Lucrări Clopotniță Peștera
Lucrări Clopotniță Peștera
Lucrările la clopotnița Bisericii cu hramul „Nașterii Maicii Domnului” din comuna Peștera sunt în grafic. La acest moment, constructorul așteaptă sosirea clopotului – care este o donație și nu este cumpărat din bugetul local, urmând ca mai apoi să definitiveze lucările. 

Necesitatea construirii unei clopotnițe la Biserica ce poartă hramul „Nașterii Maicii Domnului” din comuna Peștera a fost evidențiată de mai mulți ani, dar nevoile continue ale comunității nu au reușit să cuprindă și această investiție. Iată că în primăvara acestui an, autoritățile locale au reușit să găsească resursele necesare pentru demararea lucrărilor, astfel că, în luna iunie, construcția a fost începută.

Lucrările de construire a unei clopotnițe făceau parte dintr-un proiect mai amplu, din care, până la acest moment s-a realizat doar capela. Aici, lucrările au cuprins și spații pentru servit masa, magazie, birou, cameră mortuară, grupuri sanitare.

Autorizația de construire emisă în 2019 a fost prelungită cu încă un an pentru ca și clopotnița să fie gata.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

După finalizarea clopotniței se va trece la împrejmuirea pe cele patru laturi.

De asemenea, autoritățile locale intenționează ca după finalizarea investițiilor să găsească ressursele necesare pentru ca și biserica să intre într-un proces amplu de reabilitare.

Lucrări Clopotniță Peștera
Lucrări Clopotniță Peștera

„Biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului din localitatea Peștera, are o vechime de peste 120 ani, prezintă multiple deteriorări interioare și exterioare, necesită o reabilitare completă a structurii, a acoperișului și a picturii, pe care le vom susține financiar în viitor. Vom începe întâi cu acoperișul și exteriorul lăcașului de cult”, ne-a mai spus primarul comunei Peștera, Nicoleta Vrabie.

Lucrările la acestă biserică au început în anul 1897 și au fost finalizate în 1903, iar pe 8 septembrie 1903 a avut loc sfințirea acesteia.

Lucrările de pictare a bisericii au fost reluate după Primul Război Mondial.

Lucrări Clopotniță Peștera
Lucrări Clopotniță Peștera
Lucrări Clopotniță Peștera
Lucrări Clopotniță Peștera
În gardul bisericii, care a fost demolat parțial, la momentul când s-au început lucrările la clopotniță a fost găsită o piatră a cărei inscripție atesta înființarea satului Peștera:

„Anul erei krestine 1893, lokuitori romani veniti din tara mama si stabiliti in Dobrodje, am ridicat cesta piatra ka amajj de rekunostinta si eterna memoria pentru fondarea satului Pestera pe teritoriul komuna Mamut Kuiusuu, gratie starinta si protektiunea lui Dimitri Margaritesku, subprefektul Plasa Mejdia si ku bunavointa a dlui kolunel Nikolai Kirijesku, prefektul judetul Kostanta, ianuarie”.

Pentru ca această să fie păstrată la loc de cinste, autoritățile locale s-au gândit să realizeze un monument.

Inscripitie gard biserica Peștera
Inscripitie gard biserica Peștera

Citește și:

Piatră inscripționată, datând din anul 1893, descoperită în gardul bisericii din comuna Peștera: ”Am ridicat cesta piatra ka amajj de rekunostinta si eterna memoria pentru fondarea satului Pestera pe teritoriul komuna Mamut Kuiusuu”

150 de elevi și studenți din comuna Peștera primesc LUNAR câte 250 de lei pentru asigurarea navetei către unitățile de învățământ

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.