Istoria Dobrogei: Teatru dramatic și film la Cazinoul din Constanța în La Belle Epoque

Ziarul Amprenta vine în întâmpinarea cititorilor săi cu o rubrică nouă, intitulată Istoria Dobrogei.

Trăind într-o epocă în care ritmul vieții de zi cu zi se accelerează pe măsură ce tehnologia devine atotstăpânitoare, sunteți la un click distanță de o călătorie bisăptămânală, de câteva minute în trecut, având astfel ocazia de a cunoaște „Istoria Dobrogei moderne (1878-secolul XX)” oferită de Marius Teja și Ziarul Amprenta.

Marius Teja este absolvent al Facultății de Istorie, secția Istorie Contemporană, a Universității București și a Masterului de Relații Internaționale al Facultății de Istorie a Universității București. În perioada 1998 – 2002 a fost redactor la Mediafax, iar în perioada 2016 – 2018 colaborator voluntar al cotidianului „Ziua de Constanța”, unde a realizat serialul „Călători străini prin Dobrogea”. Ulterior, pentru o perioadă de doi ani, a fost redactor în cadrul aceleași redacții, realizând serialul „Istoria Dobrogei”. De asemenea, începând cu anul 2020 editează blogul „Națiunea Armână”: https://natiuneaarmana.blogspot.com.

Pentru că în curând, în data de 15 ianuarie 2023, se împlinesc trei ani de la startul lucrărilor de modernizare a Cazinoului Constanța, începem proiectul nostru cu câteva articole legate de monumentul emblematic al Constanței: „Cazinoul din Constanța”, „Teatru dramatic și film la Cazinoul din Constanța în La Belle Epoque (1910-1916)”, „Evenimente culturale la Cazinoul din Constanța în La Belle Epoque (1910-1916)”, „Spectacole de muzică și coregrafie la Cazinoul din Constanța în La Belle Epoque (1910-1916)”.

În cei șase de funcționare înainte de intrarea României în Primul Război Mondial, în sala de spectacole a Cazinoului din Constanța au evoluat actori și regizori români celebri în epocă, ca Alexandru Davila, Lucia Sturdza Bulandra, Tony Bulandra, Marioara Voiculescu și s-au realizat proiecții de filme mute, atunci când arta modernă a cinematografului se afla în perioada copilăriei.

La Belle Epoque este numele dat ulterior perioadei de pace și dezvoltare cunoscută de Europa între anii 1871, când s-a încheiat războiul franco-german, și 1914, când a izbucnit Primul Război Mondial. 

Cazinoul a fost proiectat de arhitectul româno-elvețian Daniel Renard (1871 Dragomirești/Dâmbovița-1954), care studiase la Paris și se stabilise în 1902 la Constanța.

Clădirea în stil Art Nouveau, care a costat în final peste 1.300.000 lei, a fost inaugurată la 15 august (Sf. Maria) 1910, în prezența Principelui moștenitor Ferdinand, a lui Ion I. C. Brătianu, președintele PNL, a altor oficialități, a unui numeros public, și a unui sobor de preoți.

Pentru a rentabiliza impresionanta clădire, primăria a fost nevoită să o concesioneze în 1911, pentru un an  lui Alphonse Heitz, proprietarul restaurantului „Cafe de Paris” din București, și în 1912, pentru 20 de ani, baronului Edgard de Marcay, domiciliat în Paris și acționar la cazinourile din Monte Carlo, Nisa și Sinaia.

Existența sălii de teatru a cazinoului este menționată și într-o reclamă a unui ghid german din epocă (Theatersaal).

Compania dramatică Davilla

La festivitatea de inaugurare, „Compania dramatică Davilla”  a susținut un spectacol cu piesele „Gringoire” de Th. de Bainville (Franța/1866), „Cântecul lebedei” de A. Cehov (Rusia/1887) și „Refugiul”.

Biletele vândute au adus primăriei câștiguri de 2328 lei, 1335 lei și, respectiv, 899 lei, cu un venit total de 4442 de lei, care depășea cheltuielile festivității de inagurare în valoare de 3443 lei (Direcția Județeană Constanța a Arhivelor Naționale, fond Primăria Municipiului Constanța, dosar număr 36/1910).

Alexandru Davilla (1862 Golești/Argeș – 1929 București) a fost fiul medicului Carol Davila, fondatorul învățământului medical românesc, și al Anei Racoviță, descendentă a familiei boierești Golescu. După ce a făcut studiile liceale la Paris, a lucrat în diplomație și administrație.

Ca scriitor, el a debutat cu poezii în diverse publicații. Davila a regizat și a jucat în propria piesă „Le Cotillon”, pusă în scenă cu o trupă de amatori în 1900, pentru ca în 1902 să i se joace la Teatrul Național București drama istorică „VlaicuVodă”, cu Constantin Nottara în rolul principal. Între anii 1905-1908 a deținut funcția de director al TNB, cea mai importantă instituție teatrală a țării, unde a regizat diverse spectacole, prin care a introdus stilul de interpretare „ca la Davila”: simplu și natural.

În perioada 1905-1908, și-a înființat în 1909 propria trupă de teatru profesionist, „Compania dramatică Davila”, care a funcționat până în 1912 și din care au făcut parte Lucia Sturdza, Tony Bulandra, Maria Giurgea, Marioara Voiculescu, Ana Luca, Romald Bulfinski, Ion Manolescu, Gheorghe Storin. (https://www.artline.ro/Alexandru-Davila-30298-1-n.html)

Între primărie și Alexandru Davilla exista deja un contract de muncă anterior inaugurării Cazinoului, fapt menționat în contractul de concesiune al antreprenorului Heitz, care „se obligă să accepte contractul încheiat între Primărie și Dl. Al. Davilla relativ spectacolele serale din sala teatrului Cazinoului Comunal”. Concesionarul se angaja ca reprezentațiile să aibă loc „cinci seri pe săptămână” și că „va face pe socoteala sa și de comun acord cu dl. Al. Davilla lucrările necesare pentru îmbunătățirea acusticii sălii de teatru” (DJCAN, FMPC, 33/1911).

Și baronul s-a angajat într-un mod asemănător: „(…) iau asupra mea contractul subsistent între Primărie și Dl. Davila pentru antrepriza spectacolelor” și „(…) voi exploata teatrul așa cum voi înțelege, rămânând însă în spiritul contractului cu dl. Davila”(DJCAN, FMPC, 53/1911).

Sezonul 1911 a fost deschis la Cazinou la 2/15 iunie, presa anunțând, printre alte evenimente, și „Teatru sub direcțiunea dlui A. Davila. Comedii” („Conservatorul Constanței”, 5 iunie 1911).

La banchetul dat cu această ocazie, ajutorul de primar Ioan Bentoiu a promis că „Tot Cazinoul va mai fi în timpul verii un templu al artei dramatice, căci a fost în scopul acesta angajată o admirabilă trupă de teatru, a dlui Davila” („Conservatorul Constanței”, 12 iunie 1911).

Presa informa că prima piesă jucată a fost „Vezi de Amelia” de Georges Feydeau (Franța/1908), la 15 iunie. După cum se menționase în contractul lui Heitz, Davila a anunțat publicul, înainte de spectacol, că „s-au luat măsuri să se facă în curând oarecari modificări ale salei de reprezentațiuni, spre a-i îndrepta neajunsurile pricinuite de acustica ei defectuoasă”.

Pentru diversificarea ofertei culturale, Davila invitatase o trupă de operă italiană pentru cinci reprezentații, dar „numeroși spectatori au intervenit să continui reprezentațiunile cu compania mea dramatică”. În acord cu concesionarul, el a înaintat, la 31 august, o cerere în acest sens primarului Titus Cănănău, care a aprobat-o ținând seama de dorința publicului(DJCAN, FPMC, 33/1911).

Unul dintre actori își amintea despre această condițiile favorabile din această stagiune: „Dar concesionarii nu se bazau nici pe spectacolele de teatru sau pe concerte, nici pe restaurant, ci pe mesele de joc, pe chemin de fer, bacara etc. (…) Mie mi-a prins bine stagiunea de la Constanța, mai ales că nu jucam în fiecare seară, ci de două ori pe săptămână, adeseori „Mache somnambulul”. Fiecare actor, pe lângă leafă, avea și o diurnă…”(DJCAN, FPMC, 27/1911).

Lucia și Tony Bulandra

În luna august a sezonului 1912, presa o anunță pe marea actriță Lucia Sturdza (1873 Iași-1961 București) de la Teatrul Național București în reprezentații de sâmbătă și duminică („Conservatorul Constanței”, 12 august 1912).

Descendentă a unei familii boierești, a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din București, dar pentru că nu a găsit un post în învățâmânt, a debutat în 1898 la TNB și apoi a urmat cursurile de la Conservatorul de Artă Dramatică cu Aristizza Romanescu (1854-1918).

În 1912 s-a căsătorit cu marele actor Tony Bulandra (1881 Târgoviște-1943 București), împreună cu care a înființat în 1914 compania teatrală „Regina Maria”.

În amintirile sale, doctorul Nicolae G. Ionescu, locuitor al Constanței, îl caracterizează pe Tony Bulandra ca „vedetă” a trupei de „dramă și comedie” ce juca în spectacolele în care Davila își asuma și „rolul de director”.

Astfel, în piesa „Marchizul de Priola”, Bulandra interpreta rolul principal, fiind „apreciat ca actor de mâna întâi chiar de pe atunci”.

Spectacolele aveau loc zilnic, matineu și seara: dacă la matineu era operetă, seara erau comedie și dramă și viceversa.

Deși era elev de liceu, doctorul aprecia că „Reprezentațiile ambelor echipe erau de foarte bună calitate, sala de spectacole, cu toate viciile de acustică, devenind adesea neîncăpătoare”.

El obținea biletul de la directorul liceului, profesorul N. Negulescu, care primea zilnic patru bilete gratuite la matineu de la Heitz pentru elevii buni. Ionescu concluziona pozitiv: „Anul 1915 a fost, poate, cel mai bogat în spectacole”. (N. Ionescu, 1981)

Tony Bulandra studiase la Conservatorul de Artă Dramatică cu Constantin Nottara, iar Teatrul Municipal București îi poartă numele din  1963. 

Actori francezi la Cazinou

În sezonul 1913, au fost invitați și actori străini, evident francezi.

Astfel, într-o reclamă din luna iulie este menționată piesa contemporană într-un act „Colinele din Medoc” de Tristan Bernard (Franța/1903), jucată de Jeanne Chesnel, G. Charly și Bouniol. („Conservatorul Constanței”, 21 iulie 1913).

Apoi mass-media anunța că, începând cu 1 septembrie, „se vor da în Sala de Teatru a Cazinoului o serie de reprezentații cu trupa de Comedie Franceză, care a obținut un mare succes la Sinaia”(„Conservatorul Constanței”, 20 august 1913).

Celebra „Comedie Franceză” fusese înființată în 1680, printr-un decret al regelui Ludovic XIV, care reunea trupa celebrului scriitor și regizor Moliere cu o altă trupă pariziană.

Aceeași „Trupă de Comedii Franceze constituită în mod admirabil” este angajată în vara nului 1914. („Conservatorul Constanței”, 13 iulie 1914)

Trupa Vasile Toneanu

O reclamă din sezonul 1914 menționa revenirea „Teatrului de Comedii Franceze” alături de „Teatrul Român: Drame și Comedii sub direcțiunea Dlui Toneanu”(„Conservatorul Constanței”, 7 iulie 1914). Vasile Toneanu (1869 Călărași-1933) studiase la Conservatorul din București și la Paris, debutând în 1889 la TNB.

Prestația acestor actori era răsplătită pe măsură de către public: „Trupa Română V. Toneanu produce ovațiuni din partea publicului în fiecare seară”(„Conservatorul Constanței”, 13 iulie 1914).

Succesul trupei, formată în majoritate din actori de la TNB și Teatrul Național din Craiova, era asigurat de „comediile cele mai drăguțe”, care atrăgeau „în fiecare seară în frumoasa sală a Cazinoului un public prea numeros”(„România Mare”, 18 iulie 1914).

Compania Voiculescu – Bulandra

O altă trupă particulară prezentă pe scena Cazinoului a fost „Marioara Voiculescu – Bulandra”, care a jucat piesa contemporană „Îndrăgostita” de Henry Bataille (Franța/1910) („Dacia”, 5 aprilie 1916).

Marioara Voiculescu (1889 București -1976 București) începuse studiile la Conservatorul de Artă Dramatică cu Aristizza Romanescu la numai 14 ani, debutând la TNB. A jucat în multe spectacole regizate de Davila, când acesta era director la teatrul bucureștean, dar și în trupa lui. Imediat după dizolvarea companiei Davila, ea și-a înființat propria trupă în 1912, pentru ca în 1914 să se asocieze cu soții Bulandra, revenind la TNB în 1916.

Presa aprecia că Tony Bulandra și Ion Manolescu aveau „statut de vedetă” în trupa Voiculescu-Bulandra, dar nu uita să-i menționeze și pe Maria Filotti, Ar. N. Demetriad, I. Libescu, G. Storin, Adela Mărculescu („Sirena”, 3 aprilie 1916).

Manolescu jucase, împreună cu Natalia Vasiliu de la Teatrul din Craiova, și în comedia „Ce știe satul”, care a deschis sezonul 1912 la 1 iulie. („Conservatorul Constanței”, 8 iulie 1912)

Pentru 15 aprilie 1916 era anunțată piesa contemporană „Uliul” de Francis de Crisset (Franța/1914), în rolul contesei jucând Maria Filotti.

Prețurile biletelor, care se puteau cumpăra de la Ghiță Hagi Gheorghe și de la casa Cazinoului, erau împărțite în următoarele categorii: „loja jos 40 lei, loja sus față 30 lei, loja sus 20 lei, rezervat 10 lei, Stal I 7 lei, Stal II 4 lei, Stal III 3 lei, litere 12 lei” („Sirena”, 15 aprilie 1916). Maria Filotti (1883 Batog/Brăila – 1956 ) studiase la Conservatorul de Artă Dramatică din București cu Aristizza Romanescu și debutase la TNB în 1907, în perioada mandatului lui Al. Davila, care o remarcase la susținerea lucrării de licență.

Teatrul din Brăila îi poartă numele din 1969.

Dar atenția gazetarului local era distributivă și reușea să remarce „în fuga privirii” prezența la acest spectacol a elitei locale cu doamnele în prim-plan: „Dna ing. Titus Cănănău, dna dr. Pilescu, dna Mumuianu, dna dr. Rusovici, dna Maniselian, dna I. Bănescu, dna și dra Caraciali, dna ing., dna Pomerantz, drele Frenkian, drele Maniselian, dra Macri. Dnii: Prefect Mumuianu, ing. T. Cănănău, dr. Pilescu, Manisalian, dr. Caraciali, Jean Macri, Frenkian, Mastero, Miga, Seni, Pomerantz”(„Sirena”, 16 aprilie 1916).

Aspectul financiar al unui spectacolului de teatru la Cazinoul din Constanța în 1914 este reliefat în răspunsul primăriei la cererea TNB ca municipalitatea să garanteze o rețetă de 2000 lei pe seară „prin o subvenție de 1000 lei sau prin constituirea unui comitet de Doamne patronese”.

Edilul constănțean a prezintat teatrului bucureștean repartiția biletelor în sală: „24 fotoluri a 7 lei, 96 locuri a g lei, 105 locuri a 4 lei, 78 locuri a 3 lei, 3 loji de jos din față a 40 lei, 4 loji de sus din față a 32 lei, 4 loji de jos din fund a 25 lei, 4 loji de sus în fund a 20 lei” (DJCAN, FPMC, 6/1914).

Deoarece Cazinoul începea să se afirme deja ca un teatru de facto, la 13 iunie 1915, Alexandru Romanovschi, controlor al Timbrului Teatral, sosea la Constanța pentru a pune în practică dispoziția Direcțiunii Teatrelor.

Ordinul prevedea ca:

„1. Pe fiecare bilet de intrare, al cărui preț este de 50 bani de persoană, se va aplica un timbru teatral de 21/2 bani.

2. Pe fiecare bilet de abonament se vor aplica timbre poștale proporțional cu taxa…

3. Pe fiecare bilet de favoare (intrare în Cazinou) se va aplica câte un timbru teatral de un leu. (…)”(DJCAN, FPMC, 7/1915).

În afară de problemele financiare și acustice, spectacolele de teatru mai erau puse în pericol și de pălăriile doamnelor, mass-media cerând chiar intervenția conducerii Cazinoului:

„De câte ori publicul constănțean are noroc de a asculta teatru bun în sala de spectacole a Casinoului, ne e dat să constatăm o lacună în educația unei părți din doamnele locale. E o elementară regulă de bunăcuviință ca la spectacolele teatrale doamnele să asiste fără pălărie. Afișele ce anunță spectacolele nu omit niciodată a atrage atențiunea asupra acestei obligații. Aseară chair, la reprezentația dată de trupa Teatrului Național din București, mulți spectatori au avut de suferit din cauza pălăriilor doamnelor. (…) Direcțiunea Cazinoului este rugată de a lua măsuri ca în viitor la reprezentațiile teatrale doamnele să nu mai fie admise decât fără pălării”(„Dacia”, 16 aprilie 1916).

Filmul în Cazinoul Constanța

Prima proiecție cinematografică fusese realizată de frații Auguste și Louis Lumiere în 1895 la Paris și din capitala culturală a Europei noua artă s-a răspândit rapid pe tot continentul. 

Astfel, și Cazinoul din Constanța a devenit gazdă pentru amatorii de film, prima dată în sezonul 1914:

„În fiecare luni și joi, la ora 1 jum., are loc o ședință de cinematograf cu mare diversitate de filmuri” („Conservatorul Constanței”, 13 iulie 1914).

Filmele, deși mute (până în 1927), începuseră să atragă un public numeros chiar și când Cazinoul s-a deschis înaintea sezonului estival, așa cum s-a întâmplat în 1916:

„Seara, pe la orele 9, a avut loc în sala de teatru o reprezentație de cinematograf, unde s-au proiectat filme mult admirate de public. Nimeni nu se aștepta ca în aprilie, deschiderea Cazinoului să aibă atâta răsunet, încât sala era plină” („Dacia”, 5 aprilie 1916).

Biletele la proiecțiile cinematografice din 1916 erau de trei categorii: trei lei, doi lei și un leu(„Victoria”, 5 aprilie 1916).

După intrarea României în primul război mondial, la 15/28 august 1916, clădirea Cazinoului a fost folosită ca spital de către Crucea Roșie.

În colecția iconografică a Bibliotecii Județene Constanța există patru cărți poștale ilustrate având ca subiect Cazinoul din Constanța și care sunt datate de  expeditori și de ștampilele poștei în perioada 1911-1914. Pe fața vederilor sunt imprimate următoarele titluri:

„Casino Comunal Constanța” (alb-negru, 12JUL911), „Salutări din Constanța Terasa Casinoului” (color, 10 iunie 1913), „Constanța Cazinul Comunal văzut de pe Mare” (color, 24AUG913), „Constanța Casino” (color, 8 iulie 1914).

Bibliografie

Direcția Județeană Constanța a Arhivelor Naționale, fond Primăria Municipiului Constanța, dosare: 36/1910, 27/1911, 33/1911, 53/1911, 6/1914, 7/1915

„Conservatorul Constanței”:  5 iunie 1911, 12 iunie 1911, 8 iulie 1912, 12 august 1912, 21 iulie 1913, 20 august 1913, 7 iulie 1914, 13 iulie 1914

„Dacia”: 5 aprilie 1916, 16 aprilie 1916

„România Mare”: 18 iulie 1914

„Sirena”: 3 aprilie 1916, 15 aprilie 1916, 16 aprilie 1916

„Victoria”: 5 aprilie 1916

***, Vă mai amintiți de… Maria Filotti, „Adevărul”, București, 9 septembrie 2009 https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/va-mai-amintiti-de-maria-filotti-960267.html

Cornescu Radu, Cazinoul din Constanța – scurtă istorie în imagini, Editura Boldaș, Constanța, 2011

Dădârlat Adrian, Doza de cultură: Teatrul de Comedie Franceză, „Agerpres”, București, 6 iunie 2019,

https://www.agerpres.ro/documentare/2019/06/06/doza-de-cultura-teatrul-de-comedie-franceza–321632

Dragomir Lavinia, Frații Lumiere, prima proiecție de film, „Europa FM”, București, 28 decembrie 2017

https://www.europafm.ro/fratii-lumiere-prima-proiectie-de-film-video/

Falcan Dan, A fost odată ca niciodată: La Belle Epoque, „Historia.ro” https://historia.ro/sectiune/general/a-fost-odata-ca-niciodata-la-belle-epoque-571685.html

1. , Alexandru Davila, „Artline.ro”

https://www.artline.ro/Alexandru-Davila-30298-1-n.html

Ionescu Nicolae G., Euterpe la Tomis, Constanța, 1981.

Moceanu Răzvan, Portret: Lucia Sturdza-Bulandra, personalitate excepțională a teatrului românesc, „Radio România Cultural”, București, 25 august 2021

https://www.radioromaniacultural.ro/portret-lucia-sturdza-bulandra-personalitate-exceptionala-a-teatrului-romanesc/

Păuleanu Doina, Cazinoul din Constanța, Boemă, loisir și patrimoniu european la Marea Neagră, Ex Ponto, Constanța, 2011.

Stanciu Marin, Din tezaurul documentar dobrogean, Constanța, 1988.

Vladov Corina, Tony Bulandra: secretele unui actor de top, „Ziarul Metropolis”, Teatrul Metropolis București, 17 noiembrie 2013, https://www.ziarulmetropolis.ro/tony-bulandra-secretele-unui-actor-de-top/

Sursă foto: Biblioteca Județeană Constanța

Citește și:

Istoria Dobrogei: Cazinoul din Constanța, de la idee la emblemă a orașului de la malul mării