În comuna Costinești vor fi amenajate un camping și mai multe căsuțe de vacanță. Cine este investitorul

Economie
Investitorii mai mici în spații de cazare pe litoral preferă, de ceva vreme, și zona de sud a ltoralului care nu era foarte atractivă până acum ceva vreme. Un exemplu este cazul satului Schitu, din comuna Costinești, cunoscut mai degrabă datorită mănăstirii de aici decât ca o destinație de cazare pentru vacanță.
Recent, un investitor, a hotărât că o afacere cu spații de campare și minicăsuțe de vacanță, piscină și spațiu de agrement, poate fi pe viitor una profitabilă. Cu atât mai mult cu cât unii români s-au orientat în perioada pandemiei și și-au achiziționat autorulote, iar mulți preferă natura în detrimentul unei camere de hotel.
Astfel, potrivit deciziei publicate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, Valentin Tudosă, care a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul de amenajare a unui spațiu de campare pentru corturi și rulote, dar și de amplasare a unor căsuțe de vacanțe, nu trebuie să realizeze un studiu privind imactul asupra mediului.
Proiectul presupune de asemenea și construirea de anexe gospodărești, a unei piscine, a locurilor de parcare, dar și a unei împrejmuiri a terenului unde se va realiza investiția.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta din Constanța, strada Unirii nr. 23, în zilele de luni – joi, între orele 9.00 – 13.30, vineri, între orele 9.00 – 13.00, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
Comentariile, observaţiile, propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 03.06.2023.
Sursă foto: Pixabay (Imagine de Harald Funken de la Pixabay)
Citește și:
Pescăria lui Matei SRL va amenaja un nou restaurant și 12 căsuțe de închiriat la Costinești
Costinești: Un teren și amenajările construite pe acesta sunt scoase la licitație







