FOTO VIDEO Ajun de Bobotează, la Constanța: Zeci de credincioși participă la pregătirea sticlelor cu Agheasma Mare. ÎPS Teodosie: Am văzut cum la sfințire apa Iordanului s-a oprit!

HRANĂ PENTRU SUFLET
Zeci de credincioși participă în această dimineață, 5 ianuarie 2026, în Ajun de Bobotează, la Constanța, la îmbutelierea sticlelor cu Agheasma Mare, la Catedrala Arhiepicopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
De la primele ore ale dimineții, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit slujba de sfințire a apei, slujbă întocmai cu cea care va fi oficiată mâine, 6 ianuarie, de Bobotează.
ÎPS Teodosie: „Domnul vine la Botez ca să sfințească firea apelor“
Prezent în mijlocul enoriașilor aflați astăzi la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, după slujba de sfințire a apelor, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit pe larg despre semnificația Bobotezei, una dintre cele mai mari și mai importante sărbători ale creștinilor.

Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre cât de puternică este slujba de sfințire a apei, dar și despre puterile binefăcătoare ale Aghiasmei Mari.
Totodată, arhiepiscopul Tomisului a punctat minunea pe care a văzut-o, când a participat la slujba de sfințire de la Iordan, râul în care S-a botezat Iisus Hristos, apa curgătoare oprindu-se în timpul slujbei sub ochii ÎPS Teodosie.
„Apele sunt sfințite, astăzi și mâine, pentru că se înnoiește Botezul Domnului. Domnul vine la Botez ca să sfințească firea apelor și, prin aceata, să ne sfințim și noi, cu toții.
De aceea, să mulțumim Lui Dumnezeu pentru această sărbătoare! Participă, așa cum ne-a arătat rugăciunea de sfințire, toată Firea Dimprejur, participă îngerii, sărbătoarea Botezului se înnoiește.
Și, iată, am văzut la Iordan când am fost cum, la sfințire, Iordanul s-a oprit și s-a văzut această mișcare a apei, că Iordanul s-a oprit și s-a întors!
Ne bucurăm că avem această sărbătoare și Sfințirea apei, astăzi și mâine!
Din această apă să gustăm începând de astăzi până pe 14 ianuarie, când se încheie sărbătoarea Botezului Domnului.
Să fim cu toții bucuroși că am prins și anul acesta sărbătoarea cea frumoasă a Botezului Domnului și să ne sfințim cu apa sfințită de două ori!
Ați văzut cu toții că de două ori am mers să sfințesc și, iată, este o mare bucurie pentru noi că ne-am apropiat de Cer și Dumnezeu S-a apropiat de noi!
Astfel închei: să vă aducă sărbătoarea Botezului Domnului multă Lumină și bucurie în suflet!
Vă doresc să gustați toți din această apă și să vă sfințiți viața, să duceți anul până la sfârșit, să trăiți mulți ani de acum înainte!
Doamne ajută! La mulți ani tuturor!“
„Agheasma Mare se bea pe nemâncate timp de opt zile și în cursul anului, când este sărbătoare mare, cu rroșu în calendar, dar și când este nevoie. Se bea și se stropește și prin casă“, spune, la rândul său, o enoriașă prezentă astăzi la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

După slujba de sfințire, Agheasma Mare va fi îmbuteliată în circa 300.000 de sticle etichetate de voluntari ai Arhiepiscopiei Tomisului în zilele premergătoare zilei de Bobotează, ca în fiecare an, și puse la dispoziția tuturor credincioșilor.
Agheasma Mare, apa sfințită de Bobotează, este vindecătoare, potrivit credinței creștine, păstrându-se nestricată vreme îndelungată.
Agheasma Mare se ia dimineața, pe nemâncate, dar poate fi luată oricând este de trebuință.
Credincioșii stropesc casele cu Agheasma Mare, membrii familiei, dar și animalele din gospodărie, rugându-se pentru un nou an în care să fie ocrotiți de Dumnezeu, cu puterea Sa.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







