța cu acela al managerei Spitalului Mangalia.
Aceasta din urmă are un salariu de patru ori mai mare:
„Managerul Spitalului Județean are un salariu undeva la 10.000 de lei. În același timp, managerul Spitalului Mangalia are 42.000 de lei lunar, adică de peste patru ori mai mult.
Este corect ca, dacă legea ne permite, ca și aici, unde sunt sporuri, să le poți da oamenilor”, a spus Florin Mitroi.
Acesta a oferit și explicații vizavi de schimbarea din funcție a medicului Salim Camer, șefa UPU:
„Atunci când am numit manageri la fiecare subordonată a Consiliului Județean, nu m-am băgat în alcătuirea echipei și lucrurilor benefice pentru cetățeni. Este decizia doamnei manager și doamna manager vă poate răspunde„.
„Vizavi de stimulentele pentru medici, am avut discuții cu managerul Spitalului Județean să găsim soluții pentru a stimula, noi CJC, dacă este legal, diferența de preț pe gărzi.
În urma controlului declan;at de Corpul de Control al ministrului Sănătății, ministrul trebuie să facă declarația finală despre situația de la spital.
Dar, eu spun că nu trebuie să aruncăm cu noroi în medici. Și eu mi-am pierdut în spital și mama, și sotia, si rude. Dar trebuie să mai ai și noroc de la Dumnezeu”, a adăugat Florin Mitroi.
UPDATE:
În privința numirii unui al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi spune că acest lucru trebuie aă aibă loc cât mai curând, volumul de muncă fiind unul foarte mare.
„A rămas la nivelul lunii decembrie, nu am reluat discuțiile. Din punctul meu de vedere este normal să am al doilea vicepeședinte pentru că lucrurile sunt prea multe pentru Razvan Filipescu și pentru Ionela Costache. Nu este genul meu să dau unui vicepreședinte de la PNL atribuții și celuilalt, nu.
Primele discuții le-am avut cu 10 luni în urmă, cu domnul Felix Stroe de la PSD. În primă fază a zis să așteptăm o lunp, două, că va fi bine și că mă va susține în proiecte, ceea ce a și făcut și că îmi va nominaliza un vice.
Ulterior, mi-a spus că nu mai este cazul, dar că îmi va susține proiectele.
O altă discuție am avut-o cu USR-ul. Propuneri au fost dl Enciu și doamna Gilda Lazăr. Probabil, într-o lună, vom avea un nou vice.
(…) Mie îmi place să ies în teren. Vicepreședinte, unul dintre ei, poate prezida o ședință.
Pentru că mie îmi place să stau pe teren, să văd…
De exemplu, nu am ajuns la carierele de piatră din județ, la groapa de gunoi, pentru că și acolo au fost lăsate lucrurile de izbeliște…”
Citește și:





