Consiliul Local Constanța, în ședință extraordinară: Aleșii locali stabilesc prețul gigacaloriei, supraimpozitarea unor imobile, dar analizează și alte proiecte de interes

Administrație locală
Consiliul Local Constanța se întrunește în ședință extraordinară astăzi, 23 decembrie 2024, pe ordinea de zi a ședinței aflându-se prețul gigacaoliei, supraimpozitarea mai multor imobile, dar și alte proiecte de interes local.
La ședință sunt prezenți 25 de consilieri, Cosmin Hristu înaintându-și demisia.
Felicia Ovanesian a votat împotriva ordinii de zi, apreciind că obiectele proiectelor nu justificau o ședință extraordinară.
Consiliul Local Constanța, chemat pentru 44 de proiecte
Pe ordinea de zi se află 44 de proiecte de hotărâre, printre acestea regăsindu-se cel vizând rectificarea bugetului local pe 2024, supraimpozitarea unor clădiri, dar și majorarea impozitului pentru anumite imobile.
De asemenea, aleșii locali vor stabili și prețul gigacaloriei, trecerea terenului de la Vila Regală din Mamaia în proprietatea statului, precum și înființarea societății Patrimoniu Constanța Litoral SRL pentru administrarea, întreținerea și exploatarea Cazinoului Constanța, dar și a Galeriilor de Artă.
Nu în ultimul rând, Consiliul Local Constanța va discuta și despre revocarea lui Andrei Talpeș din funcția de director al Clubului Sportiv Municipal.

Iată cum au votat aleșii din Consiliul Local Constanța:
- Aprobarea procesului verbal al ședinței ordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 13.12.2024; – aprobat cu 25 de voturi pentru și o abținere
- Proiect de hotărâre nr. 548/2024 privind rectificarea bugetului local pe anul 2024; primul amendament a trecut cu 25 de voturi; cu 24 de voturi pentru amendamentul al doilea a trecut; 25 de voturi pentru și o abținere au fost pentru amendamentul al doilea, acesta a trecut; al patrulea amendament vizează adresa CSM prin care se solicită modificarea bugetului prin suplimentarea veniturilor proprii cu suma de 60 mii lei – acesta se refera la modificarea sumei de 1.184 mii lei pentru CSM, care se va suplimenta astfel cu cei 60 mii lei, asftfel încât suma devine 1.244 mii lei – 25 de voturi pentru, amendamentul a trecut.
Proiectul în integralitate a trecut cu 25 de voturi pentru și o abținere (din partea consilierului local Felicia Ovanesian)
- Proiect de hotărâre nr. 552/2024 privind aprobarea execuției bugetului local la data de 17.12.2024;
Acesta a trecut cu 25 de voturi pentru și o abținere.
- Proiect de hotărâre nr. 519/2024 privind aprobarea utilizării excedentului anual al bugetului local estimat a se realiza la încheierea exercițiului bugetar al anului 2024;
Ovidiu Cupșa a avut următoarea intervenție la acest punct: „Am votat și în comisie utilizarea sumei de 12 milioane de lei din excedentul exercițiului financiar, dar vă rog, din punctul nostru de vedere, al consilierilor AUR, vă rog să țineți cont și de salariile sportivilor de la CSM pentru a fi plătite din acest excedent“
Proiectul a trecut cu 26 de voturi pentru.
- Proiect de hotărâre nr. 539/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 7bis;
Proiectul a trecut cu 25 de voturi pentru și o abținere
- Proiect de hotărâre nr. 521/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 136;
Ovidiu Cupșa: „Noi am votat pentru majorarea impozitului în cazul acestor clădiri cu un aspect degradat. Noi credem că ar trebui să se facă o disjuncție între activul clădire și activul teren. Știu că momentan nu se permite această disjuncție, dar supun analizei aparatului de specialitate al primarului acest lucru“
Proiectul a trecut cu 25 de voturi pentru și o abținere.
- Proiect de hotărâre nr. 533/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 144;
Proiectul a trecut cu 24 de voturi pentru și o abținere.
- Proiect de hotărâre nr. 529/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 59bis, proprietatea societății Sufletul Nopții SRL;
Proiectul a trecut cu 24 de voturi pentru și o abținere.
- Proiect de hotărâre nr. 530/2024 privind majorarea taxei pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 255, aflată în folosința societății City Club Cafe SRL;
Cu 25 de voturi pentru proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 532/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, str. Constantin Brătescu nr. 52, proprietatea Muftiatului Cultului Musulman;
Proiectul a trecut cu 25 de voturi pentru.
- Proiect de hotărâre nr. 535/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, str. Marcus Aurelius nr. 11, proprietatea societății Oil Depol Service SRL;
Cu 24 de voturi pentru și o abținere proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 537/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 39, bl. MN1, parter, proprietatea societății Sammarina Imobiliare SA;
Cu 23 de voturi pentru și o abținere proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 542/2024 privind majorarea cu 400% a impozitului pe clădiri pentru clădirea situată în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 247, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
Proiectul a trecut cu 26 de voturi pentru.
- Proiect de hotărâre nr. 545/2024 privind majorarea cu 400% a impozitului pe clădiri pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Călugăreni nr. 2A, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
Cu 24 de voturi pentru proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 546/2024 privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Constantin Brătescu nr. 58, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
Cu 26 de voturi pentru proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 544/2024 privind majorarea cu 300% a impozitului pe clădiri pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Gheorghe Lazăr nr. 12, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
Proiectul a trecut cu 25 de voturi pentru.
- Proiect de hotărâre nr. 543/2024 privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Nicolae Iorga nr. 89bis, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
Proiectul a trecut cu 24 de voturi pentru.
- Proiect de hotărâre nr. 547/2024 privind majorarea cu 400% a impozitului pe clădiri pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Talazului nr. 19, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită;
Proiectul a trecut cu 25 de voturi pentru.
- Proiect de hotărâre nr. 534/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 12;
Cu 25 de voturi pentru și o abținere proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 520/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, str. I. Gh. Duca nr. 44;
Cu 24 de voturi pentru și o abținere proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 541/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 18;
Cu 24 de voturi pentru și o abținere proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 531/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 118;
Cu 24 de voturi pentru și o abținere proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 528/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 291, bl. T14, sc. A, ap. 3;
Cu 23 de voturi pentru și o abținere proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 526/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Al. Lăpușneanu nr. 90 – 92, bl. LE37, sc. C, ap. 42;
Cu 24 de voturi pentru și o abținere proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 525/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Al. Lăpușneanu nr. 100, bl. AL2, sc. C, ap. 31;
Cu 23 de voturi pentru proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 540/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Al. Lăpușneanu nr. 195A, mansardă;
Cu 25 de voturi pentru proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 527/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Ferdinand nr. 97, bl. B1, parter;
Cu 24 de voturi pentru proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 536/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, bd. Al. Lăpușneanu nr. 107, bl. LV40, sc. A, ap. 3;
Cu 24 de voturi pentru proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 538/2024 privind majorarea impozitului pe clădiri și pe terenul aferent clădirii nerezidențiale utilizate în scop comercial, situată în municipiul Constanța, str. Mircea cel Bătrân nr. 7;
Cu 24 de voturi pentru proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 516/2024 privind stabilirea prețului local al energiei termice furnizată de către societatea Termoficare Constanța SRL, a prețului facturat populației și a subvenției unitare acordată populației începând cu data de 01.01.2025, în municipiul Constanța;
Cu 25 de voturi pentru proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 524/2024 privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale societății TERMOCENTRALE CONSTANȚA S.R.L.;
Cu 25 de voturi pentru proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 512/2024 privind stabilirea nivelului chiriei pentru locuințele sociale situate pe raza municipiului Constanța, str. Zmeurei nr. 3, blocurile 1-5;
Cu 24 de voturi pentru, unul împotrivă și o abținere proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 514/2024 privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024 al societății CT BUS S.A.;
Cu 26 de voturi pentru proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 550/2024 privind aprobarea protocolului de colaborare privind facilitarea pregătirii si implementării unor proiecte prioritare din cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Polului Național de Creștere Zona Metropolitană Constanța;
Cu 24 de voturi pentru și unul împotrivă proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 510/2024 privind aprobarea trecerii imobilului-teren în suprafață de 15.465,91mp din acte (15.465 mp din măsurători) situat în municipiul Constanța, loc. Mamaia, Zona A4 – Club „Castel” (fosta Vilă Regală), identificat cu CF 205622, număr cadastral 17121, din domeniul public al municipiului Constanța în domeniul public al statului;
Proiectul a trecut cu 24 de voturi pentru.
- Proiect de hotărâre nr. 513/2024 pentru modificarea HCL nr. 451/2019 privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului în suprafață de 211 mp situat în municipiul Constanța, strada Amzacea nr. 5A în favoarea numitului Drăghici Dumitru;
Cu 25 de voturi pentru proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 549/2024 privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Constanța a unor imobile situate în municipiul Constanța;
Cu 25 de voturi pentru proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre 551/2024 pentru modificarea și completarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local din municipiul Constanţa;
Cu 24 de voturi pentru și o abținere proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 518/2024 privind aprobarea proiectului tehnic și a devizului general pentru obiectivul de investiții „Sursă de producere energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța”;
Cu 25 de voturi pentru proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 511/2024 privind aprobarea Studiului de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului de administrare, întreținere și exploatare a unor obiective de investiții de interes cultural din municipiul Constanța;
Cu 23 de voturi pentru, unul împotrivă și două abțineri proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 555/2024 privind aprobarea înființării societății comerciale cu răspundere limitată PATRIMONIU CONSTANȚA LITORAL SRL cu capital public pentru administrarea, întreținerea și exploatarea Cazinoului Constanța și Galeriile de Artă, obiective de investiții de interes cutural din municipiul Constanța;
Cu 21 de voturi pentru, două împotrivă și trei abțineri proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 523/2024 privind aprobarea studiului de fundamentare și oportunitate privind delegarea de gestiune a serviciului public privind prestarea de servicii și activități necesare exploatării și întreținerii cimitirelor publice ce aparțin domeniului public al municipiului Constanța;
Cu 24 de voturi pentru și o abținere proiectul a trecut.
- Proiect de hotărâre nr. 553/2024 privind aprobarea prelungirii duratei contractului de aociere nr. 28916/22.06.1998 încheiat între Municipiul Constanța și societatea Progress Consulting S.A.;
Cu 24 de voturi pentru și unul împotrivă proiectul a trecut.
44. Proiect de hotărâre nr. 554/2024 privind revocarea din funcția de director al Clubului Sportiv Municipal a domnului Talpeș Andrei.
Votul ar trebui să fie secret, dar unii dintre consilieri nu au posibilitatea să voteze de pe tabletă sau de pe telefon, astfel că au doar posibilitatea de a vota vocal.
Pentru revocarea lui Andrei Talpeș (nominală) au fost numărate 22 de voturi pentru și unul împotrivă. Ulterior, s-a supus la vot proiectul în integralitatea sa, fiind aprobat cu 25 de voturi pentru și o abținere.
Ședința s-a încheiat.
Sursa foto: Youtube.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







