Anunț important al Muftiatului Cultului Musulman din România despre una din cele mai mai vechi sărbători, marcate pe 6 mai

Cultură
„În contextul special din acest an, cu ocazia Hîdîrelle-ului ( Qîdîrlez ), sărbătorit anual pe mai, comunitatea musulmană din România este rugată respectuos să se conformeze regulilor impuse de către Ordonanțele Militare emise de autoritățile din țară noastră”, se arată într-o informare postată pe pagina de Facebook a Muftiatului Cultului Musulman din România.
Astfel, potrivit anunțului, accesul în cimitirele musulmane este permis doar pentru oficierea slujbelor de înmormântare și atunci cu respectarea numărului maxim de 8 persoane.
Pentru a preîntâmpina orice fel de incidente, imamii angajați ai instituției Muftiatului Cultului Musulman din România nu vor oficia slujbele de pomenire a celor trecuți la cele veșnice la dată sus menționată iar forțele de ordine vor fi prezente în zona tuturor cimitirelor din Municipiul Constanța cât și din localitățile unde sunt cimitire musulmane.
Una dintre cele mai vechi sărbători laice, conservată de turcii și tătarii dobrogeni, dar şi de cei din Balcani şi Anatolia, Hîdîrlezul este marcat în fiecare an, în ziua de 6 mai, conform calendarului gregorian. Sărbătoarea marchează începutul unui nou anotimp. Hîdîrllez este un cuvânt compus din două nume: Hîzîr şi Ilyas, doi fraţi, consideraţi patronii astronomici ai vieţii umane, care semnifică nemurirea, dar şi abundenţa.
În această zi, turcii și tătarii din Dobrogea merg la cimitir pentru pomenirea morților. Hîdîrllezul este și o sărbătoare câmpenească şi și ea se desfăşoară în natură, pe pajişti înverzite, în apropierea apelor curgătoare, într-o atmosferă animată de voie bună. În această zi se sacrifică miei şi se prepară bucate tradiţionale din care nu lipsesc plăcinta cu brânză şi turtele.
Sursă foto: www.interetnica.ro
Citește și:
24 de persoane care participau la o înmormântare, în cimitirul musulman din Constanța, amendate
Primarul Constanței a semnat autorizația de autorizația de construire pentru noul cimitir musulman