CAMBELA PROD SRL, firmă cu o cifră de afaceri de peste 160 de milioane de euro în 2021, deținută de afaceristul Bela Tănase, a obținut de la Primăria Constanța un certificat de urbanism pentru investiția pe care vrea să o realizeze în cartierul Palazu Mare. Tot în Palazu Mare, Cambela Prod SRL a mai ridicat un imobil de locuințe pe strada Păpădiei, acolo unde, în prezent construiește și o parcare.
Potrivit datelor cuprinse în certificatul de urbanism nr. 366/04.05.2023, proiectul care se va realiza pe strada Rozelor nr. 5 vizează o construcție cu un regim de înălțime S+P+7R.
Blocul se va construi în Palazu Mare, într-o zonă cu case.

Proiectul societății s-a aflat pe ordinea de zi a Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism care s-a întrunit în ședință în data de 09 noiembrie 2022, la acel moment proiectul fiind la etapa emitere aviz Arhitect șef.
Afaceristul Bela Tănase este cunoscut pentru afacerile sale cu cereale și imobiliare din Constanţa, Mamaia, dar și în alte localități din județul Constanța.
Recent, Cambela Prod SRL a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului Constanța emiterea acordului de mediu pentru proiectul de construire a spațiilor de depozitare a cerealelor, investiție ce se va realiza pe strada Tulcei din Lumina, pe DN22, pe trei parcele deținute de firma afaceristului: parcela A128/3, lot 1/1-nr. cadastral 100054, parcela A128/3, lot 2/2-nr. cadastral 104880, parcela A128/3, lot 2/1/2-nr. cadastral 102488.
În comuna Lumina, SC Cambela Prod SRL deține mai multe silozuri de cereale pe care a început să le construiască încă din 2015.
Bela Tănase a mai construit imobile și pe șoseaua Mangaliei.
Tot Cambela Prod SRL se ocupă și construirea la Cumpăna a unui centru civic.
Cel mai recent proiect pe care Bela Tănase prin Belnicos Construct SRL vrea să îl realizeze în Constanța este un bloc de locuințe pe strada Steagului nr. 53.
Cifră de afaceri fabuloasă în 2021
Firma, înființată în 2000, care are ca obiect de activitate „Comerul cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat” îl are ca unic acționar și administrator pe Bela Tănase.
În 2021 societatea a avut o cifră fabuloasă de afaceri: 832.032.260 lei, așa cum reiese din documentul consultat pe listăfirme.ro în data de 4 mai 2023:
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Afaceristul Bela Tănase construiește în Lumina noi silozuri de colectare şi depozitare cereale