Polaris M Holding: unde este amplasat săptămâna aceasta, containerul pentru deșeuri voluminoase în Km. 4-5

Administrație locală
Polaris M Holding continuă campania de colectare responsabilă a deșeurilor voluminoase și anunță amplasarea unui container verde în perioada 19 ianuarie – 24 ianuarie, la intersecția Comarnic – Fântânele.
Cetățenii pot depozita aici mobilier vechi sau deteriorat, precum canapele, rafturi, dulapuri, saltele și uși, dar și calorifere, obiecte de uz sanitar sau mochete, contribuind astfel la menținerea curățeniei și la protejarea mediului.
Reprezentanții companiei atrag atenția că în acest container nu pot fi aruncate deșeuri menajere, deșeuri provenite din construcții sau demolări, echipamente electrice și electronice ori deșeuri reciclabile, precum hârtia, cartonul, plasticul, metalul sau sticla.
Pentru persoanele care nu reușesc să ajungă în intervalul menționat, Polaris M Holding reamintește că Centrul de Colectare de pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 290A este deschis de luni până sâmbătă, între orele 07:00 și 19:00.
Informații suplimentare pot fi obținute la 0723.372.163.
Citește și:







