Continuă modernizarea infrastructurii de irigații din Agigea. A fost pus la bătaie un contract de peste patru milioane de lei

Agricultură
Continuă să se investească în modernizarea infrastructurii de irigații din județul Constanța. Recent, OUAI Agigea a lansat contractul pentru execuția lucrărilor din a doua față a proiectului, valoarea estimată a acestuia fiind de peste 4 milioane de lei.
Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații „Agigea” a lansat recent licitația pentru execuția lucrărilor de modernizare a infrastructurii secundare de irigații în cadrul proiectului de reabilitare și modernizare a amenajării de irigații SPP2 – Movilița, pe suprafața OUAI Agigea – Etapa a II-a.
Valoarea estimată a acordului-cadru se ridică la suma de 4.033.713,34 de lei.
Licitația va avea loc pe 21 iunie 2024, de la ora 15:00.
Proiect finanțat prin fonduri europene
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeana și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală Submasura 4.3 componenta de Infrastructura de irigații, program care permite modernizarea stațiilor de pompare, a clădirile aferente stațiilor de pompare de punere sub presiune, modernizarea rețelei interioare, racordarea la utilități, modernizarea bazinelor de aspirație ale stațiilor, etc.
Contractul de finanțare a fost semnat în luna iulie a anului 2020.
Sursă foto: Facebook
Citește și:
Ministerul Agriculturii alocă 1,5 miliarde de euro pentru irigații







