(Foto) Primăria comunei Bărăganu, în sprijinul fermierilor care au culturile afectate de secetă

Administrație locală
Autoritățile locale din Bărăganu vin, în această perioadă, în sprijinul fermierilor și deținătorilor de terenuri de pe raza comunei care au culturi de toamnă – grâu, orz, rapiță și care, din cauza secetei, înregistrează deja pagube. Culturile s-au oprit din creștere și din cauza lipsei apei în sol se usucă.
Ajutorul pe care autoritățile locale îl acordă acestora vine ca urmare a măsurii transmise către toate primăriile din județul Constanța referitoare la Ordinul comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministerului Afacerilor Interne nr. 97/63/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de Urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice.
„Cei care se află în această situație, depun la noi, la primărie, înștiințări de calamitate și noi la rândul nostru le facem un raport operativ. Apoi se realizează o centralizare pe comună și mai apoi se va trimite la Prefectură. Ulterior, se constituie această comisie de calamități – formată din reprezentantul APIA, Direcția Agricolă și Primărie care va merge pe teren și va constata pagubele”, ne-a declarat primarul comunei Bărăganu.




Fiecare fermier trebuie să depună această solicitare la trei zile de la data constatării calamității, iar autoritatea locală, în 24 de ore de la primirea cererii, trebuie să înainteze raportul operativ către Direcția Agricolă și ISU Dobrogea. După ce situația se va centraliza la nivel de județ, autoritățile centrale vor decide care este suma cu care vor fi despăgubiți fermierii și agricultorii.
Comuna Bărăganu are 4.000 de hectare și aproximativ 75% din această suprafață este semănată în toamnă fie cu grâu, orz, ovăz sau rapiță.
Până la acest moment cam 80% dintre deținătorii de terenuri s-au prezentat la sediul administrației publice locale și au depus aceste solicitări.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, declara săptămâna trecută că sunt afectate de secetă 2,9 milioane de hectare din toate judeţele din Moldova şi din sudul ţării, fiind vorba de toate culturile semănate în toamnă. El spunea că toate persoanele afectate de secetă vor fi despăgubite.
“Toate judeţele din Moldova şi din sudul ţării. Toate culturile semănate în toamnă, 2,9 milioane de hectare: grâu, seceră, orz, orzoaică şi rapiţă. Sigur că gradul de afectare este diferit şi pe zone şi pe culturi. De aceea nici nu vrem acum să venim cu nişte cifre privind despăgubirile pentru că vrem să avem o imagine completă în aşa fel încât să putem identifica clar toate sumele care sunt necesare şi oamenii să fie despăgubiţi corect şi nu vrem să avansăm sume, să creăm expectanţe. Vrem să facem lucrurile temeinic, dar cu siguranţă vom despăgubi pe toţi cei care au fost afectaţi de secetă”, a precizat Adrian Oros.
Citește și:
Primăria Bărăganu a suspendat activitatea cu publicul. Funcționează doar Serviciul de Stare Civilă
Primăria Bărăganu a obținut autorizație de securitate la incendiu pentru grădinița din comună