FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Daria-Ioana Ostachi, de la Colegiul Național de Arte Regina Maria, vocea elevilor din întreaga țară

Tinerii excepționali ai Constanței
De către Nicoleta Borzea
Echipa Ziarului Amprenta este mândră să aducă în prim plan copiii și tinerii speciali ai Constanței, care s-au distins în diverse domenii. Am avut privilegiul să discutăm cu acești copii și să realizăm interviuri fascinante care ne-au adus mai aproape de povestea lor de succes și de aspirațiile lor pentru viitor.
Printre acești tineri se află și Daria-Ioana Ostachi, elevă la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, unde studiază vioara. Daria îmbină pasiunea pentru artă cu implicarea civică, fiind o voce reprezentativă pentru elevii din întreaga țară. Din 29 septembrie 2025, Daria-Ioana Ostachi ocupă funcția de președinte interimar al Consiliului Național al Elevilor (CNE), structura reprezentativă a tuturor elevilor din România. În această poziție, coordonează activitatea Biroului Executiv, prezidează Adunarea Generală și reprezintă instituția în cadrul evenimentelor naționale și internaționale. Totodată, mediază relația dintre CNE și Ministerul Educației, avizând comunicatele de presă și exprimând pozițiile oficiale ale elevilor la nivel național.
Înainte de a prelua această funcție, Daria a activat, începând cu 24 februarie 2025, ca secretar executiv al Departamentului de organizare internă din cadrul CNE. În această calitate, a elaborat strategii de dezvoltare instituțională, a coordonat activitatea departamentului și a asigurat buna funcționare a structurilor interne. În lipsa președintelui, a preluat atribuțiile acestuia, demonstrând o maturitate și o capacitate de conducere remarcabile.

La nivel local, Daria-Ioana este președinta Consiliului Județean al Elevilor Constanța (din 6 februarie 2025), după ce, între noiembrie 2024 și februarie 2025, a exercitat funcția de președinte interimar. Ea a condus ședințele Biroului Executiv, a prezidat Adunarea Generală și a reprezentat elevii constănțeni la numeroase manifestări educaționale și civice. De asemenea, a asigurat o colaborare constantă cu reprezentanții Consiliului Național al Elevilor și cu instituțiile publice din județ. În trecut, a deținut și funcțiile de vicepreședinte responsabil de relații externe (decembrie 2023 – noiembrie 2024) și director al Departamentului PR și Comunicare (noiembrie – decembrie 2023), contribuind la consolidarea imaginii publice a CJE Constanța prin campanii vizuale, comunicate de presă și colaborări interinstituționale.
Activitate redacțională și creativitate artistică
În paralel cu activitatea de reprezentare, Daria-Ioana și-a urmat pasiunea pentru comunicare și creație vizuală. Este redactor-șef al revistei „Æstetic” a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din septembrie 2023, după ce a debutat ca redactor în noiembrie 2022. Coordonează echipa redacțională, elaborează planul editorial și contribuie activ la conținutul revistei, promovând valorile artei și culturii în rândul tinerilor.
Între iunie 2024 și februarie 2025, a activat ca designer grafic la Star Global Academy, realizând materiale vizuale, logo-uri și fotografii de produs.
Distincții și recunoaștere artistică
De-a lungul anilor, Daria-Ioana a fost recompensată cu peste 20 de premii la concursuri naționale și internaționale de interpretare instrumentală (vioară) și concursuri literare. Printre cele mai recente se numără:
- Premiul III – Concursul Internațional de Interpretare Muzicală „George Georgescu”, Tulcea (2023);
- Premiul II – Concursul „Miron Bibu” (2023);
- Mențiune – Medici International Music Competition (2022);
- Premiul I – Concursul Național „Ro Art Fest” (2022);
- Mențiuni și premii la „Micul Paganini”, „Iarna muzicală” și „Cantabile”, încă din copilărie.
A fost șefă de promoție în perioada 2018–2022, o recunoaștere a excelenței sale academice.
Încă din 2017, Daria participă la spectacole caritabile organizate de Asociația „Steaua Sudului 44”, destinate strângerii de fonduri pentru copiii din centrele de plasament. Prin muzică, a reușit să aducă bucurie și sprijin celor aflați în dificultate, îmbinând arta cu empatia și solidaritatea. 
În calitate de lider al elevilor, Daria-Ioana a participat la numeroase întrevederi oficiale: cu Ministerul Educației (martie 2025), pentru discutarea noilor planuri-cadru și reforme curriculare; cu Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților, privind impactul modificărilor asupra elevilor; în cadrul proiectului internațional OCDE – „Consolidarea capacității Bulgariei și României de a proiecta reforme curriculare” (martie 2025), unde a contribuit la discuții despre modernizarea sistemului educațional.
La nivel județean, a fost implicată în consultări cu Instituția Prefectului, Consiliul Județean Constanța, Inspectoratul Școlar și IPJ Constanța, în probleme legate de siguranța școlară și participarea tinerilor la luarea deciziilor. În aprilie 2024, Daria a fost membru al juriului la concursul „Descoperă-ți talentul!”, parte din proiectul educațional județean „Cultivă-ți pasiunea!”, organizat de Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța. De asemenea, a participat la evenimente naționale precum Gala Elevului Reprezentant, Seara Consiliului Național al Elevilor și Adunările Generale CNE XLIII și XLIV, contribuind la promovarea implicării civice a tinerilor.
Într-un interviu acordat Ziarului Amprenta, Daria-Ioana Ostachi a vorbit despre implicarea sa în mișcarea de reprezentare a elevilor, care a început încă din gimnaziu și a evoluat treptat, din dorința de a organiza activități pentru colegi, spre convingerea că vocea elevilor trebuie să fie prezentă în deciziile educaționale. Tânăra consideră că principalele provocări ale unui lider sunt gestionarea momentelor dificile, menținerea motivației echipei și echilibrul între responsabilitățile civice și viața de elev. Deși programul său este încărcat, reușește să se organizeze eficient, studiind chiar și în deplasări, pentru a-și menține performanțele academice.
Participarea la Adunarea Generală OBESSU din Bruxelles i-a oferit o perspectivă europeană asupra reprezentării elevilor și i-a confirmat nivelul ridicat de autonomie și profesionalism al CNE. Experiențele la evenimente organizate cu Ministerul Educației sau UNICEF i-au consolidat încrederea și capacitatea de a susține vocea elevilor în fața autorităților. Daria-Ioana a mai dezvăluit că, față de alte țări europene, Consiliul Elevilor din România este mult mai independent și coordonat exclusiv de elevi, ceea ce îi conferă autenticitate, dar și dificultăți sporite.
Pe lângă activitatea civică, este pasionată de muzică și jurnalism, domenii care i-au format disciplina, perseverența și capacitatea de exprimare. A participat la numeroase concursuri artistice, printre care Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală – vioară, experiență care i-a dezvoltat gestionarea emoțiilor și încrederea în sine. Se implică frecvent în spectacole caritabile, considerând voluntariatul o sursă de bucurie și sens. Activitatea în consilii a transformat-o dintr-o persoană timidă într-un lider încrezător, empatic și perseverent. Consideră că un lider trebuie să-și cunoască echipa, să inspire, să aibă inițiativă și credibilitate. Printre proiectele sale prioritare se numără finalizarea raportului RISEN, formarea noilor elevi reprezentanți și consolidarea colaborării între structurile județene și naționale. Pe termen lung, își dorește ca vocea elevilor să fie luată în considerare real în politicile educaționale. În viitor, intenționează să rămână activă civic, indiferent de direcția profesională aleasă, fiind motivată de colegii și echipele din CJE Constanța și CNE, care îi dau încredere și speranță.
1. Ce te-a determinat să te implici în Consiliul Național al Elevilor și în Consiliul Județean al Elevilor Constanța?
Încă din clasa a VIII-a sunt implicată în sfera reprezentării elevilor, odată cu ocuparea funcției de secretar executiv în cadrul Consiliului Școlar al Elevilor Junior din liceul meu. Odată cu începerea liceului, am candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Școlar al Elevilor, poziție pe care am deținut-o timp de un mandat complet, de doi ani. În clasa a X-a am obținut funcția de vicepreședinte în cadrul structurii de reprezentare la nivel județean, iar un an mai târziu am fost aleasă președinte. În februarie 2025 am preluat funcția de secretar executiv al Departamentului de organizare internă al Consiliului Național al Elevilor, iar din septembrie am fost aleasă drept președinte al celei mai importante structuri de reprezentare a elevilor din România.
Experiența mea în cadrul Consiliului Elevilor a fost una treptată, atât din punctul de vedere al responsabilităților, cât și al înțelegerii profunde a rolului pe care îl avem ca elevi în sistemul educațional. Dacă la început motivația mea era dorința de a organiza activități interesante pentru colegii mei la nivel școlar, cu timpul aceasta s-a transformat într-o conștientizare reală a importanței vocii elevilor și a implicării lor în procesele decizionale, la nivel județean și național, pentru îmbunătățirea și dezvoltarea actului educațional.
Văzând, la diferite niveluri de reprezentare, impactul concret al curajului elevilor de a-și face vocea auzită, am reușit să-mi găsesc motivația și dorința de a continua să mă implic civic. Am realizat că fiecare schimbare produsă în viața educațională a elevilor contează și merită făcută. În plus, posibilitatea de a lucra alături de oameni noi, care împărtășesc aceleași valori și scopuri, mă inspiră zilnic să mă implic și să lupt pentru ceea ce cred că e corect.
2. Care sunt cele mai mari provocări ale unui președinte al CNE și cum le gestionezi?
Cred că una dintre cele mai mari provocări cu care mă confrunt este gestionarea momentelor dificile și depășirea obstacolelor apărute pe parcursul organizării unui eveniment sau demers complex. În desfășurarea unui astfel de eveniment sau în implementarea unei inițiative la nivel național, apar mereu situații neașteptate, care pot pune la încercare răbdarea, încrederea și unitatea echipei.
În astfel de momente, cea mai mare provocare nu este doar găsirea unei soluții practice, ci menținerea motivației proprie, cât și al celor din jur. Este dificil să rămâi optimist și perseverent atunci când totul pare că nu merge conform planului. Totuși, rolul președintelui este acela de a fi ancora echipei, de a inspira încredere și determinare, chiar și atunci când contextul pare nefavorabil, motiv pentru care consider ca astfel de situații sunt cele mai dificile.
3. Cum reușești să echilibrezi responsabilitățile la nivel local și național cu viața de elev?
Având în vedere faptul că sunt elevă în clasa a XII-a, că mă pregătesc pentru examenul de admitere la facultate, că studiez într-un liceu vocațional și că îmi dedic zilnic ore activității de elev reprezentant la nivel județean și național, aș minți dacă aș spune că este tocmai ușor. De multe ori, ajung să învăț chiar și în tren, în drum spre sau dinspre o delegație, pentru a rămâne la zi cu materia și pentru a-mi menține rezultatele academice.
Educația a fost și rămâne o prioritate pentru mine, motiv pentru care încerc mereu să îmi organizez timpul cât mai eficient. În același timp, sunt conștientă că experiențele oferite de implicarea în reprezentarea elevilor îmi dezvoltă abilități profesionale esențiale și îmi oferă ocazia de a cunoaște oameni valoroși. Tocmai de aceea, încerc să folosesc fiecare moment liber pentru a păstra echilibrul între performanța academică și dezvoltarea personală și profesională.
4. Ai participat la Adunarea Generală OBESSU în Bruxelles. Ce lecții ai învățat din această experiență internațională?
Participarea la General Assembly of OBESSU a reprezentat prima mea experiență internațională în calitate de delegat al Consiliului Național al Elevilor. A fost o ocazie valoroasă de a înțelege principiile de funcționare și modul de organizare al structurii care reunește consiliile naționale ale elevilor din toată Europa. Pe parcursul celor trei zile dedicate celui mai important eveniment din cadrul OBESSU, am avut oportunitatea de a participa la dezbateri și de a purta discuții constructive cu reprezentanți ai elevilor din alte state europene. În urma acestor interacțiuni, am realizat că Consiliul Național al Elevilor din România este o structură deosebit de complexă, autonomă și semnificativ mai implicată în procesele decizionale din domeniul educației, comparativ cu organizațiile similare din alte țări. 
5. Cum a fost experiența de a reprezenta elevii României la evenimente cu instituții precum Ministerul Educației sau UNICEF?
Experiențele mele din cadrul evenimentelor de acest gen sunt întotdeauna sunt mereu variate și aduc de fiecare dată ceva nou. Deși de fiecare dată pot spune că simt o oarecare presiune atunci când particip la astfel de dezbateri, cred că am reușit, în timp, să acumulez experiență și încredere, ceea ce mă ajută să fiu mai relaxată și să mă bucur cu adevărat de aceste oportunități, inclusiv pe plan personal. Este întotdeauna o bucurie pentru mine sa particip la astfel e discuții, știind că pot face vocea elevilor auzită și că pot contribui real la îmbunătățirea anumitor aspecte din cadrul sistemului educațional.
6. Care sunt diferențele majore pe care le-ai observat între modul în care se implică elevii în România și alte țări europene?
În primul rând, am remarcat că Consiliul Elevilor din România se remarcă printr-o structură internă extrem de complexă și bine organizată, comparativ cu alte structuri de reprezentare ale elevilor din Europa. Dincolo de diferențele de organizare existente între organizații, un aspect esențial pe care l-am observat este faptul că multe dintre acestea beneficiază de sprijin extern, în timp ce în România, Consiliul Național al Elevilor este o structură autonomă, coordonată exclusiv de elevi, care acționează în totalitate în interesul acestora.
Deși această independență poate genera dificultăți atunci când apar situații noi și complexe, ea oferă, în același timp, o autenticitate reală și relevanță. Demonstrează că vocea elevilor din România este una asumată și prezentă în mod activ în procesele decizionale care îi vizează direct.
7. Pe lângă activitatea civică, ești activă și în muzică și jurnalism. Cum ai reușit să îmbini aceste domenii?
Deși implicarea civică a devenit treptat interesul meu principal odată cu intrarea în liceu, arta a fost dintotdeauna o parte esențială din mine și a avut un rol major în formarea mea personală și profesională. Muzica m-a modelat ca om și m-a învățat lecții pe care cu greu le-aș fi putut dobândi altfel: disciplina, perseverența și respectul față de munca din spatele fiecărui moment pe scenă. M-a ajutat să înțeleg sacrificiul din spatele fiecărui act artistic, să îmi stăpânesc emoțiile și, mai ales, să le transform în instrumente prin care pot transmite ceva celor din jur.
Într-un fel, procesul de pregătire a unui moment artistic seamănă foarte mult cu organizarea unui eveniment civic. Ambele presupun dedicare, planificare minuțioasă, ambiție și curajul de a merge înainte, indiferent de obstacole. Iar, la final, după zile sau săptămâni de muncă, totul se rezumă la un singur moment, care poate să iasă perfect sau nu, dar care, în ochii publicului, va fi mereu doar produsul finit, nu și povestea efortului din spatele lui. Cât despre jurnalism, scrisul a fost și rămâne o pasiune pentru mine. Este în continuare o activitate pe care o practic în timpul liber și pe care îmi doresc să o explorez mai mult pe viitor.
8. Care a fost cel mai memorabil concurs sau proiect artistic la care ai participat și de ce?
Deși îmi este greu să aleg un singur moment, probabil cel mai memorabil concurs la care am participat a fost Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală – secțiunea vioară, la care am luat parte în clasa a V-a. A fost, fără îndoială, cea mai importantă competiție artistică din acea perioadă și una care a rămas adânc întipărită în memoria mea. Etapa finală s-a desfășurat la București, iar experiența de a concura la un nivel atât de înalt, la o vârstă atât de fragedă, m-a ajutat enorm să învăț cum să îmi gestionez emoțiile și stresul intens. Deși atunci a fost o provocare uriașă, privesc acum acel moment ca pe o lecție care m-a pregătit să fac față cu calm și încredere situațiilor tensionate din prezent.
9. Povestește-ne despre implicarea ta în spectacolele caritabile și ce înseamnă pentru tine acest voluntariat.
Încă de mică am simțit că unul dintre lucrurile care îmi aduc cea mai mare bucurie este să pot face bine celor din jur. Să reușești să îmbini pasiunea pentru artă cu dorința de a aduce un zâmbet pe chipul unor oameni care poate au cea mai mare nevoie de el este, pentru mine, una dintre cele mai frumoase experiențe. Particip la spectacole și inițiative caritabile de mulți ani, iar această tradiție a devenit deja o parte importantă din mine, mai ales în perioada sărbătorilor. Astfel de momente îmi reamintesc mereu că, atunci când ai posibilitatea de a face un bine, oricât de mic, merită să îl faci. Zâmbetul sincer al unei persoane care se bucură de prestația ta artistică este un sentiment imposibil de înlocuit.
10. Cum ai evoluat din punct de vedere personal și profesional de când ai început să te implici în consilii și proiecte educaționale?
Este incontestabil faptul că am evoluat considerabil de când am pășit pentru prima dată într-o structură a Consiliului Elevilor și până în prezent. Dacă la început eram o persoană timidă și rezervată, care evita să își exprime opiniile din teama de contradicții sau dezbateri, am învățat treptat că tocmai aceste confruntări pot fi constructive și benefice. Cu timpul, am devenit mai deschisă, mai încrezătoare și mai vocală.
Am înțeles că fiecare voce contează și merită să fie auzită, iar această convingere m-a determinat să mă implic tot mai activ în inițiative care pot aduce o schimbare reală în viața elevilor. Astfel, am ajuns să interiorizez cu adevărat spiritul sloganului Consiliului Elevilor – „Fii vocea colegilor tăi!”.
11. Care sunt abilitățile pe care le consideri cele mai importante pentru un lider tânăr?
Cred că cea mai importantă abilitate a unui lider este capacitatea de a-și cunoaște cu adevărat echipa și de a-și găsi propria motivație, pe care mai apoi să o transmită și celor din jur. Un lider al unei organizații pentru tineri trebuie să fie nu doar bine informat în ceea ce privește principiile și structura organizației pe care o conduce, ci și să aibă o înțelegere solidă a domeniului în care aceasta activează. Totodată, este esențial să fie permanent conectat cu progresul inițiativelor aflate în desfășurare, dar și cu starea de spirit a membrilor echipei sale.
Empatia față de colegi, perseverența și ambiția de a duce proiectele la bun sfârșit, alături de inițiativă și credibilitate, care transformă ideile în acțiuni cu impact real, sunt calități esențiale pentru orice tânăr aflat într-o poziție de lider.
12. Ai menționat participarea la sesiuni de formare pentru elevi reprezentanți. Care a fost atelierul care ți-a plăcut cel mai mult și de ce?
Sesiunile de formare la care am luat parte, atât în calitate de participant, cât și în calitate de facilitator, mi-au oferit de fiecare dată o multitudine de informații valoroase și experiențe noi.
Printre atelierele pe care le-am facilitat, din postura de membru al Consiliului Național al Elevilor, se numără „ABC-ul reprezintării” – atelierul meu preferat, deoarece explorează istoria, principiile și structura mișcării de reprezentare, „Organizare internă” – un atelier tehnic, axat pe secretariat și pe regulamentele interne interne ale structurii, dar și „Relații externe și PR” – care abordează modul de colaborare cu presa, cu factorii de decizie și activitatea structurilor de reprezentare în spațiul extern, inclusiv pe rețelele de socializare.
13. Ce obiective ai pe termen scurt și lung în cadrul Consiliului Național al Elevilor?
Pe termen scurt, îmi propun finalizarea proiectelor aflate deja în derulare în cadrul structurii, precum finalizarea și lansarea RISEN (Raportul privind implementarea Statutului elevului la nivel național), organizarea mai multor tipuri de sesiuni de formare destinate noilor elevi reprezentanți aleși la nivel județean în luna noiembrie, precum și coordonarea celei de-a XLVII-a Adunări generale a Consiliului Național al Elevilor.
Pe termen lung, îmi doresc ca, prin inițiativele și pozițiile adoptate în raport cu schimbările din sistemul educațional românesc, Consiliul Național al Elevilor să beneficieze de o deschidere mai mare din partea autorităților și factorilor de decizie, astfel încât vocea elevilor să fie cu adevărat luată în considerare. Totodată, îmi propun ca structura națională să consolideze legătura cu substructurile sale județene și școlare, pentru a ajunge cât mai aproape de nevoile și problemele reale ale elevilor din întreaga țară.
14. Te vezi continuând activitatea civică și după terminarea liceului?
Este greu de spus cu certitudine, mai ales având în vedere că, deși activitatea civică ocupă o mare parte din programul meu zilnic și îmi aduce multe satisfacții, ea vine și cu provocări legate de gestionarea timpului și de echilibrul cu pregătirea mea academică. Totuși, cunoscându-mă, sunt convinsă că dorința de a mă implica nu va dispărea niciodată. Cred că, indiferent de direcția în care mă voi îndrepta în viitor, implicarea civică își va găsi mereu locul în parcursul meu personal și profesional.
15. Ce te inspiră cel mai mult în activitatea ta și ce te motivează să continui?
Ceea ce mă inspiră cel mai mult în activitatea mea sunt colegii mei de echipă și elevii reprezentați din teritoriu, cu care am ocazia să interacționez zi de zi. Nu cred că există ceva mai motivant decât să vezi atâția tineri implicați, dornici să aducă o schimbare reală și să lupte pentru ceea ce cred că este corect.
De asemenea, colegii mei din echipa CJE Constanța și din CNE sunt o sursă constantă de motivație și inspirație. Sunt oameni frumoși, dedicați și plini de inițiativă, care împărtășesc aceleași valori și aceeași viziune. Ei sunt, fără îndoială, unul dintre pilonii care mă ajută, chiar și în momentele dificile, să cred că efortul merită, că există speranță pentru viitor și că noțiunea de echipă rămâne unul dintre cele mai prețioase lucruri pe care le putem construi împreună.
16. Dacă ai putea schimba un singur lucru în sistemul educațional românesc, care ar fi acela și de ce?
Dacă ar fi să schimb un lucru în sistemul educațional românesc, acesta ar fi nivelul de vizibilitate și de importanță pe care îl are opinia elevilor, principalii beneficiari ai educației, în fața factorilor de decizie care le modelează parcursul academic. Nu putem înțelege cu adevărat care sunt problemele reale ale elevilor și cum pot fi ele soluționate fără a asculta vocea celor direct afectați. Fiecare elev are, fără îndoială, ceva valoros de spus despre experiența sa educațională, iar doar prin centralizarea, analiza și valorificarea acestor perspective se poate construi un sistem educațional echitabil, sustenabil și adaptat nevoilor reale ale elevilor.
Un alt aspect care necesită o schimbare profundă este discrepanța dintre proiectele și reformele pe hârtie și realitatea implementării lor. De prea multe ori, politicile publice și reformele educaționale nu reflectă realitatea din școli, iar lipsa de continuitate în aplicarea acestora afectează stabilitatea sistemului. Schimbarea este, desigur, necesară, însă pilonii fundamentali ai educației ar trebui să rămână constanți. Dacă factorii de decizie ar pune mai mult accent pe menținerea „firului roșu” al educației, pe o viziune coerentă și de durată, în locul reformelor superficiale cu impact temporar, sistemul educațional ar putea evolua treptat, într-un mod autentic și adaptat nevoilor reale beneficiarilor principali ai educației.
Etichete:
- Concursul Național „Ro Art Fest”
- Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală – vioară
- Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanța
- Concursul Internațional de Interpretare Muzicală „George Georgescu”
- Daria-Ioana Ostachi
- Consiliului Național al Elevilor
- concursuri naționale
- Concursul „Miron Bibu”







