FOTO: Povestea lui Cristian-Cătălin Câmpanu, unul dintre cei mai vechi membri ai Ansamblului Româncuța din Cumpăna. Un tânăr pentru care folclorul este un limbaj universal!

Echipa Ziarului Amprenta este mândră să aducă în prim plan copiii și tinerii speciali ai Constanței, care s-au distins în diverse domenii. Am avut privilegiul să discutăm cu acești copii și să realizăm interviuri fascinante care ne-au adus mai aproape de povestea lor de succes și de aspirațiile lor pentru viitor.

Printre acești tineri se află și Cristian-Cătălin Câmpanu, un tânăr talentat din comuna Cumpăna, membru al Ansambului Româncuța. Cristian-Cătălin a absolvit Seminarul Teologic „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul” și Facultatea de Teologie „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, iar în prezent este masterand în anul II, la specializarea Strategii de Comunicare, în cadrul aceleiași facultăți. Tânărul și-a completat formarea artistică urmând cursurile de Bel-Canto ale Centrului Cultural „Theodor T. Burada”, consolidând legătura dintre vocația religioasă și cea muzicală. De șase ani, este angajat ca și cântăreț bisericesc în cadrul Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din comuna Cumpăna, o slujire care se împletește armonios cu misiunea mea artistică. Totodată, Cristian-Cătălin face parte din ceea ce numește, cu toată convingerea, „marea familie a Ansamblului Folcloric Româncuța”, o comunitate de oameni dedicați artei, tradiției și sufletului românesc.

Cătălin a crescut odată cu „Româncuța”. Fratele său, Andrei, a fost dansator încă din momentul în care, în 2003, doamna învățător Vasilica Meran punea bazele a ceea ce, doi ani mai târziu, avea să devină Ansamblul Folcloric „Româncuța”. Ca „fratele cel mic și curios”, Cătălin a participat la toate repetițiile, iar în 2007 a urcat pentru prima dată pe scenă, în spectacolul de datini și obiceiuri „După datina străbună”, interpretând rolul „Anului Nou”. A fost momentul în care a simțit chemarea irezistibilă a folclorului.     În 2013, a descoperit că are și ureche muzicală, iar maestrul coregraf l-a îndrumat către regretata interpretă de muzică populară Elena Cojocaru, care l-a format cu dragoste și exigență. De atunci, prin muncă și pasiune, Cătălin a devenit artist al ansamblului, ducând mai departe cântecul dobrogean pe scenele din țară și din străinătate. Ansamblul „Româncuța” a reușit mereu să se claseze pe cele mai înalte trepte ale podiumului la festivaluri și concursuri, fiind adesea invitat să evolueze alături de ansambluri profesioniste.

Povestea Ansamblului „Româncuța”, două decenii de tradiție și dăruire

În septembrie 2005, maestrul coregraf Constantin Olteanu s-a alăturat tânărului ansamblu al comunei Cumpăna. De atunci și până astăzi, peste douăzeci de ani de dans, cântec și emoție s-au așternut peste pașii celor care au făcut parte din această frumoasă poveste.

Sub îndrumarea sa și a colaboratorilor, „Româncuța” a crescut, formând sute de dansatori, generații de copii și tineri care au învățat să iubească și să ducă mai departe tradițiile românești.

Repere istorice (2005–2025)

• 2005 – Se constituie secțiunea de tineri, sub coordonarea Nadiei Halichia, Valentinei Veliciasa și Elenei Obertaș. Primul turneu internațional: Franța (Brest).
• 2006–2009 – Participări la festivaluri în Germania, Bulgaria, Turcia și Polonia, sub conducerea maestrului Olteanu.
• 2007–2015 – Se nasc subgrupurile „Boboceii Cumpenei” (7–10 ani), „Mugurașii Cumpenei” (10–15 ani), „Speranța” (pentru persoane cu dizabilități) și „Doina Cumpenei” (30–61 ani).
• 2016 – Participare la Târgul de Crăciun din Anderlecht (Belgia).
• 2017 – Reprezentarea României la Festivalul Internațional de Jocuri de Stradă „Tocati” din Verona, Italia.
• 2022–2023 – Preselecții și colaborări noi, accent pe incluziune și educație artistică.
• 2023 – Participare la festivaluri naționale, precum „Serbările Pădurii” din Vorona, Botoșani.
• 2024 – Invitat la Festivalul Intercultural ProEtnica din Sighișoara și la concertul caritabil „Armonie pentru vindecare”.
• 2025 – Reprezentare la Festivalul Internațional „Pâinea Păcii” din Istanbul, unde ansamblul a promovat valorile culturii românești și spiritul colaborării între popoare.

Astăzi, ansamblul numără peste 100 de membri activi, cu vârste între 7 și 30 de ani, fiind recunoscut ca una dintre cele mai valoroase formații de amatori din Dobrogea. Este prezent la toate evenimentele locale și naționale, colaborând frecvent cu Antena 1, Favorit TV, Etno TV, Neptun TV, Digi 24, TVR, Inedit TV și alte posturi.„La Hanul Româncuței”, un spectacol aniversar memorabil

Pe 13 septembrie 2025, familia „Româncuței” a celebrat 20 de ani de activitate printr-un spectacol excepțional, desfășurat pe scena noului Centru Civic din Cumpăna.

Încă din februarie, artiștii au muncit pentru a realiza o producție de tip musical folcloric, bazată pe un scenariu original creat de mine, împreună cu fratele meu, Andrei Câmpanu. Maestrul Constantin Olteanu, alături de fiicele sale, Any Stoian și Oana Olteanu, a reușit să creeze coregrafii noi și spectaculoase, inclusiv o coregrafie a minorității bulgărești, lucrată împreună cu dansatoarele Mara și Crina Stoian.

Decorul, o operă colectivă

Cea mai mare provocare a fost decorul: o reconstituire în mărime naturală a unui han dobrogean, construită chiar în curtea maestrului Olteanu, prin contribuția dansatorilor, părinților și susținătorilor. Un sprijin important a venit de la Ștefania Anghel Luzinschi și soțul ei, care au donat materialele necesare.

Astfel, „Hanul Româncuței” a prins viață – un loc unde cântecul, teatrul și dansul s-au împletit într-o poveste românească autentică.

Actorii – studenți ai Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius”, pregătiți de prof. univ. dr. Daniela Vitcu, decanul facultății – au completat spectacolul cu scene de teatru popular. Bianca-Teodora Ilie a interpretat magistral rolul „Româncuței”, boieroaica hanului, emoționând publicul până la lacrimi.

Pe scenă au evoluat numeroși soliști: Elena Iordan, Cristiana Slujitoru, Ilia Coman, Sara Vătafu, Teodora Vlădașel, dar și invitați precum Andreea Scurtu, Ingrid Maftei, Ana Maria Brutcă, Daria Batală, Andra Mihuța, Ștefania Luzinschi și elevele sale Ștefania Melentoi, Andreea Vasiliu, Mădălina Răduț, Briana Ciucardel, Alessia Ivan. Pentru prima dată, au urcat pe scenă și Alexia Luchian, Oana Constanda și Aura Maria Șerban, care au adus un plus de emoție și prospețime spectacolului.Pe partea tehnică, Ciprian Istrate a asigurat sonorizarea, sprijinit de Eduard Lupu și Eduard Petre (Facultatea de Arte), iar echipa R-Video Studio – Radu, Liliana și Bianca Popa – a realizat transmisiunea live, difuzată ulterior la Favorit TV.

Publicul a simțit vibrația autentică a unei familii unite prin dragostea pentru folclor. Generațiile s-au întâlnit într-un moment unic, în care trecutul și prezentul s-au contopit într-o celebrare a sufletului românesc.

Povestea continuă

După 20 de ani de muncă, emoție și dăruire, „Româncuța” privește spre viitor cu speranță. Proiecte noi, idei ambițioase și vise curajoase prind contur. Chemăm alături de noi oameni pasionați de tradiții, care să ducă mai departe moștenirea noastră comună. Pentru că tradițiile nu mor atâta timp cât sunt trăite, cântate și dansate cu suflet.Iar, cum glumim noi adesea, „ca să nu ne răcim”, deja lucrăm la spectacolul de datini și obiceiuri de iarnă, pentru că ne mai despart doar 90 de zile de Crăciun. „Româncuța” merge mai departe – cu aceiași oameni frumoși, aceleași valori și aceeași iubire nemărginită pentru tradiție, comunitate și sufletul românesc.

Într-un interviu acordat Ziarului Amprenta, Cristian-Cătălin Câmpanu a vorbit despre Ansamblul „Româncuța” din comuna Cumpăna care a sărbătorit peste 20 de ani de tradiție și pasiune pentru folclor și care este o adevărată familie artistică formată din peste 100 de membri de toate vârstele. Povestea ansamblului este marcată de dragostea pentru autenticitatea cântecului și dansului popular, dar și de forța comunității, care se unește în jurul tradițiilor românești.

Sub coordonarea maestrului coregraf Constantin Olteanu și cu sprijinul autorităților locale, ansamblul a crescut de la inițiativă școlară la emblemă culturală recunoscută național și internațional. Spectacolele lor, inclusiv musicaluri folclorice precum „La Hanul Româncuței”, combină muzica, dansul și teatrul, aducând emoție și autenticitate publicului. „Româncuța” pune accent pe transmiterea valorilor tradiționale și a spiritualității românești, formarea tinerelor generații și menținerea identității culturale. Experiențele internaționale demonstrează că folclorul este un limbaj universal, iar ansamblul funcționează ca o școală de valori, un spațiu de învățare, socializare și pasiune pentru muzică și dans.

1. Cum a început povestea ta în lumea folclorului și ce te-a atras cel mai mult la acest univers?

Povestea mea în lumea folclorului a început firesc, aproape nevăzut, din iubirea pentru autentic și pentru oamenii simpli ai satului românesc. Crescând într-un mediu în care cântecul popular răsuna la fiecare sărbătoare, deoarece fratele meu a activat ca dansator din momentul în care, în anul 2003, doamna învățător Vasilica Meran punea bazele Ansamblului Folcloric „Româncuța”. Am simțit că port în mine o chemare către acest univers viu al tradițiilor. M-a atras profunzimea emoției din fiecare melodie, sinceritatea versului popular, dar și forța comunității care se unește în jurul folclorului. În folclor am găsit acea rădăcină puternică ce creează punți între oameni și, de ce nu, între oameni și Dumnezeu.

2. Ți-ai descoperit pasiunea pentru muzică încă din copilărie, urmărindu-l pe fratele tău la repetițiile ansamblului. Cum îți amintești acele momente?

De-a lungul anilor, după ce, în toamna anului 2005, Ansamblul Folcloric „Româncuța” a fost preluat de instructorul coregraf Constantin Olteanu, am participat, ca „fratele cel mic și curios”, la mai toate repetițiile ansamblului. Îmi amintesc cu emoție acele seri de repetiții, la căminul cultural din localitate. Eram fascinat de scena mare, de energia tinerilor, de frumusețea portului popular, de sunetul tobelor și al viorii, care se împleteau într-o armonie aparte. Nu înțelegeam atunci cât de mult mă va marca acea atmosferă, dar știam că îmi doresc să fiu și eu acolo, parte din acea lume. Era o formă de magie curată, în care timpul se oprea și totul se transforma în bucurie.

3. Cum ți-a influențat formarea teologică modul de a privi tradițiile și valorile românești?

Studiile teologice mi-au oferit o înțelegere mai profundă a rădăcinilor spirituale ale tradițiilor noastre. Am descoperit că folclorul românesc nu este doar artă, ci o mărturisire de credință transmisă din generație în generație. Colindele, doinele, horele – majoritatea poartă în ele un mesaj creștin, o lumină a speranței și a comuniunii. Privind tradițiile prin prisma teologiei, am învățat să le respect cu atât mai mult, nu doar ca formă artistică, ci ca expresie a sufletului românesc, sfințit de credință și iubire.

4. Ai studiat și bel canto. Cât de mult te-a ajutat pregătirea muzicală clasică în interpretarea cântecelor populare?

Bel canto-ul m-a învățat disciplina, controlul respirației și frumusețea frazării muzicale. În muzica populară, emoția este esențială, dar fără o bază tehnică solidă, mesajul se poate pierde. Pregătirea clasică m-a ajutat să dau profunzime atât interpretării folclorice, cât și celei sacre, să păstrez autenticitatea timbrului popular, dar cu o eleganță și claritate care amplifică emoția. A fost o punte între două lumi: cea academică și cea tradițională, care se completează reciproc, nu se exclud.

Avem, de-a lungul timpului, multe exemple care au întărit această idee prin adoptarea tehnicilor de bel canto în folclor, cum ar fi Angela Moldovan, Benone Sinulescu, Irina Loghin și, nu în ultimul rând, distinsa Maria Tănase, care era analizată și admirată de marii muzicieni clasici pentru impecabila tehnică vocală și frazare. Chiar dacă folclorul este de preferat să fie păstrat nealterat, așa cum îl cânta țăranul sau lăutarul odinioară, pentru un artist complet al anului 2025 este necesar cel puțin un minim de studiu.

5. Cum ai descrie, în câteva cuvinte, familia artistică „Româncuța”?

„Româncuța” nu este doar un ansamblu folcloric, este o adevărată familie, în care fiecare membru, indiferent de vârstă sau experiență, aduce cu sine o parte din sufletul său și din dorința de a păstra vii tradițiile noastre. La centrul acestei familii se află maestrul coregraf Constantin Olteanu, care, prin pasiunea și blândețea sa, a reușit să transforme fiecare repetiție într-un spațiu al învățării, al respectului și al creativității.

Sub îndrumarea lui, folclorul nu este doar un repertoriu de cântece și dansuri, ci o trăire autentică, un dialog viu între generații. Împreună, doamnele asistent coregraf Any Stoian și Oana Olteanu, dansatori între 6 și 60 de ani, soliști și colaboratori, formează un organism viu, în care energia, bucuria și emoția curg firesc, ca o punte între trecut și prezent. „Româncuța” este, în adevăratul sens al cuvântului, o familie unită de iubirea pentru autentic, unde fiecare moment petrecut pe scenă sau în culise devine o celebrare a identității noastre culturale și a legăturilor profunde dintre oameni.

6. Ce face ca acest ansamblu să fie atât de special și iubit, nu doar în Cumpăna, ci și în toată Dobrogea?

Cred că secretul stă în sinceritate. „Româncuța” nu joacă un rol, ci trăiește folclorul. Fiecare spectacol este o poveste autentică, o întâlnire între trecut și prezent. Publicul simte acest adevăr, iar energia pe care o primim înapoi și pentru care suntem atât de recunoscători este dovada că reușim să atingem inimile oamenilor. În spatele succesului se află ani de muncă, peste 20 de ani de tradiție, perseverență și, mai ales, dragostea pentru locul din care venim – Cumpăna, o comună care respiră cultură și tradiție.

Cred că autenticitatea și dragostea sinceră pentru folclor ne fac speciali. Nu urmărim perfecțiunea tehnică, ci trăirea. Fiecare dansator, fiecare solist, fiecare copil sau adult simte că face parte din ceva mai mare decât el însuși, iar lucrul acesta face publicul să vibreze cu fiecare ocazie. Când faci parte din ceva special, te simți special, iar acest lucru se vede pe scenă.

Cristian-Cătălin Câmpanu: „Pentru mine, Româncuța este o a doua familie”

7. Cum s-a schimbat ansamblul în acești 20 de ani și ce crezi că i-a asigurat continuitatea?

Ansamblul a crescut odată cu generațiile. Dacă la început era o inițiativă școlară, astăzi este o emblemă culturală locală, recunoscută la nivel național și chiar internațional. Continuitatea i-a fost asigurată de implicarea neobosită a celor care cred în valoarea educației prin artă: coordonatorii, părinții, autoritățile locale și susținătorii din public. Dar, mai presus de toate, de dragostea artiștilor care vin săptămână de săptămână, cu emoție, să îmbrace costumul popular și să simtă mândria de a fi români.

8. Ce înseamnă, pentru tine personal, să faci parte din această echipă de peste 100 de membri, de toate vârstele?

Pentru mine, „Româncuța” este o a doua familie. Învăț zilnic de la colegii mei, de la inocența copiilor până la înțelepciunea celor mai experimentați. Apartenența la acest ansamblu înseamnă și responsabilitate, și recunoștință. Să faci parte dintr-o astfel de familie artistică te obligă să fii un exemplu, dar îți oferă și bucuria de a vedea cum dragostea pentru folclor se transmite firesc de la cei mari la cei mici. Este ca un lanț de lumină care nu se stinge niciodată. Diversitatea generațiilor ne dă o forță aparte. Mă simt onorat să pot contribui la povestea acestui ansamblu și să fiu martor la felul în care tradiția unește oameni care, altfel, n-ar fi ajuns niciodată să se cunoască.

9. Cum se lucrează în culisele „Româncuței”? Ce nu vede publicul, dar face diferența?

Publicul vede bucuria de pe scenă, actul artistic ambalat pentru spectacol, dar în spate se află ore nesfârșite de repetiții, sute de pași și flecuri tocite, febră musculară, dureri de membre, idei, concepte, costume pregătite cu grijă, analize și discuții, uneori chiar și contradictorii, emoții, râsete în hohote și chiar lacrimi. Toate acestea nu se văd, ci doar rezultatul combinării elementelor amintite – dar nu numai – care, printr-o simbioză stranie, funcționează și dau naștere la frumos. Este special că, atât pe scenă, cât și în culise, ne susținem unii pe alții ca într-o familie. Fiecare gest contează. Un zâmbet, o încurajare, o îmbrățișare.

Această legătură sufletească este ceea ce se transmite, nevăzut, către public. Comunicarea, gândirea și mișcarea în sincron, precum și susținerea continuă definesc un ansamblu, iar eu mă bucur că în „familia” noastră avem privilegiul să le avem pe toate.

Ce face diferența, la un nivel practic, este faptul că am avut norocul să avem un tezaur viu în mijlocul nostru – un coregraf care și-a dedicat viața dansului și folclorului românesc. Fără coregraful Constantin Olteanu, ansamblul poate ar fi existat, însă nu ar fi putut ajunge la nivelul de astăzi. Venit de la Bacău, a reușit să ofere scenei culturale din Cumpăna o comoară neprețuită: coregrafii unice, autentice, culese de la predecesorii săi, pentru a bucura privirile și sufletul generațiilor ce vor urma. Suntem norocoși că Dumnezeu a scris în povestea ansamblului nostru acest dar care a făcut diferența și căruia îi suntem recunoscători.

10. Cum s-a născut ideea spectacolului aniversar „La Hanul Româncuței”?

Anul acesta, ansamblul din comuna Cumpăna aniversează 20 de ani de când se află sub grija maestrului coregraf Constantin Olteanu. Cu o astfel de longevitate și activitate artistică nu se pot mândri foarte multe ansambluri, tocmai de aceea ne-am dorit să marcăm această etapă printr-un spectacol care să încununeze acest parcurs și să ofere o privire de ansamblu asupra nivelului la care acesta se află în acest moment.

Încă din luna februarie a acestui an, artiștii familiei „Româncuța” din comuna Cumpăna s-au adunat în jurul acestui vis măreț: să creeze nu doar un spectacol aniversar, ci o adevărată sărbătoare a Dobrogei și a neamului românesc. De atunci s-a muncit intens. Am dezvoltat, împreună cu fratele meu, Andrei Câmpanu, membru fondator al ansamblului, un scenariu original și am gândit o regie și o scenografie pentru un tip de spectacol rar întâlnit chiar și în țară: musical folcloric, care să îmbine teatrul, muzica și dansul popular.

„Hanul” a fost laitmotivul perfect: un loc al întâlnirii, al bucuriei și al ospitalității românești. Ne-am dorit ca publicul să intre într-o poveste, nu doar să asiste la spectacol. Faptul că la aniversarea de zece ani Andrei crease acest personaj care să fie întruchiparea spiritului ansamblului – „Româncuța”, o femeie de la țară, dar cu suflet de artist, care s-a căsătorit cu Dansul și trăiește pentru folclor – ne-a ajutat să conturăm acest nou capitol.

La acel moment, prin interpretarea de excepție a actriței Mirela Pană, am reușit să dăm viață personajului Româncuța și să oglindim povestea ansamblului prin viața acesteia. De data aceasta, ne-am dorit să continuăm povestea, dar să aducem publicul mai aproape, nu doar să asiste cum Româncuța își deapănă viața scoțându-și amintirile din zestrea sa, ci să ia parte la un moment din viața sa – la aniversarea de 20 de ani – când, după ce s-a măritat pe mal de Someș, și-a pus ștergarul la brâu și și-a ridicat un han, pe care lumea avea să-l cunoască drept „Hanul Româncuței”, locul unde muzica și dansul nu se opresc niciodată.

11. Care au fost cele mai mari provocări în realizarea acestui proiect amplu?

Cea mai mare provocare a fost să armonizăm toate energiile. Să aducem împreună dansatori, actori, soliști, muzicieni, tehnicieni și voluntari, fiecare cu programul și emoțiile sale. Apoi, construcția decorului – un han în mărime naturală – a fost o adevărată aventură logistică. Acesta nu a fost o simplă scenografie, ci o adevărată operă colectivă, gândită în detaliu, o reconstituire fidelă a unui han cu specific dobrogean. Totul a luat naștere prin efortul colectiv al membrilor ansamblului, al familiilor și al oamenilor de suflet care au dorit să ne fie alături. A fost dificil și prin prisma lipsei fondurilor, dar fiecare obstacol a fost depășit prin dăruire și spirit de echipă. Acolo unde există pasiune, greul se transformă în motivație.

Cristian-Cătălin Câmpanu: Acest spectacol a fost un carusel de emoții din toate punctele de vedere!

12. Ați construit un decor impresionant. Cum ați reușit acest lucru?

Acest decor a fost realizat de la zero, punând piesele cap la cap chiar în curtea maestrului coregraf, cu implicarea dansatorilor, a părinților și a sponsorilor. Materialele au fost obținute doar prin donațiile celor care au crezut în acest vis. O contribuție materială importantă, care merită menționată deoarece ne-a impresionat pe toți, a venit din partea Ștefaniei Anghel Luzinschi, una dintre solistele colaboratoare ale ansamblului, și a soțului acesteia, care au oferit plăcile de OSB folosite pentru fațada hanului, convinși că rezultatul va fi extraordinar dacă ne unim cu toții forțele.

Astfel, am reușit să ridicăm, pe scena noului Centru Civic din comuna Cumpăna, un han dobrogean în mărime naturală, unde „Hanul Româncuței” a prins viață și a adunat folclorul din toate colțurile țării, întruchipând, prin joc, cântec și poveste, sufletul pestriț al României, cu tot ce are mai de preț.
A fost o mobilizare exemplară, ce s-a desfășurat pe parcursul a aproape o lună și jumătate. Am vrut ca scena să devină un spațiu viu, care să vorbească prin fiecare detaliu. Când am văzut „hanul” ridicat, am simțit că am reușit să construim nu doar un decor, ci o stare de spirit, de care ne-am bucurat atât noi, cei de pe scenă, cât (sperăm că) și publicul.

13. A fost un efort de echipă remarcabil – cum ați reușit să mobilizați atâția oameni?

Totul a pornit din dorința comună de a realiza un eveniment remarcabil. Când oamenii simt că fac parte dintr-un proiect cu suflet, se implică fără rezerve. Dansatorii au fost încântați de idee încă din prima clipă. Am încercat să reintegrăm în formula actuală și dansatori din vechile generații, care, din cauza valurilor vieții, au fost nevoiți să se retragă din activitate, dar au fost bucuroși să se alăture familiei în această zi importantă. Pe lângă soliștii ansamblului, și prietenii noștri – soliști vocali din județ și chiar din țară – au fost încântați să ia parte benevol la proiect.

Acesta a fost și cazul actorilor din cadrul spectacolului, studenți ai Facultății de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța, pregătiți de prof. univ. dr. Daniela Vitcu, decanul facultății. Aceștia au răspuns afirmativ din prima clipă în care le-a fost prezentat proiectul.

Am lucrat cot la cot, cu zâmbetul pe buze (asta, în momentele în care mai puteam zâmbi după lungile zile de repetiții — ultima repetiție generală a fost făcută pe scena în aer liber, în ploaie, și a durat până la ora 2 dimineața). Nu a fost vorba de sarcini în cadrul acestui proiect, ci de bucuria de a dărui. Aceasta este forța „Româncuței”: transformă orice proiect într-o poveste despre unitate.

14. Ce emoții ai trăit în momentul în care spectacolul a prins viață pe scenă?

A fost o trăire intensă. Când am pășit pe scenă și am văzut publicul, cu lacrimi în ochi, am înțeles că tot efortul a meritat. Emoția a fost copleșitoare, un amestec de mândrie, recunoștință și dragoste. În acele momente, am simțit că folclorul nu este doar trecut, ci un prezent viu, pulsând în inimile tuturor.
De asemenea, când am prezentat scenariul doamnei decan Daniela Vitcu, nu aveam în minte nicio persoană anume pentru rolul „Româncuței”. Însă, cunoscându-și studenții, dânsa a considerat că acest personaj, dificil de pus în scenă, ar trebui interpretat chiar de Bianca-Teodora Ilie, cea care a dat viață boieroaicei hanului, „Româncuța”, interpretând rolul într-un mod cu totul excepțional.

Această decizie mi-a adus și mai multe emoții, atât în calitate de organizator, cât și de artist pe scenă, pentru că a trebuit să joc alături de cineva care mi-a fost alături întreaga copilărie — tânăra fiind chiar verișoara mea. Deși, firesc, au existat discuții legate de această alegere, modul în care a interpretat și a dat viață personajului, precum și lacrimile care îi curgeau din trăire în momentele emoționante ale scenariului, au risipit orice dubiu. A fost clar că alegerea nu a fost făcută pentru că era verișoara mea, ci pentru că este un artist complet, capabil să creeze un personaj autentic și memorabil. Pot spune, așadar, că acest spectacol a fost un carusel de emoții din toate punctele de vedere.

15. Ce reacții ați primit din partea publicului și a celor care au urmărit spectacolul?

Reacțiile au fost de o frumusețe rară și ne-au bucurat enorm. Am simțit că munca de aproape un an de zile a ajuns unde trebuie. Oamenii ne-au spus că s-au simțit ca într-o altă lume, că au pășit cu adevărat într-un han de demult sau că au retrăit amintiri din copilărie. Mulți ne-au mărturisit că au redescoperit dragostea pentru tradiție și folclor. Cred că acesta este cel mai mare succes: să reușești să trezești emoția și să aduci speranță prin artă. Iar când am auzit lumea referindu-se la acest spectacol prin termenul „regal folcloric” și comparându-ne cu ansambluri profesioniste din România, ori spunând că spectacolul a fost la nivelul spectacolelor profesioniste de la Sala Palatului, am știut că tot efortul nu a fost în zadar.

16. „Româncuța” a dus tradițiile românești pe scene din întreaga lume. Care este experiența internațională care te-a marcat cel mai mult?

Fiecare deplasare în străinătate a fost o lecție despre identitate. De-a lungul anilor, am avut numeroase participări: în Franța, Germania, Bulgaria, Turcia, Polonia, Belgia, Italia, Republica Moldova etc. Îmi amintesc, în mod special, momentul din cadrul Târgului de Crăciun din Anderlecht, când, la finalul programului de datini și obiceiuri, am cântat „Noi suntem români”, știind că acolo există o comunitate destul de mare de români stabiliți.

În timp ce interpretam această piesă, am văzut cum, peste mulțimea de oameni, se înalță steagul României și cum românii cântau împreună cu noi. După spectacol, au venit și ne-au îmbrățișat, plângând și mulțumindu-ne pentru acele momente.

De asemenea, oameni din țări foarte diferite au venit să ne spună că au simțit emoția cântecelor noastre, deși nu înțelegeau limba. A fost dovada că folclorul este un limbaj universal, al inimii. Să cânți dorul sau hora românească pe o scenă străină și să vezi lacrimi în ochii publicului îți dă certitudinea că tradițiile noastre nu au granițe. Ele vorbesc despre iubire, dor, credință și valori umane universale.

17. Ce mesaj crezi că transmite ansamblul atunci când reprezintă România peste hotare?

De fiecare dată când urcăm pe o scenă internațională, simțim că suntem ambasadori ai sufletului românesc. Nu doar dansăm sau cântăm, ci spunem lumii cine suntem. Transmitem un mesaj de unitate, de frumusețe și de noblețe culturală. Costumele noastre, muzica, zâmbetele – toate devin o carte de vizită a României autentice. Prin „Româncuța” arătăm că tradiția nu este un obiect de muzeu, ci o forță vie, care poate inspira și emoționa oriunde în lume.

Cristian-Cătălin Câmpanu: „A fi purtător de tradiție astăzi înseamnă a fi un gardian al identității”

18. Cum a contribuit sprijinul autorității locale și al primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju, la continuitatea și succesul Ansamblului „Româncuța” de-a lungul anilor?

Sprijinul oferit de doamna primar Mariana Gâju și de autoritatea locală a fost esențial. Într-o lume în care cultura trebuie să lupte pentru supraviețuire, fiind adesea marginalizată și pusă pe cea mai de jos treaptă a importanței, la Cumpăna ea este respectată și susținută. Doamna primar a înțeles că investiția în cultură este o investiție în sufletul comunității, dar și într-un viitor de calitate.

Datorită dumneaei, ansamblul are scena Casei de Cultură din comună ca spațiu de repetiție – chiar dacă nu este cel mai propice mediu, este un loc care există și care ne oferă stabilitate. Avem costume pentru toate zonele din repertoriu și, mai ales, o direcție clară. Doamna primar a fost și este un sprijin moral și logistic constant, un exemplu de om care iubește tradiția nu doar prin vorbe, ci și prin fapte. La inițiativa sa a luat naștere, în urmă cu peste 20 de ani, ansamblul, pe care îl sprijină și îl promovează cu fiecare ocazie.

19. Ce înseamnă, în opinia ta, să fii purtător de tradiție în zilele noastre?

A fi purtător de tradiție astăzi înseamnă a fi un gardian al identității. Într-o lume globalizată, unde totul pare să se uniformizeze, noi, cei din folclor, avem datoria să păstrăm diferențele frumoase care ne definesc ca popor și să ne distanțăm de șabloanele impuse. Tradiția, împreună cu folclorul, nu sunt doar o pasiune, ci o responsabilitate. Să fii purtător de tradiție înseamnă să respecți trecutul, dar și să-l faci atractiv pentru prezent, cu gândul la conservarea lui pentru viitor. Este un act de iubire față de neamul tău, o formă de recunoștință față de cei care au trăit și au murit pentru popor, care au muncit și au lăsat în urmă aceste comori spirituale de o valoare inestimabilă.

20. Cum reușiți să atrageți copii și tineri către folclor, într-o lume dominată de modernitate și tehnologie?