VIDEO Deputatul USR George Gima a votat la Constanța: Pentru România onestă, decentă, europeană, euroatlantică

Politic
Deputatul USR George Gima s-a prezentat astăzi la una dintre secțiile de votare din Constanța pentru a-și exprima opțiunea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. La finalul procesului de vot, parlamentarul a transmis un mesaj amplu și mobilizator către cetățeni, în care a subliniat importanța momentului electoral și valorile în care crede.

„Am votat pentru România onestă, decentă, europeană, euroatlantică. Am votat pentru ca țara noastră să rămână pe drumul acesta al dezvoltării, un drum pentru care la Revoluție – și fac apel la această referință, pentru că votul de astăzi este poate la fel de important ca ceea ce s-a întâmplat atunci – au murit niște oameni, și-au sacrificat viața, familiile, pentru ca noi să fim liberi și să putem alege și să putem ulterior să ne integrăm în Uniunea Europeană și în NATO.
Pentru asta am votat și îndemn pe toată lumea să iasă la vot, să vorbească cu prietenii. Vorbiți cu cei apropiați, rudele, dați-le mesaj, pe SMS, pe WhatsApp, peste tot, să scoatem cât mai mulți oameni la vot, pentru ca rezultatul să fie unul cât se poate de clar, de orientare euroatlantică. Haideți la vot!
Sunt convins că românii din alte țări au înțeles. Eu am locuit mai mult de 10 ani în diaspora, cunosc oamenii de acolo, le știu greutățile, frământările, dar știu că le pasă de România, știu că apreciază tot ceea ce a făcut Uniunea Europeană pentru România. Sunt și oameni care sunt debusolați, care sunt nervoși pe multe lucruri care se întâmplă aici, care se întâmplă în Europa, dar acum este momentul să ne unim cu toții pentru a păstra țara pe drumul european.
Vorbiți așadar cu românii care sunt plecați într-o altă țară și, cei care sunteți plecați în afara țării, vorbiți cu românii din țară, să votăm pentru țara noastră.”
George Gima a punctat astfel necesitatea unei prezențe masive la urne și a reafirmat direcția pro-europeană ca element esențial pentru viitorul României.







