(VIDEO) Comercianții din Bazarul „La Ruși” au venit la ședința de Consiliu Local: „25 de ani am stat în frig și am plătit chirii”

Știrile zilei
Ședința ordinară a Consiliul Local Constanța se desfășoară la această oră în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța, în sistem fizic, după ani de zile în care aceste întâlniri au avut loc în videoconferință. La ședință au participat și comercianții din bazarul de „La Ruși”, pe care Administrația Fondului Imobiliar Constanța plănuiește să îl demoleze.
Consilierii municipali s-au întâlnit, după mult timp, în ședință în sistem fizic. Prezenți la întâlnire nu au fost doar aleșii locali, ci și Edvochia și Dănuț Aelenei și Ovidiu Cupșa, membrii ai partidului AUR, Remus Negoi de la USR dar și comercianții din bazarul de „La Ruși”.
Dănuț Aelenei a intervenit și a solicitat administrației locale să adopte o atitudine pozitivă față de comercianții, care își desfășoară activitatea în spațiul ce urmează să fie demolat.
Primarul Vergil Chițac a precizat că aceștia ocupă acele spații în baza unor contracte cu Administrația Fondului Imobiliar care vor expira în luna martie.
Reamintim faptul că Administrația Fondului Imobiliar Constanța a obținut astăzi, de la Primăria Constanța, certificatul de urbanism pentru desființarea Bazarului Eliberării cunoscut de constănțeni ca bazarul de „La Ruși”.
Bazarul Eliberării se află la intersecția străzilor Eliberării cu I.L. Caragiale și este încadrat în clasa de risc seismic RSI. Documentul are o valabilitate de 12 luni.
La finalul lunii ianuarie 2024, Consiliul de Administrație al Administrației Fondului Imobiliar a decis „adoptarea măsurii minimale recomandate de Expertiza Tehnică”, adică demolarea bazarului de pe strada Eliberării, cunoscut ca și bazarul „La ruși”.
Comercianți: „Spațiile sunt făcute din banii noștri, noi plătim chirie lunară”
Comercianții care au închiriate spații pentru desfacerea mărfii în bazar sunt disperați că odată ce construcția va fi demolată singura sursă de venituri a multor familii va dispărea.
Sunt aproximativ 70 de societăți care își desfășoară activitatea în bazarul „La ruși” însă numărul spațiilor comerciale este mult mai mare pentru că sunt unele familii care au câte două sau trei spații închiriate.
„Noi nu facem profit aici, doar supraviețuim din activitatea pe care o desfășurăm. Spațiile sunt făcute din banii noștri, noi plătim chirie lunară. În campania electorală anterioară, actualul primar Vergil Chițac a promis că va reface locația. Îl rugam să înțeleagă situația firmelor care își plătesc luna chiriile.
Să se țină de cuvânt cu ce a promis înainte de alegerile locale. Întrebăm noi acum, este rentabil pentru primărie spațiul verde sau chiriile noastre? Sau există alt interes?”, ne-au declarat comercianții din bazar la începutul lunii februarie.
Pe 23 februarie 2023, mai multe persoane au decis să se adune în fața Primăriei Constanța, pentru a protesta față de demolarea bazarului „La ruși”, dar și față de schimbarea numărului de benzi a bulevardului Ferdinand.
Cite;te ;i:
Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație







