Publicitate
dezvoltator imobiliar apartamente de vanzare constanta solid house
Ștefan Lupu, regizorul spectacolului pe care Teatrul pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare” îl pregătește pentru constănțeni, a acordat Ziarului Amprenta un scurt interviu în care ne-a vorbit despre provocările punerii în scenă a piesei “Alice în Țara Oglinzilor”, echipa minunată pe care a găsit-o la Constanța, dar și despre mesajul pe care spectacolul îl transmite și învățămintele pe care spectatorii ar trebui să și le însușească după vizionarea lui. Pregătirile pentru spectacol sunt în toi, iar premiera este plănuită a avea loc la începutul lunii octombrie. 

Ștefan Lupu este un artist complet al generației tinere care explorează forme teatrale noi. Cere mult de la el, dar şi de la oamenii cu care lucrează, iar asta face ca fiecare întâlnire pe scenă să fie una care să conteze.

Publicitate
brands war Constanta noiembrie 2020 reduceri imbracaminte incaltaminte

Ştefan Lupu s-a născut pe 8 mai 1985, iar în 2008 a absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune, din cadrul Universităţii “Babeș Bolyai”, din Cluj-Napoca, la clasa prof. Miklos Bács, unul dintre mentorii săi. Vrând să se dezvolte pe mai multe planuri, să exploateze mai multe zone de creaţie, între 2008 și 2009 a studiat Arta Actorului de Film, la UNATC I.L. Caragiale Bucureşti, iar apoi a urmat cursurile doctorale de studii teatrale aplicate, în cadrul aceleiaşi instituţii, la clasa prof. Gelu Colceag.

Crede că libertatea este vitală pentru creaţie, dar şi entuziasmul, disciplina, curajul şi credinţa în ceea ce faci. Este angajat la Teatrul Mic din București, colaborează ca actor, coregraf, dansator şi regizor cu teatre importante din Bucureşti, din ţară, dar și de peste hotare.

A regizat peste zece spectacole. În spectacolul pe care îl pune în scenă la Constanța semnează coregrafia și regia.

De unde a venit ideea de a colabora cu Teatrul pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”?

S-a schimbat direcțiunea. Cred că este un lucru bun, schimbările, de obicei, deși le privim cu frică cred că sunt utile uneori și mi se pare că aici s-a schimbat o parte din direcția teatrului, direcțiune și apoi odată cu direcțiunea și direcția teatrului, ca să facem jocuri de cuvinte.

Odată cu noile direcții am fost invitat aici. Trebuie să îi mulțumesc lui Tiberiu Roșu, director adjunct al teatrului care insistă de aproximativ un an și jumătate să vin. Eu sunt angajat la rândul meu în București, la Teatrul Mic, sunt angajat la facultate, la UNATC, am un program încărcat oricum, sunt workaholic și e cu atât mai greu să reușesc să găsesc fiind angajat și având responsabilitățile de bază în București, e mai greu să găsesc soluții, să găsesc nișa într-un program care se schimbă în permanență pentru că e haos și în București, dar și în lumea artelor în București.

După un an și jumătate am hotărât că vin, dar a venit pandemia peste noi. Am crezut că am pierdut proiectul, am crezut că nu mai există bugete, am crezut că s-a dus. Și e dureros când te gândești, proiectezi, începi să lucrezi, îți programezi. Întâmplarea face că s-a legat și cu perioada de vară, iar să vii la mare, la Constanța și să lucrezi vara mi se pare că e foarte frumos că reușești sau teoretic există șanse să îmbini utilul cu plăcutul și cumva asta am și reușit să fac.

Am mers mai departe și acum iată că am construit un prim schelet. La final de septembrie o să avem o vizionare cu ușile închise.

Ce aduce nou această piesă în repertoriul Teatrului pentru Copii și Tineret din Constanța?

Am lucrat o lună, luna iulie a fost una de repetiții intense, eu repet destul de mult, îmi și place. Pauză în august. Urmează în septembrie o lună de foc. Vizionarea va fi probabil cu ușile închise din cauza situației, dar în momentul în care se vor așeza lucrurile și o să redevenim și noi în contact direct cu publicul, atunci vom face o premieră oficială. Colaborez cu Teatrul pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare” și lucrăm la “Alice în Țara Oglinzilor”. Să nu se înțeleagă Alice în Țara Minunilor, pentru că ăsta este riscul, primul risc. Am preferat să fac oglinzile și mi se pare că a fost mai apropiată această piesă și de trupă și de conceptul pe care l-am avut. E adevărat că am alte planuri cu minunile, ceva poate pentru oameni mari, pentru adulți, e un spectacol mai serios pe care îl am în minte și atunci am preferat să fac oglinzile. Am redescoperit pe Lewis Carroll și mi se pare că scrie foarte bine, foarte frumoasă piesă, destul de stufoasă, dar am reușit să o așez, să o coafez, mă ocup și de partea de dramatizare.

Cum arată munca din spatele acestei piese, până să ajungeți la momentul acesta?

Acum un an și jumătate când am fost invitat să vin să colaborez nu am știut ce voi monta și atunci au fost etape în care am discutat, am citit, am eliminat posibilități și până la urmă ne-am hotărât să facem “Alice în Țara Oglinzilor” sau “Alice în Țara din Oglindă” pentru că nu știu cum îl vom prezenta până la urmă.

Începusem lucrul prin luna februarie, martie cu gândul că în iunie vin aici pregătit cu atelierele și cu toată armata, de fapt, pentru că în munca unui regizor trebuie să funcționeze mai multe planuri și trebuie să te asiguri că știi foarte bine ce vrei tu în primul rând și ce să le ceri oamenilor.

Care este echipa cu care lucrați? 

În distribuție e aproape toată echipa teatrului, mai puțin trei actori. Și trebuie să le mulțumesc prin intermediul ăsta și să îi felicit pentru că au făcut o treabă foarte grea, dar au făcut o treabă foarte bună și mă bucur că am întâlnit o echipă care e ca o familie, lucrul ăsta este rar în teatru pentru că se pierde din păcate ideea de echipă și de trupă și se pierde ideea de credință în teatru.

Cărei categorii de public i se adresează spectacolul?

Odată cu ocazia asta încercăm să atingem și un public mai bătrân, dar eu zic “bătrân” în ghilimele pentru că este un public altfel decât publicul cu care sunt obișnuiți ei ca actori, dar și oameni care vin la acest teatru și mă refer la adolescenți.

E un spectacol pentru +8 – +10, dar asta va trebui să o decidem de comun acord, dar aș merge undeva peste 10 ani.

Să fie un spectacol de toate vârstele, chiar dacă atacăm și publicul adolescent, nu numai un target pentru copii de 5 – 8 ani, ne ducem și mai sus. E pentru toate vârstele pentru că în momentul în care lucrezi pe aria de copii și de tineret gândesc spectacolele pentru toate vârstele, avem deja experiența asta cu alte spectacole, să se simtă bine și bunica, și nepotul, și să se simtă bine și părinții, dar și copiii, adolescenți, toată lumea trebuie să se simtă bine la spectacolul ăsta și îl gândesc și pentru exterior pentru că sunt anumite bucăți muzicale e limbajul ăsta corporal, am tăiat foarte mult text, mi-ar plăcea să știu că se duce la un festival internațional și că este un limbaj universal prin intermediul dansului și să se bucure oamenii de spectacol.

Care este mesajul pe care vrea să îl transmită piesa?

Mesajul e că viața e vis și visul este viață. Și prin intermediul acestei fetițe care privește toate lucrurile cu entuziasm și cu puritate cred că ar trebui să învățăm de la Alice, cât și de la acest autor, de la trupa asta minunată și de la spectacolul pe care urmează să îl scoatem la public, să învățăm că viața este frumoasă și că merită să ne bucurăm de ea și indiferent ce obstacole vin și ce impedimente există în viață trebuie să privim lucrurile ca într-un vis frumos, nu un coșmar și să nu ne trezim din visul respectiv pentru că viața e vis și că realitatea chiar dacă uneori se împletește împreună cu visul sau visul e viață sau nu e viață, trebuie să ne imaginăm că lucrurile sunt așa cum le dorim noi să fie și că noi le proiectăm de fapt în mintea noastră. Cred că cel mai bine ar fi să vină oamenii și să vadă acest vis frumos numit spectacol.

Care a fost partea cea mai dificilă a proiectului? A fost o provocare mare pentru artiștii mânuitori ai Teatrului “Căluțul de mare”?

E dificil pentru că eu vin cu un limbaj destul de nou sau cu o combinație, o fuziune a artelor. Lucrez și pe partea de mișcare, de fizicație și de formă a corpului și de caricatură, dar lucrezi la partea de texte, de situație, de emoție și pe partea de ce înseamnă actoria sau cheia realismului psihologic. În momentul în care le cer să se concentreze atât pe forma corpului, dar și pe gând și pe emoție și au două, trei, patru, cinci teme de făcut, nu în același timp, dar într-un timp foarte scurt de procesat și de elaborat, atunci devine mult mai dificil. E o provocare pentru că ei sunt niște mânuitori foarte buni, le-aș spune niște actori prestidigitatori, magicieni, care bucură de fiecare dată sufletele copiilor, de data asta am eliminat în mare parte păpușile și marionetele și i-am scos puțin din zona lor de confort ceea ce e foarte bine. E un experiment într-un fel, dar le place, e ceva nou, e o combinație între dans, cu elemente de Commedia dellarte și de clown-erie și de tehnică, împletit cu elemente de dans contemporan totodată. E interesant pentru că și pentru ei e ceva nou, lor le place și cred în mine toți, iar asta este un lucru rar și bun.

Faceți parte și din distribuția spectacolului?

Nu intru în distribuție, dar știu ce să le cer și cum să mă apropii mai tare de actori, să strângem de fapt nucleul și direcția să fie una, să nu trei direcții artistice într-un spectacol și să se simtă că parcă sunt trei direcții și pe undeva nu se întâlnesc. E sănătos că eu mă ocup și de partea de regie, dar și de partea de coregrafie. Devine totul mult mai eficient.

Cine sunt actorii pe care îi vom vedea pe scenă? Înțeleg că sunt și colaboratori voluntari, tineri deosebiți, dar și unii cu care ați mai colaborat

Arina Cojocaru, care joacă una dintre regine, actriță a teatrului, angajată, a fost colegă cu studenții din prima mea generație de studenți de la București. Am colaborat și ea terminând la Constanța, lucrând și la București la master, două facultăți, combinație, a venit cu niște skilluri și se adaptează foarte bine. Deci am lucrat împreună, ne cunoașteam și mă bucur că e așa, crede în mine și ea și restul.

Am dat un casting totodată și am ales niște oameni, niște colaboratori și mai mici și mai mari, am copii de liceu, studenți la facultate și actori profesioniști. Am o fată din liceu, dintr-o trupă de teatru, Alexandra Almașu, care nu numai că este foarte talentată, dar la 17 ani renunță la plajă, renunță la vacanță, renunță la petreceri, la întâlniri cu prietenii, renunță pentru a sta opt ore pe zi la teatru, fără să fie plătită în momentul ăsta și pregătindu-se în felul ăsta de facultatea de actorie. Așa că din punctul meu de vedere, la vârsta asta, dacă ea a ales să facă asta și este aici trup și suflet, nu pot decât să-i mulțumesc și să mă bucur de lucrurile astea. Mai e o fată la anul doi, mai avem o fată care a terminat licența și dă la master la Constanța, Maria Rusescu, Denisa Iova, colaboratoare de la Teatrul de Stat Florina Stănculeț ș.a.m.d. Și nu în ultimul rând, actorii angajați ai teatrului pentru care am venit cu cea mai bună intenție și am venit să colaborez, să-i cunosc și să facem împreună un spectacol frumos despre care chiar vreau să se audă cât mai multe lucruri bune și să se plimbe, și în România, dar și în afară și chiar cred în lucrul ăsta pentru că așa încerc să-l gândesc.

Din echipa cu care am venit face parte Anda Pop – scenograf, se ocupă și de decor și de costume, Andrei Cozac se ocupă de partea de proiecții pentru că dacă vorbeam mai devreme de partea de mișcare, dar și de actori, să spunem că un al treilea plan al spectacolului și foarte important e planul imaginilor, un plan modern, un plan actual, vizual va fi foarte puternic spectacolul, iar Andrei chiar anul ăsta a fost premiat cu un premiu special UNITER, deci este unul dintre cei mai buni oameni din România pe partea de proiecție, face și lumini, face și proiecții, un tip foarte creativ.

Citește și:

Se pregătește una din cele mai spectaculoase producții a Teatrului pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”, “Alice în Țara Oglinzilor”

Pub
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar