Primăria Nicolae Bălcescu alocă peste 763.000 de lei pentru modernizarea și extinderea iluminatului public

Administrație locală
Primăria comunei Nicolae Bălcescu a lansat o procedură de achiziție publică pentru executarea lucrărilor de modernizare și extindere a infrastructurii de iluminat public din localitate. Valoarea estimată a contractului este de 763.934 de lei, fără TVA, potrivit datelor din anunțul de achiziție.
Contractul vizează lucrări de instalații electrice, în conformitate cu caietul de sarcini și documentația tehnică aferentă investiției. Procedura este încadrată la categoria cumpărărilor directe, iar atribuirea se va face pe baza criteriului „prețul cel mai scăzut”, cu condiția ca oferta să fie admisibilă.
Operatorii economici interesați trebuie să depună ofertele până la data de 9 noiembrie 2026, ora 11:00. Documentația solicitată trebuie să cuprindă documentele de calificare, propunerea tehnică și propunerea financiară, precum și un suport digital cu toate documentele scanate în format PDF.
Ofertele se depun într-un singur exemplar original, la registratura Primăriei comunei Nicolae Bălcescu, din strada Carol I nr. 26, județul Constanța. Acestea pot fi transmise și prin poștă sau curier, însă trebuie să ajungă la sediul autorității contractante înainte de expirarea termenului-limită.
Proiectul tehnic poate fi solicitat de firmele interesate
Proiectul tehnic al investiției a fost întocmit de societatea S.C. PROEX INSTAL CONSULTING S.R.L. și va fi pus la dispoziția operatorilor economici interesați în urma unei solicitări transmise la adresa de e-mail [email protected].
Pentru informații suplimentare și clarificări, firmele pot lua legătura cu responsabilul cu achizițiile publice, la numărul de telefon 0241.257.016. Solicitările de clarificări trebuie transmise cu cel puțin trei zile înainte de termenul-limită pentru depunerea ofertelor.
Prin această achiziție, administrația locală urmărește realizarea unor lucrări de modernizare și extindere a infrastructurii de iluminat public.
Reamintim că primăria Nicolae Bălcescu a mai fost scos la licitație, la mijlocul acestui an, execuția lucrărilor din cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în comuna Nicolae Bălcescu”. Valoarea estimată a contractului scos la licitație de Primăria Nicolae Bălcescu la acel moment era de 761.132,64 lei, fără TVA, iar finanțarea era asigurată prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în baza Contractului de finanțare nr. 2288/F/GES din 31 decembrie 2025.
Fișa de date a achiziției poate fi consultată în cele ce urmează:
Citește și:







