FOTO Daniel Custura, elev al Colegiului Național de Arte Regina Maria, premiat la festivaluri naționale și internaționale: Visul meu este să devin un actor consacrat!

Tinerii excepționali ai Constanței
La doar câțiva ani de la primii pași în sala de balet, Daniel Custura și-a construit un parcurs artistic complex, în care dansul, muzica și teatrul se completează armonios. Elev în clasa a IX-a la Colegiul Național de Arte Regina Maria din Constanța, tânărul a obținut premii importante la festivaluri naționale și internaționale, iar visul său este să ajungă un actor consacrat. Într-un dialog sincer, Daniel vorbește despre disciplină, sacrificii, familie, modele care îl inspiră și despre emoția unică de a fi pe scenă.
1.Când ai descoperit prima dată pasiunea pentru artă și ce te-a atras cel mai mult la început: dansul, teatrul sau muzica?
Dacă e să încep cu “începutul”, întotdeanuna m-a atras arta: muzica, dansul, teatrul… şi încă de mic îmi doream să studiez la Colegiul de Arte. Asta pentru că am şi crescut în mediul acesta, cu verişori şi prieteni care studiau acolo muzică sau teatru, iar asta m-a ambiţionat şi pe mine foarte mult. Însă eu nu studiasem niciun instrument, iar la teatru nu puteam fi acceptat decât din clasa a IX-a. Aşa că, susţinut de părinţi, am hotărât să mă pregătesc intens pentru examenul de trecere în clasa a V-a la secţiunea balet. Eu nu practicasem baletul aşa cum fac, de obicei, majoritatea copiilor care încep această formă de artă la vârste foarte fragede.
Însă cu motivaţie, perseverenţă, pregătire şi multă muncă, într-un an de zile am reuşit să iau examenul de trecere în clasa a 5-a la secţiunea balet. Şi, ca să vă răspund la întrebare, într-adevăr, pentru teatru am depus tot acest efort, am vrut să fiu acolo încă de la începuturi pentru teatru, pentru că teatrul era şi încă este totul pentru mine. Doar că, pe parcurs, am descoperit că şi baletul, şi muzica în aceeaşi măsură, mă ajută să mă formez ca artist.
2. Cum te-ai descrie în trei cuvinte, atât ca artist, cât și ca persoană?
Ca artist, aş putea spune că sunt foarte muncitor, atent la detalii, foarte implicat şi cu dorinţa de a face lucrurile să iasă aşa cum trebuie. Ca persoană pot să spun că sunt mult prea sensibil faţă copiii de vărsta mea, empatic, întotdeauna împăciuitor, şi gata de a face orice să-i văd pe ceilalţi fericiţi.
N-au fost chiar trei cuvinte, dar… pot să reformulez:) sensibil, empatic şi muncitor.

2. La Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța ai început la secția coregrafie și ai continuat la arta actorului. Ce te-a determinat să faci această tranziție?
Aşa cum v-am spus, dorinţa mea era să ajung la actorie, doar că eram prea mic pentru asta. La Colegiul de Arte Regina Maria secţia actorie sau “arta actorului” aşa cum se numeşte ea, se studiază abia din clasa a IX-a. Şi totuşi, nu mai aveam răbdare… Îmi doream să ajung la acest colegiu. Atunci m-am gândit că singura mea şansă era să aleg o altă secţie pănă în clasa a IX-a. Aşa că, am ales coregrafia. M-am apucat de dans, fară să ştiu că pe parcurs o să ajung să-l îndrăgesc. M-am dezvoltat mult cu dansul, am învăţat să mă exprim, să transmit şi să simt emoţie. Era clar că examenul de capacitate va fi fost susţinut la secţia arta actorului, dar între timp mă hotărâsem să nu renunţ sub nicio formă la dans. Nu aveam cum!!! Era ca… a doua mea iubire!!! 🙂
3. Cum se completează dansul, teatrul și muzica în formarea ta artistică?
Nu e foarte greu! Ele se completeaza reciproc. Nici teatrul, nici muzica, nici dansul nu pot exista una fară alta, din punctul meu de vedere. Pentru că, dacă vrei să devi un artist complet ar trebui să ai măcar o mică idee despre fiecare în parte: teatrul înseamnă emoţie şi transmitere. Muzica înseamnă armonie, respiraţie, iar dansul inseamnă ritm, postură… Dacă ar fi să le iei separat, toate trei înseamnă acelaşi lucru.
4. Cum te ajută studiul canto-ului și al chitarei în dezvoltarea ta ca actor?
Studiul canto-ului mă ajută să-mi dezvolt urechea muzicală, emisia vocală, dicţia, respiraţia şi ritmul. Mă ajută să simt nuanţele muzicale, armonia şi să-mi dau seama de tonalitate. Pe de altă parte, acelaşi lucru îl regăsesc şi în studiul chitării, doar că aici e vorba de note şi partituri. Partea tehnică, dacă pot spune aşa, a muzicii. Partitura muzicală e ca un exerciţiu de matemetică: trebuie să ştii să o descifrezi. Iar un actor întotdeauna va trebui să aibă capacitatea de a descifra textul, de a intra în pielea personajului şi de a transmite auditoriului exact ceea ce şi-a imaginat scriitorul.

5. Cât de importantă este disciplina în pregătirea unui artist tânăr? Cum arată rutina ta zilnică?
Rutina e foarte importanta. Am un program strict şi încărcăt. Zilele mele se împart între şcoală, antrenamente şi studii. Încep programul la 10 dimineaţa şi aproape zilnic termin la ora 20:00. Sunt într-o continuă alergare între şcoală şi restul activităţilor. Să nu mai spun că de sarbători sau de sfârşit de an şcolar avem tot felul de spectacole şi concursuri. Ai senzaţia că timpul se comprimă. Dar nu mă plâng. Îmi place ceea ce fac şi o fac cu drag.
6. Ai obținut numeroase premii la festivaluri naționale și internaționale. Care dintre ele are o semnificație specială pentru tine și de ce?
Evident, cele două premii de la Festivalul “ARTISTIQUE THEATRE FESTIVAL”, ediţia a 4-a. Acolo am obţinut premiul I atât la monolugul dramatic cât şi la monologul clasic. Nu mă aşteptam! A fost emotionant, iar juriul m-a felicitat şi a vorbit foarte frumos despre mine. După fiecare moment reacţia publicului a fost neaşteptată. A fost foarte emoţionant!
7. Ai obținut Locul I atât pentru monolog dramatic, cât și comic la același festival. Care gen te reprezintă mai mult?
Mă simt mult mai atras de genul dramatic. Deşi, toti cei care mă cunosc, îmi spun că genul comic mi se potriveşte manuşă. Poate şi prin prisma faptului că sunt jovial, că îmi place să fac glume şi să-i văd pe cei din jur că se simt bine în preajma mea. Dar, cred că simt mult mai bine genul dramatic, mă mulez mult mai bine pe el. Mă face să trăiesc emoţia la maxim.

8. Ce ai simțit pe scenă în cadrul musicalului „XMAS 2.5 2025” al trupei Gramophone București?
A fost extraordinar! Am cunoscut oameni talentaţi şi profesionişti şi am legat noi prietenii frumoase. Şi…, fără falsă modesie, chiar m-am simţit mândru să fac parte dintr-o echipă atât frumoasă, formată atât din profesionişti, cât şi din copii foarte talentaţi. Pe scenă am smiţit emoţie, fiind un spectacol de Crăciun, şi mai mult decât atât, am fost bucuros să fiu pe o scenă din Bucureşti într-un spectacol, şi nu la un concurs sau festival. A fost ca un bonus la toată pregătirea mea de până atunci. Am rămas prieteni cu toţi şi ţin legătura şi cu domnul. Doru Tudoruţ care este întemeietorul acestei trupe, şi pe care îl apreciez foarte mult. De ziua mea chiar mi-au trimis o înregistrare în care îmi cântau “La mulţi ani”! Nu m-am aşteptat! Impresionant!!! Aş repeta oricând această experienţă dacă timpul îmi permite. Doar că, pentru acest sectacol am făcut naveta Constanţa-Bucureşti în fiecare week-end din septembrie până în decembrie ca să-l definitivăm. Şi, aşa cum am mai spus, uneori simţi că timpul se comprimă şi totuşi trebuie să ai grijă şi de rutina ta zilnică. Dar, mi-a plăcut! Mi-a plăcut mult!
9. Cum a fost experiența workshop-ului sub îndrumarea actriței Adriana Trandafir? Ce ai învățat de la ea?
Oh!!! Când am auzit că invitatul special la acel workshop va fi doamna Adriana Trandafir nu mi-am mai încăput în piele de bucurie. Am fost în al nouă-lea cer! De-a lungul acelui workshop ne-a vorbit despre cum trebuie să abordezi un rol, cum să intri în pielea unui personaj, să transmiţi, dar şi cum, sau când să improvizezi, şi despre cum să-ţi controlezi emoţiile. A fost atât de aproape de noi, atât de naturală şi veselă, încât, pentru mine, întâlnirea cu dumneaei m-a făcut să-mi dau deama că şi ei, actorii, pe care noi îi considerăm de neatins şi obişnuim să-i punem pe un piedestal, sunt de fapt, simpli, modeşti, foarte deştepţi, aş spune eu, dar şi sensibili, empatici şi bucuroşi să fie înconjuraţi de oameni.
10. Există un actor, dansator sau artist care te inspiră în mod special?
Consider că toţi artiştii au ceva special şi ar putea inspira pe oricare dintre cei care vor să îmbrăţişeze această meserie. Doar că pe mine, doamna Carmen Tănase mă inspiră în mod specical. Iar dacă e să vorbesc despre dumneaiei, ar trebui s-o iau cumva de la începuturi :))
Eu merg foarte des la spectacole de teatru, iar pe cele în care joacă actori atât de consacraţi, le savurez, şi de fiecare dată ofer flori actorilor. Aşa se face că într-o seară, la sfârşitul spectacolului am urcat pe scenă şi i-am oferit flori doamnei Carmen Tănase care mi-a mulţumit şi m-a întrebat cum mă cheamă. I-am spus că mă cheamă Daniel şi că o apreciez foarte mult. Si… atât! Doar că, după un timp am fost la un alt spectacol în care juca dumneaiei, iar eu, ca de obicei am urcat pe scenă să-i ofer flori. Am fost foarte mirat şi emoţionat că şi-a reamintit de mine şi mi-a răspuns “Mulţumesc, Daniel!” Am fost cel mai fericit! Ulterior am aflat că suntem născuţi în aceeaşi zi, pe 18 ianuarie,. Anul acesta i-am trimis un mesaj de ziua dumneaiei şi mi-a răspuns, mi-a mulţumit. Simţi o bucurie imensă atunci când o persoană atât de cunoscută îţi răspunde la mesaje şi comunică cu tine ca şi când te-ar cunoaşte demult. Mă inspiră enorm. E un artist complet care joaca atât comedie cât şi dramă, cântă, şi o face foate bine, este foarte sensibilă desi, la prima vedere pare dură. Este un model de încredere, sincecritate, corectitudine şi profesionalism.

11. Cum reușești să îmbini școala cu repetițiile și competițiile?
Nu e foarte greu. Cu organizare si concentrare, reuseşeşti! Cred că un singur lucru contează: să ştii ce vrei! Iar eu am fost norocos să fiu înconjurat de oameni care mă susţin şi care mă ajută să-mi ating şi eu steaua mea. Am zile când încep cursurile la şcoala la ora 12:00. Atunci am antrenamente dimineaţa. Dar sunt şi zile în care termin cursurile mai devreme, iar atunci continui ziua cu antrenamentele la balet la Alice Safta Art Studio. În fiecare joi seara merg la cursuri de chitară iar în week-end am cursuri de actorie şi canto. Cănd mă pregătesc pentru concursuri sau festivaluri muncesc chiar şi 20-22 de ore pe săptămână. Dar, încerc să-mi fac timp şi pentru o ieşire cu prietenii, şi nu-mi pare atât de greu.
12. Ce rol joacă familia în parcursul tău artistic?
Familia mea joaca un rol foarte important în dezvoltarea. Sunt implicati 100%. Aleargă cu mine peste tot. De multe ori, din lipsă de timp, mă schimb şi mănânc repede un sandwich în maşină, în drum spre antrenamente. Mă susţin atât financiar cât şi moral. Mama, de exemplu mă ajută să repet fiecare rol, fiecare poezie. Ea este criticul meu principal. Fără implicarea şi susţunerea părinţilor mei, n-aş fi fost în stare să reuşesc, nu aş fi putut ajunge unde sunt acum. Le mulţumesc mult că au avut încredere în mine, că au răbdare cu mine în orice moment, pentru că ştiu că nu le e uşor, şi le sunt recunoscător pentru tot ceea ce fac pentru mine.
13. Cum a fost experiența ta în modelling?
Modelling-ul este un hoby pentru mine. Îmi place să defilez pe scene, mă face să mă simt liber. Îmi place că la prezentări interacţionez cu oameni din diferite domenii cum ar fi make-up sau hair stilişti care mă învaţă o grămadă de trucuri binevenite pentru meseria pe care vreau s-o urmez. Dar nu numai atât. Faptul că pe podium port vestimentaţia unor creatori de modă renumiţi şi le prezint creaţiile e un sentiment minunat.

14. Ți-ar plăcea să joci într-un film, într-un serial sau pe o mare scenă de teatru?
E visul meu! Şi voi munci, voi lupta pentru acest vis. Să ajung un actor consacrat este tot ce îmi doresc. Dar nu vreau să credeţi că fac asta pentru faimă. Îmi place să fiu pe scenă, îmi place să transmit, îmi place să improvizez şi îmi place să simt publicul. Mi-aş dori foarte tare să devin un actor bun pe care publicul să-l aprecieze. Cred că e visul orcărui actor să dăruiască totul şi, în schimb, să primească aplauze, bucurie, încântare… Pentru că eu aşa simt când merg la o piesă de teatru. Simt fericire şi recunoaştere. Aşa mi-aş dori să simtă publicul şi pentru mine.
15. Ce mesaj ai transmite copiilor care își doresc să urmeze o carieră artistică?
Le-aş spune să-şi urmeze visul, să aibă încredere şi să nu renunţe! Deşi pare un drum anevoios fiecare pas mic contează, iar cu muncă şi perseverenţă vor avea satisfacţii uluitoare.
Citește și:







