Noua administrația locală din Oltina se confruntă cu o situație delicată la acest moment. Primarul Ștefania Cealera, în calitate de ordonator de credite, trebuie să asigure, în acest an, cofinanțarea mai multor proiecte aflate în derulate, începute de fostul primar Gheorghe Chirciu. Valoarea acestora ajunge la aproape 65 de miliarde de lei, în condițiile în care bugetul anual al primăriei este de 50 de miliarde. Chiar dacă ar da toți banii în această direcție, fără a mai plăti nimic – nici angajații primăriei, nici cheltuieli de funcționare ale instituțiilor de învățământ, dar și multe altele facturi –  nu ar avea cum să se achite de obligațiile financiare privind cofinanțarea proiectelor. Despre soluțiile și planurile primarului din Oltina puteți citi în cele ce urmează.

În intervalul scurt petrecut cu primarul din Oltina, Ștefania Cealera, am observat ambiție și determinare în a-și duce la bun sfârșit mandatul și proiectele cu carde a câștigat primăria în septembrie 2020, așa cum nu am mai sesizat de multă vreme la șefii administrațiilor locale, indiferent că aceștia se află la primul contact cu funcția publică sau au deja vechime.

Este unul din cel mai tineri edili din județul Constanța, aflată la a doua experiență a procesului electoral, prima fiind în 2016, mandatul de primar fiindu-i „suflat” la 47 de voturi. „Abia din 2016, când fostul primar a văzut că are contracandidat, s-a apucat de proiecte, până atunci nu prea a făcut nimic”, ne-a declarat primarul Ștefania Cealera.

A reușit însă în 2020, la alegerile din septembrie, să-l „detroneze” pe fostul edil al comunei, Gheorghe Chirciu, aflat în funcție din 2008.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

1. Cum ați găsit primăria atunci când ați preluat mandatul?

Am fost consilier local patru ani, dar nu am știut care este situația reală a primăriei. Aveam acces la foarte puține informații, știam despre proiecte la modul general, dar nu și de problemele care există în implementarea lor. Secretarul comunei, Mihai Iacoboaia, a condus practic primăria în mandatul fostului primar Gheorghe Chirciu, el știa tot, dar a plecat după o lună de zi de când am preluat eu mandatul.

Fostul primar este acum consilier. De câte ori discut cu dumnealui despre probleme pe care le întâmpin pe parcursul implementării proiectelor în comună, îmi spune că nu știe, să vorbesc cu avocații, că eu sunt primar acum și că o să mă descurc.

Mi-a predat primăria după 12 ani punându-mi cheia în mână și spunându-mi că este foarte greu, că m-a lăsat într-un moment greu, dar eu o să mă descurc. Dânsul mi-a spus că nu a avut gestiune, nu a avut nimic.

Anul viitor va veni Curtea de Conturi și vom vedea ce măsuri se vor dispune. Mă gândesc ca prin ACoR să cer un audit.

Eu am preluat o primărie cu multe proiecte, dar nu se văd la toate utilitatea. Toate au multe probleme. Spre exemplu, la Centrul Altinum care se construiește în comună, erau probleme nerezolvate din 2019 legate de dispoziții de șantier, de lucrările care erau făcute și de faptul că nu exista o colaborare între proiectant și executant.

2. Care sunt proiectele aflate acum în derulare pe raza comunei?

Avem un centru de zi „Altinum” care va avea și cantină socială, lucrările au fost prelungite cu un an, ar fi trebuit terminat în aprilie 2021.

Există în derulare un proiect de canalizare, dar doar pe jumătate de sat Oltina, de asemenea, este în plin proces de reabilitare grădinița și școala în satul Oltina.

În plus, s-a început, în decembrie 2020, proiectul de reabilitare al școlii din Oltina, eu am semnat contractul și mă preocup îndeaproape de el astfel încât să nu mai apară probleme ca la celelalte. Mai avem un proiect pe iluminat public – la care se vor schimba doar lămpile, nu și cablurile. Și aici avem ceva probleme… De asemenea, există un alt proiect de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă în satul Răzoarele, proiect care are cuprins și reabilitarea unei străzi, și un altul la Oltina pentru construirea de podețe și rigole – proiecte pe PNDL.

Pentru proiectele pe PNDL mai avem nevoie de bani pentru că au crescut costurile legate de salariile angajaților. Proiectele în lucru la acest moment sunt finalizate în proporție de 65%.

Într-un an, cam toate proiectele care se află acum în derulare ar trebui să fie terminate.

Cofinanțarea noastră, a primăriei, este în jur de 65 de miliarde de lei, la toate proiectele, o sumă mare, în condițiile în care bugetul nostru anual este de aproape 50 de miliarde de lei. 

În acest sens, am discutat și cu președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, care mi-a transmis că îmi va acorda sprijin pentru continuarea și finalizarea proiectelor. Actuala conducere a CJC merge pe anumite priorități – școală, grădiniță, dispensar, canalizare, asfaltare. De asemenea, încerc să găsesc cât mai multe oportunități pentru a găsi bani de finanțare.

3. Care este cea mai stringentă problemă cu care vă confruntați acum?

Din punct de vedere financiar avem aproape 7 miliarde care nu sunt achitate, nu au venit încă toate facturile …

Centrului de zi Altinum nu îi văd utilitatea în comuna noastră. Este un cămin în cadrul căruia se vor acorda servicii medicale, decontate din bugetul comunei. Eu, în maxim 6 luni de la finalizarea lucrării, trebuie să îl fac activ. Trebuie angajată o persoană de 65 de ani și vor fi contracte cu medici pentru a le face tratamente vârstnicilor. De asemenea, va exista și o cantină unde se va da mâncare. Eu trebuie să le asigur salariile personalului, materia primă pentru hrană, ceea ce presupune foarte mulți bani.

Cred că aproape tot satul va beneficia de acest ajutor pentru că oamenii aici au pensii mici și cel mai probabil se vor încadra.

Există un proiect pe căminul cultural pentru cumpărarea de costume populare și s-a cumpărat și o scenă mobilă – căreia nu-i văd rostul. În primă fază, în cadrul proiectului această cheltuială era eligibilă, însă ulterior, în urma controlului, a ieșit neeligibilă și a fost achitată din banii bugetului local de către fostul primar.

Am încercat să prelungesc cât am putut proiectele, dar nu prea mai pot, ele au mai fost prelungite în trecut de fostul primar. Unele proiecte sunt semnate din 2018.

Pe PNDL sunt sume mari pe care trebuie să le achităm, privind cofinanțarea – 37 de miliarde de lei.

4. Aveți jumătate de an de când ați preluat mandatul. O scurtă analiză puteți face?

Nu m-am așteptat să fie atât de greu. Din exterior se vedea altceva, dar aceea era imaginea făcută de primar în cadrul Consiliului Local. El ne spunea să nu sunt probleme, că nu avem datorii. Ne mai spunea din când în când că este posibil să fie anumite probleme pe proiecte, el știa de partea neeligibilă. Ar fi trebuit să nu mai facă proiecte când știa că bugetul este de 50 de miliarde și mai mult de jumătate trebuie să-l pui la cofinanțare, tu ca primărie.

Contractele aflate în derulare trebuie finalizate, asta este cert. Un singur finanțator dacă mă va da în judecată că nu am respectat contractul, comuna Oltina nu va mai putea accesa fonduri. Voi încerca cu toate resursele mele, să găsesc înțelegere. Atuul meu este că știu să negociez cu executanții, să nu ajungem în instanță. Voi încerca câte puțin, cum încasez, să le dau banii.

5. Ce priorități aveți în acest mandat?

Îmi doresc să realizăm un parc pentru copii, să ne îngrijim mai mult pe partea de spații verzi pentru că în comuna noastră nu am văzut niciun fel de preocupare în acest sens, niciodată. Parcul de la școala din Oltina, spre exemplu, nu mai fusese curățat de cel puțin patru ani.

Copiilor le voi acorda burse, deja aprobată hotărâre de Consiliu Local în acest sens. Am luat în calcul mediile din semestrul I. Avem burse de studiu (8.50 – 9,80 – 50 de lei pe lună școlară) și burse de merit (9,80 – 10 – 100 de lei lună școlară). Vreau să-i stimulez cumva, să învețe mai bine, este un început.

Un alt proiect pe care vreau să-l realizez este cel referitor la reabilitarea unui drum comunal spre Viile, comuna Ion Corvin și un altul spre Satu Nou. Există un proiect deja depus – cel spre Viile. Aici sunt probleme legate de intabulare.

Aș vrea să facem și asfaltare în satul Oltina. Noi avem multe străzi neasfaltate, sunt doar pietruite, însă de fiecare dată când ploua mai tare, piatra curge.

Sunt nevoită să fac canalizarea pe cealaltă jumătate de sat Oltina rămasă neacoperită, și aici va trebui să asfaltăm.

În perioada următoare, trebuie să rezolvăm cu gardul de la cimitirul din Răzoare. 

6. Cum credeți că va fi situația până la sfârșitul mandatului?

Cred că o să am un mandat foarte greu din cauza problemelor existente la proiectele derulate în prezent, nu cred că o să pot face foarte multe din planurile mele.

Trebuie să le continui pe cele din prezent și îmi doresc să nu ajungem în insolvență sau să ajung în situația în care să vând din pășuni, din proprietatea comunei pentru ca să le achit. O să încerc să ajut cu tot ceea ce pot pe oamenii din comună. Avem și mulți asistați social. Este vorba de peste 8 miliarde de lei pe an, sumă din care nu prea am din ce să reduc .

Gradul de încasare a taxelor și impozitelor locale, la terenuri și imobile avem peste 75%, dar avem probleme la amenzi. Sunt multe persoane care au sume mari, de exemplu 12.000 de lei și ei nu au niciun venit.

Citește și:

Ele sunt cele 11 femei primar alese să conducă localități din județul Constanța în următorii patru ani

Ce bani au primit primăriile din județul Constanța din Fondul de Rezervă Bugetară la dispoziţia Guvernului

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar