VIDEO Sulina îi așteaptă pe turiști în vacanța de Paște. Ce bucate vor servi vizitatorii și cum se pot relaxa

Știrile zilei
Delta Dunării este locul perfect unde oricine și-ar dori să petreacă măcar câteva zile pe an. Perioada Sărbătorilor Pascale este o perioadă perfectă: natura renaște, nu este foarte cald și nici foarte aglomerat astfel că te poți bucura de tot ceea ce înseamnă natură – plajă și excursii pe canale sau la vărsarea Dunării în Marea Neagră – unul dintre cele mai spectaculoase peisaje.
Sulina, singurul oraș din Delta Dunării, este și în acest an în topul preferințelor turiștilor pentru perioada sărbătorilor de Paște.
Deși suntem la doar câteva zile distanță de Paște, în Deltă, în unele locații deschise în această perioadă au mai rămas locuri de cazare cu prețuri bune, însă cele mai bune au fost rezervate de mai multă vreme.
Iubitorii Deltei care vor fi de Paște în Delta Dunării se vor putea bucura de meniuri inedite pentru masa de Paște unde baza este, cum altfel, peștele: icre, chifteluțe din pește, borș de pește, ciorbă din perișoare de pește, scrumbie la grătar și chiar calcan la tavă.

Calcan la tavă
Pentru cei care preferă Delta continentală ca destinație pentru vacanța de Paște varianta optimă ar fi Sulina ca destinație pentru vacanța de Paște.
Dragoș Ioniță este proprietarul pensiunii Perla și anul acesta, la fel ca în ultimii 15 ani, își așteaptă oaspeții cu preparate speciale și cu multă voie bună:
„Bucuria maximă pentru noi este aceea că se întorc în pensiunea noastră clienți care au mai fost în alți ani de Paște aici. Asta înseamnă că s-au simțit bine, că apreciază serviciile noastre, ceea ce ne încurajează. În afară de privilegiul de a fi în Delta Dunării, într-o perioadă în care te poți mișca peste tot, nefiind foarte aglomerat, oamenii vin și pentru a simți vibe-ul sărbătorilor. Noi avem o locație mică, e un cadru oarecum familiar și cred că îi încântăm și cu preparatele noastre. Anul acesta îi așteptăm și cu o surpriză: miel făcut în cocă”.
Cât despre tarife, comparativ cu anul trecut, acestea au fost ușor ajustate, cu aproximativ 10% față de 2024.
Sulina, extrem de ofertantă în excursii
Fie că vorbim despre excursii pe canale, ori la apus, la vărsarea Dunării în mare, turiștii sunt fascinați de frumusețea care îi înconjoară.
“Sulina cred că este o destinație turistică mai norocoasă. Îmbinăm și Delta, și marea, avem și acest cimitir cosmopolit, dar avem și evenimente frumoase. În Deltă vin iubitorii de natură, care aleg să se plimbe pe canale. Poate cea mai îndrăgită excursie este la vărsarea Dunării în mare. Cei mai mulți iubitori de natură vin exact pentru această excursie, dar și pentru canale, pentru păsările care vin și se așează pe cuiburi, pentru gastronomie și pentru tradițiile locale, liniște și plimbare pe plaja cu cel mai fin nisip de pe întregul litoral românesc”, ne-a spus Corina Davidov, unul dintre promotorii turismului în Delta Dunării.

Plimbare canale Sulina

Plimbare canale Sulina
Ștefan Ivanov este președintele Asociației operatorilor navelor de agrement și transport rapid din Deltă și administratorul Travel Delta Star.
El cunoaște ca nimeni altul care este fluxul turiștilor. Transportul naval către și spre Sulina, dar nu numai e foarte bine organizat, iar turiștii își rezervă din timp, chiar și online, transportul naval spre destinațiile dorite din Deltă.
“Delta este unică și să nu uităm că este perla turismului românesc. Dintre toate obiectivele pe care le prezentăm, sunt câteva habitate reprezentative: insula păsărilor în Golful Musura, vărsarea Dunării în mare, orașul celor patru faruri, cum mai este intitulată Sulina. Fiecare are o istorie aparte și în toate aceste trasee ne interesează să atingem tot ce este important. Delta Dunării este a patra în lume ca biodiversitate. Pentru deltă este important să se vină fix în perioada potrivită. Delta este de obicei aglomerată vara, dar la noi începe sezonul din aprilie – mai, când vin oameni iubitori de natură și atunci pot să vadă tot ce înseamnă natura în liniște.
Au nevoie doar de bună dispoziție. În rest, ghizii își fac treaba și le povestesc atât partea științifică, cât și partea locală. Vorbim de tradiții, obiceiuri, se îmbină vizualul cu auditivul. Practic, vorbim despre excursii lente, iar acesta este lucrul cel mai important. Nu trebuie să fie un turism agresiv, de aceea le recomandăm celor care vor să viziteze cu adevărat delta să petreacă aici câteva zile. Într-una dintre locații, nu neapărat Sulina ca și destinație turistică, ci Delta în sine ca obiectiv turistic”, ne-a declarat Ștefan Ivanov.

Farul Vechi Sulina
Pe lângă excursiile cu barca, Călin Ene oferă turiștilor și alternativa vizitării Deltei din caiac, în funcție de pregătirea fizică a fiecăruia dintre vizitatori.
Traseele pe care Călin Ene merge cu turiștii sunt multiple, iar prețurile sunt accesibile pentru toate buzunarele și gusturile
Unul dintre cele mai frumoase trasee, pentru persoane care își doresc doar să se relaxeze este traseul „Îndrăgostiților”:







