FOTO Interviu cu Roberto Cristiano Munteanu, dirijorul Fanfarei Forțelor Navale: Muzica militară rămâne o punte între trecut și prezent!

Tinerii excepționali ai Constanței
De către Nicoleta Borzea
Echipa Ziarului Amprenta este mândră să aducă în prim plan copiii și tinerii speciali ai Constanței, care s-au distins în diverse domenii. Am avut privilegiul să discutăm cu acești copii și să realizăm interviuri fascinante care ne-au adus mai aproape de povestea lor de succes și de aspirațiile lor pentru viitor.
Unul dintre acești tineri este sublocotenent Roberto Cristiano Munteanu, dirijorul Fanfarei Forțelor Navale, cel mai tânăr ofițer dirijor de muzică militară din România.
Născut pe 4 noiembrie 2001, în Palermo, regiunea Sicilia, Italia, acolo unde părinții săi lucrau la acea vreme, Roberto Cristiano Munteanu și-a găsit adevărata casă în România. La vârsta de doi ani, familia a revenit definitiv în Constanța, din convingerea că un copil trebuie să crească și să se formeze ca român, pe meleagurile natale.
Primele acorduri care i-au marcat destinul au răsunat la vârsta de șapte ani, când a descoperit acordeonul – instrumentul care avea să-i deschidă drumul în universul muzicii. A urmat școala la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, apoi studiile liceale la Liceul Teoretic „George Călinescu”, profil Științe Sociale – intensiv germană. Alegerea drumului artistic s-a concretizat prin absolvirea Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, la specializările Muzică și Studii Muzicale Aplicate.

Formarea sa profesională în domeniul militar a inclus două etape esențiale: absolvirea Cursului de Subofițeri – Instrumentiști, urmată de Cursul de Ofițeri – Dirijori. Acestea i-au consolidat pregătirea pentru a conduce cu profesionalism Muzica Militară a Forțelor Navale.
În paralel, a rămas profund implicat în viața muzicală religioasă a Constanței, cântând în corul mixt al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și în corul bărbătesc „Sfântul Vasile cel Mare”, precum și la strana Mănăstirii „Văcăreștii Noi”, unde interpretează cu pasiune cântări bizantine și psaltice.
Atracția pentru compoziție și orchestrație a prins contur în anii de formare militară, odată cu aprofundarea semiografiei muzicale. A participat la trei ediții ale Concursului de Creație „Iosif Ivanovici”, înscriind două lucrări originale – „Ante Bellum” și „Orient Express” – și o orchestrație a piesei „Of, inimioară”, interpretată de Luminița Dobrescu. Cu aceasta din urmă a obținut locul al III-lea, fiind cel mai tânăr concurent, singurul subofițer și doar al doilea reprezentant al Muzicii Militare a Forțelor Navale din istoria competiției.
Activitatea sa depășește sfera militară. A colaborat cu orchestre simfonice, realizând peste zece orchestrații muzicale, inclusiv pentru evenimente de anvergură precum Concertul Simfonic 3 Sud Est de la Sala Palatului, din 2023, cu sala plină până la ultimul loc. În 2024, a contribuit la Cenaclul Flacăra – coordonat de Andrei Păunescu – și a colaborat cu artiști consacrați precum Irina Rimes, 3 Sud Est și Baccara.

Într-un interviu acordat Ziarului Amprenta, sublocotenentul Roberto Cristiano Munteanu a vorbit despre pasiunea sa pentru muzica militară, care a început în clasa a XI-a, atras de ideea unui ansamblu unit, disciplinat și cu o puternică încărcătură simbolică. Astăzi este cel mai tânăr ofițer dirijor de muzică militară din România, un rol care implică atât responsabilitate, cât și dorința de a moderniza repertoriul și de a menține standarde artistice ridicate.
Roberto Cristiano Munteanu a obținut locul III la Concursul național „Iosif Ivanovici” cu orchestrația piesei „Of, inimioară”, combinând elemente tradiționale românești cu tehnici moderne. Reușește să îmbine rigoarea militară cu creativitatea muzicală, motivat de pasiune și de dorința de a contribui la dezvoltarea Muzicilor Militare. Mentorii săi – dirijori și ofițeri cu experiență – i-au insuflat respectul pentru tradiție și devotamentul față de țară.
Pe termen scurt, își propune diversificarea repertoriului Muzicii Militare a Forțelor Navale și crearea de lucrări originale; pe termen lung, vizează ca formația să devină un reper de excelență națională. Sfătuiește tinerii să fie perseverenți, disciplinați și pasionați. Roberto Cristiano Munteanu consideră că muzica militară joacă un rol important în societatea actuală, păstrând tradițiile și consolidând identitatea națională. Printre momentele memorabile se numără șefia promoției la cursul de ofițeri și premiul obținut la „Iosif Ivanovici”. Simte o mare responsabilitate de a păstra tradiția și excelența formației. În afara profesiei, își găsește echilibrul prin credință, participarea la slujbe și cântul psaltic, considerând că tot ceea ce face este sub deviza „Nihil sine Deo”.

1. Pentru început, ne puteți spune cum a început pasiunea dumneavoastră pentru muzica militară?
Această pasiune a început încă din clasa a 11-a, când am descoperit pentru prima dată ideea unui ansamblu militar de muzică. Am fost fascinat de conceptul de a face parte dintr-un colectiv unit, unde toți membrii cântă la unison piese remarcabile, cu o semnificație aparte, atât artistică, cât și simbolică. Mi-a plăcut foarte mult ideea de disciplină, precizie și camaraderie pe care o presupune muzica militară, dar și impactul pe care îl are asupra publicului în cadrul ceremoniilor și evenimentelor oficiale. De atunci, dorința de a contribui la această tradiție și de a crește profesional în acest domeniu a devenit o motivație constantă în parcursul meu.
2. Sunteți în prezent cel mai tânăr ofițer dirijor de muzică militară din România. Cum a fost parcursul vostru până aici? Ce provocări ați întâmpinat?
Parcursul meu până în prezent a fost unul plin de provocări, dar și de satisfacții. A fi cel mai tânăr ofițer dirijor de muzică militară din România înseamnă o responsabilitate mare și o motivație puternică de a demonstra profesionalism și pasiune în tot ceea ce fac. Provocările au fost diverse: de la asumarea unui rol de conducere într-un domeniu cu o tradiție puternică, unde respectul pentru istorie și rigurozitate este esențial, până la adaptarea la cerințele specifice ale muzicii militare, care combină atât latura artistică, cât și cea protocolară. Caut permanent să modernizez repertoriul și să găsesc soluții creative pentru a asigura calitatea execuției muzicale. Cu toate acestea, fiecare dificultate a fost și o oportunitate de creștere și învățare. Am avut sprijinul colegilor și al mentorilor, dar și propria determinare de a contribui la dezvoltarea Muzicii Militare a Forțelor Navale.

3. Ați obținut recent premiul III la secțiunea Aranjament/Orchestrație cu lucrarea „Of, Inimioară” la Concursul național „Iosif Ivanovici”. Ne puteți spune mai multe despre această compoziție și inspirația din spatele ei?
Lucrarea ,,Of, Inimioară” reprezintă o încercare personală de a combina elemente tradiționale românești cu tehnici moderne de aranjament orchestral. Inspirația mi-a venit din dorința de a exprima, prin muzică, sentimentele complexe ale sufletului românesc, de la melancolie și nostalgie, până la speranță și bucurie. Am ales să lucrez cu teme melodice care să evoce specificul folclorului, dar reinterpretate printr-o orchestrare ce pune în valoare culorile și texturile instrumentale ale unei orchestre militare moderne. Procesul a fost o provocare frumoasă, mai ales în găsirea echilibrului între respectul pentru tradiție și inovație, dar cred că rezultatul a fost pe măsură. Premiul III la Concursul național ,,Iosif Ivanovici” a fost o confirmare importantă pentru mine și o motivație puternică să continui să dezvolt această direcție artistică.
4. Cum reușiți să combinați rigorile unei cariere militare cu creativitatea necesară muzicii? Ce vă motivează să continuați în această direcție?
Combinația dintre rigorile unei cariere militare și creativitatea muzicii poate părea, la prima vedere, o provocare, însă pentru mine acestea se completează reciproc. Disciplina și organizarea specifice mediului militar mă ajută să structurez procesul creativ, să respect termenele și să abordez fiecare proiect cu seriozitate și determinare. Pe de altă parte, muzica este spațiul în care îmi pot exprima liber imaginația și emoțiile, oferindu-mi echilibrul necesar în fața cerințelor stricte ale carierei militare. Motivația mea vine din pasiunea profundă pentru muzică și dorința de a contribui la dezvoltarea și modernizarea Muzicilor Militare. Este o misiune care îmbină atât dragostea pentru arta sunetului, cât și devotamentul față de țară și instituție. În plus, satisfacția de a vedea cum munca mea artistică aduce bucurie publicului și îmbunătățește imaginea Forțelor Navale mă determină să continui cu aceeași energie.
5. Care sunt modelele sau mentorii care v-au influențat cel mai mult în dezvoltarea carierei muzicale și militare?

De-a lungul parcursului meu, am avut norocul să întâlnesc oameni excepționali care mi-au fost adevărați mentori și modele. În plan muzical, m-au influențat profund dirijori și compozitori consacrați ai muzicii militare românești, ale căror creații și dedicare m-au inspirat să continui tradiția cu respect și pasiune. Trecutul muzicii militare, cu istoria și valorile sale, este o sursă constantă de inspirație pentru mine, oferindu-mi o temelie solidă pe care să clădesc.
Pe plan militar, am fost ghidat de ofițeri cu experiență, care mi-au arătat cum disciplina și devotamentul față de țară trebuie să se împletească cu pasiunea pentru muzică. Acești mentori m-au învățat să fiu un lider responsabil, dar și un artist dedicat, să înțeleg că muzica militară este în primul rând o misiune.
Roberto Cristiano Munteanu: Prin muncă, pasiune și credință, pot onora această responsabilitate și pot duce mai departe acest patrimoniu valoros!
6. Care sunt proiectele sau țintele pe care vi le-ați propus pe termen scurt și lung în cariera de dirijor și compozitor?
Pe termen scurt, îmi propun să ridic nivelul artistic al Muzicii Militare a Forțelor Navale, prin diversificarea repertoriului și introducerea unor genuri muzicale noi adaptate la efectivul nostru, de asemenea, lucrez intens la crearea de aranjamente și orchestrații originale, care să reflecte specificul formației și să pună în valoare instrumentiștii. Pe termen lung, visez ca această formație să devină un reper de excelență în cadrul Forțelor Navale, să participe la evenimente și festivități de înaltă ținută și să continue să crească în prestigiul său artistic și profesional. De asemenea, îmi doresc să contribui la creșterea calității muzicii militare în România, prin promovarea unei abordări riguroase și dedicate a artei muzicale.
7. Ce sfaturi le-ați da tinerilor care vor să urmeze o carieră în muzica militară sau în domeniul muzicii în general?
Sfaturile mele pentru tinerii care doresc să urmeze o carieră în muzica militară sau în domeniul muzicii în general sunt să aibă răbdare, perseverență și disciplină. Muzica este o artă ce necesită dedicare constantă și studiu aprofundat, iar în contextul militar, se adaugă și respectul pentru reguli și spiritul de echipă. Este esențial să-și cultive pasiunea autentică pentru muzică, să fie deschiși la învățare și să accepte provocările ca pe oportunități de creștere. De asemenea, recomand să profite de fiecare ocazie de a cânta alături de alți muzicieni, pentru că experiența de ansamblu și colaborarea sunt fundamentale în această carieră.

8. Cum vedeți evoluția muzicii militare în România și ce rol credeți că joacă aceasta în societatea contemporană?
Evoluția muzicii militare în România reflectă o adaptare continuă la contextul social și cultural actual, păstrându-și în același timp tradițiile și valorile esențiale. Muzica militară rămâne o punte între trecut și prezent, contribuind la consolidarea identității naționale și la promovarea imaginii Armatei în fața societății. În societatea contemporană, rolul ei este unul complex: nu doar să susțină ceremonialurile militare și oficiale, ci și să ofere un produs cultural accesibil, ce poate educa și inspira publicul larg. Prin repertoriu diversificat și participarea la evenimente civice și culturale, muzica militară are potențialul de a întări legătura dintre forțele armate și comunitate, promovând valori precum disciplina, patriotismul și excelența artistică.

9. Puteți să ne împărtășiți un moment memorabil sau o experiență deosebită din cariera dumneavoastră până acum?
Un moment cu adevărat memorabil din cariera mea a fost la finalul cursului de ofițeri, când am terminat ca șef de promoție. Această realizare a fost nu doar o confirmare a muncii și dedicării mele, ci și o dovadă a lucrării lui Dumnezeu. M-a ajutat permanent să rămân concentrat și să depășesc orice obstacol, iar prin credința am reușit să ajung „acasă”, în Constanța, locul de unde a început totul . În plus, am avut bucuria să obțin locul III la un concurs important de aranjament și orchestrație, ceea ce a fost o binecuvântare și o încurajare să continui pe acest drum în muzica militară.
10. Cum simți responsabilitatea de a fi dirijorul fanfarei Forțelor Navale, mai ales în urma unui nume atât de important precum Cornel Ignat ?
Simt o responsabilitate enormă și o onoare aparte de a prelua conducerea Muzicii Militare a Forțelor Navale, mai ales având în vedere moștenirea profesională lăsată de domnul Ignat, a cărui reputație și dedicare au fost un reper pentru toți cei din această breaslă. Este o provocare să continui pe drumul său și să ridic standardele muzicale și artistice ale formației, păstrând în același timp tradiția și valorile care au făcut această fanfară atât de respectată.
Îmi asum cu toată seriozitatea rolul de a inspira colegii și de a promova excelența în muzica militară, conștient că fiecare repetiție și fiecare spectacol contribuie la imaginea Forțelor Navale și la mândria celor care o reprezintă. Cred că, prin muncă, pasiune și credință, pot onora această responsabilitate și pot duce mai departe acest patrimoniu valoros.

11. În final, cum vă relaxați și ce activități vă ajută să vă încărcați bateriile în afara profesiei?
În afara profesiei, îmi găsesc liniștea și forța sufletească prin credință, dând slava lui Dumnezeu și participând la sfintele slujbe, unde mă implic în cântul psaltic. Acolo îmi regăsesc echilibrul și inspirația necesară pentru a continua cu elan munca mea. De asemenea, mă relaxez profund atunci când văd lucrurile finalizate, când știu că am dus la bun sfârșit ceea ce mi-am propus, acest sentiment de împlinire îmi oferă energie și motivație pentru noile provocări. În esență, găsesc inspirație și bucurie în cele mai mici lucruri din jurul meu, care mă conectează la ceea ce este cu adevărat important. Nihil sine Deo!
Sursă foto: Roberto Cristiano Munteanu/arhivă personală
Citește și:







