Firma fratelui unui inculpat în Dosarul Retrocedărilor continuă demersurile pentru ridicarea unui bloc într-un cartier de case

Administrație locală
Firma Bel Transport SRL încă speră să construiască un bloc de cinci etaje pe strada Mihai Viteazu, deși proiectul imobiliar nu respectă reglementările de urbanism în vigoare, depășind regimul de înălțime permis. Societatea controlată de Ianuș Racu, fratele unuia dintre inculpații în Dosarul Retrocedărilor, duce deja de câțiva ani o adevărată luptă în instanță cu administrația locală, în încercarea de a anula certificatul de urbanism care i-a blocat obiectivul de investiții.
Societatea Bel Transport SRL încearcă de mai mulți ani să construiască un bloc cu regimul de înălțime S+P+4-5E retras, pe strada Mihai Viteazu, la numărul 58, în apropierea Grădiniței „Perluțele Mării“.
Consiliul Local Municipal a emis o hotărâre privind adoptarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona delimitată de străzile Mihai Viteazu, Decebal, Ion Lahovari, Miron Costin și Tudor Vladimirescu, care vizează un teren de 3.690 de metri pătrați, urmând ca în 2020, prin care a fost adoptat un plan Urbanistic de Detaliu (PUD).
Locuitorii din zonă s-au opus proiectului
Cele două documente făceau posibilă demararea proiectului imobiliar, care a fost însă blocat după ce mai mulți locuitori din zonă și-au exprimat nemulțumirea față de această inițiativă, depunând reclamații care au condus în final la adoptarea Hotărârii nr. 280/2021, prin care a anulată HCL 272/2011, ce viza PUZ-ul din 2011, cât și HCL 257/2020, care făcea referire la PUD-ul din 2020.
Firma Bel Transport SRL a primit apoi, în anul 2021, un certificat de urbanism prin care este informată că nu poate construi imobilul, întrucât acesta nu respectă prevederile Planului Urbanistic General aprobat anterior, referitor la regimul de înălțime și utilizările admise, cartierul unde urma să fie demarată investiția fiind unul de case.
A mers în instanță pentru anularea certificatului de urbanism
Bel Transport SRL a mers apoi în instanță și a solicitat anularea acestui certificat de urbanism. Dosarul de chemare în judecată a Primarului municipiului Constanța a fost înregistrat pe rolul 2 februarie 2022 pe rolul Tribunalului Constanța. Magistrații au respins însă cererea ca fiind nefondată, pe 29 decembrie 2022.
“Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC Bel Transport SRL, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Constanţa, ca nefondată. Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 4046 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat)”, se arată în minuta judecătorească.
Firma a făcut recurs, un nou dosar fiind înregistrat pe 29 iunie 2023. Următoarea ședință de judecată va avea loc pe 14 martie 2024.
Firmă condusă de fratele lui Constantin Racu
Potrivit listafirme.ro, site consultat la data de 14 martie 2024, societatea Bel Transport SRL a fost înființată în anul 1994, are sediul social în Portul Constanța și se ocupă cu transporturi rutiere de mărfuri. În anul fiscal 2022 firma a înregistrat o cifră de afaceri de 966.917 de lei, pierderi de 144.355 de lei și datorii în valoare de 163.408 de lei.
Societatea este controlată de Ianuș Racu, unic administrator și beneficiar și asociat majoritar. Acesta este nimeni altul decât fratele lui Constantin Racu, fostul director al Direcției Administrație Publică din perioada administrației Mazăre, inculpat în Dosarul Retrocedărilor.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







