za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Constanța Imobiliară » Cambela Prod, în război cu vecinii terenului unde vrea să ridice un bloc: Curtea de Apel urmează să se pronunțe

Cambela Prod, în război cu vecinii terenului unde vrea să ridice un bloc: Curtea de Apel urmează să se pronunțe

Cambela Prod, în război cu vecinii terenului unde vrea să ridice un bloc: Curtea de Apel urmează să se pronunțe
Curtea de Apel Constanța

Constanța Imobiliară

01.04.2024

De către Ana-Maria Lipan

Asociația de Proprietari Nr. 746 din Constanța continuă procesul cu primarul municipiului, Consiliul Local și Cambela Prod SRL, pentru anularea autorizației de construire obținute de dezvoltatorul imobiliar pentru ridicarea unui imobil cu patru etape pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Cetățenii care locuiesc în aproprierea terenului unde urma să fie amplasat proiectul au obținut dreptate în instanță, magistrații Tribunalului Constanța admițându-le cererea de chemare în judecată. În prezent se judecă recursul, formulat de către aleșii locali, urmând ca astăzi să aibă loc o nouă ședință.

Asociația de Proprietari Nr. 746 din Constanța încearcă încă din anul 2017 să anuleze HCLM 102/2015, prin care s-a aprobat un Plan Urbanistic Zonal, care stă la baza unuia dintre cele mai controversate proiecte imobiliare din Constanța.

Cetățenii sunt proprietari ai apartamentelor de pe Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.183, riveran lotului de teren unde Cambela Prod SRL intenționează să ridice un imobil cu regim de înălțime de P+4, obiectiv de investiții pentru care a fost emisă Autorizaţia de construire nr.986 pe 17 iulie 2017.

Proprietarii din vecinătatea terenului nu au fost consultați cu privire la PUZ și scopul lui

Potrivit acestora adoptarea PUZ-ului care a făcut posibilă eliberarea autorizației de construire a fost efectuată fără consultarea reclamanţilor, şi fără a li se aduce la cunoştinţă despre intenţia întocmirii sale şi despre conţinutul său, deşi sunt direct afectaţi.

Astfel, deși era prevăzut în mod obligatoriu, nu a fost amplasat un panou de informare în zonă cu privire la PUZ și la ce anume se intenționează prin această documentaţie urbanistică iar cetățenii direct interesaţi nu au primit vreo invitaţie la o dezbatere publică pe marginea proiectului.

Mai multe norme de urbanism încălcate

Reclamanții susțin și că indicatorii urbanistici prevăzuţi pentru zona în discuţie nu au fost respectați, astfel, din documentația urbanistică realizată pentru lotul de teren situat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 183B, care face obiectul PUZ-ului, reiese că s-au încălcat prevederile de la pct. 2.1.5. din Anexa 2 la Regulamentul General de Urbanism aprobat prin HG nr. 525/1996, care stabilesc pentru zonele preponderent rezidenţiale un procent de ocupare a terenului (POT) maxim de 40%. PUZ-ul de faţă prevede un POT de 60%, cu mult peste maximul admis de 40%.

Mai mult, conform reglementărilor urbanistice ale municipiului Constanța, aprobate pentru zona care face obiectul PUZ-ului (HCLM nr.653/25.11.1999 privind aprobarea PUG), P.O.T. maxim aprobat este de 25% iar C.U.T. de 2,5. Rezultă, deci, că derogările sunt unele semnificative.

Proprietarii nemulțumiți mai susțin că nu se respectă obligaţia amplasării clădirii față de aliniament la distanța prevăzuta în același PUG al orașului Constanța.

Nu se asigură locurile de parcare necesare

Un alt argument adus de locatarii blocului lângă care Cambela Prod vrea să construiască este faptul că, analizând atât documentaţia de urbanism aferentă HCL nr.102/2015 de adoptare a PUZ-ului în discuție, precum și Certificatul de urbanism emis cu nr.2349/16.07.2015, aferent autorizației de construire a cărei suspendare o solicită, rezultă faptul că nu se prevede situația locurilor de parcare.

Astfel, consideră ei, este evident faptul că investitorul nu va asigura numărul de locuri de parcare aferent imobilului pe suprafaţa proprie de teren, așa cum obligă normele legale în domeniu.

Reamintim faptul că, conform HCL nr.113/27.4.2017 și HCLM 43/2008, investitorul are obligaţia asigurării unui loc de parcare pentru fiecare unitate locativă cu suprafaţă utilă de maximum 100 mp.

Cambela Prod nu a realizat un studiu de însorire, dar a avut grijă să ia măsuri pentru a supraetaja imobilul după construire

Un alt motiv de nemulțumire pentru asociația de proprietari este faptul că investitorul nu a efectuat un studiu de însorire sau acesta nu a fost pus la dispoziţie de către reprezentanţii Primăriei.

Mai mult decât atât, aceștia au fost șocați să vadă că, conform Certificatului de urbanism nr.3051/10.10.2017, Cambela Prod SRL a făcut demersuri astfel încât, înainte de demararea construcţiei P+4, să beneficieze de prevederile art.2 alin.4 lit.a/1 din Legea 50/1991, care permite supraetajarea cu 20% din suprafaţa construita desfăşurata.

În aceste condiţii, consideră proprietarii blocului amplasat lângă terenul deținut de Cambela Prod, este evident faptul că vor exista modificări importante referitoare la înălțimea maximă admisă, sens în care orice studiu de însorire ar trebui să se raporteze la această înălțime rezultată în urma supraetajării.

Bloc construit pe spațiul verde?!

Printre alte obiecții, proprietarii atrag atenția cu privire la faptul că, în afara de alterarea generală a condiţiilor lor de viață, prin aglomerarea zonei și distrugerea spaţiului verde, deloc de neglijat este aspectul legat de evidenta scădere a valorii proprietăţilor a apartamentelor în care locuiesc, unii dintre reclamanţi de zeci de ani, ca urmare a edificării unui bloc pe spaţiul verde, care va obtura în mod definitiv vederea la bulevard și la parcul Tăbăcăriei.

Reclamanții precizează că acele spații verzi au fost cuprinse în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al Municipiului Constanța, cu destinaţia de spaţiu verde din ansamblul de locuinţe, potrivit HCLM nr.122/2000 în referire la HG nr.904/2002.

Mai mult decât atât, prin PUZ-ul care a stat la baza emiterii autorizației, nu se asigura suprafaţa minimă de spații verzi, de 30% din suprafaţa terenului, obligaţie prevăzuta de HCJC152/2013, aplicabil la data adoptării, în condiţiile in care întreg lotul ar fi ocupat de construcţie și, eventual, de câteva locuri de parcare.

Și-au găsit dreptatea în instanță

Magistrații Tribunalului Constanța au admis cererea de chemare în judecată formulată de asociația de proprietari, pe 30 iunie 2023.

“Admite cererea. Anulează autorizaţia de construire nr. 986/17.07.2017. Obligă pârâtul Primarul Municipiului Constanţa la plata către reclamanţi a sumei de 3.620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Constanta. Pronunţată astăzi, 30.06.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în minuta judecătorească.

Consiliul Local Constanța a făcut însă recurs, un nou dosar fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, pe data de 28 septembrie 2023.

Astăzi va avea loc o nouă ședință de judecată, după la, la primul termen, magistrații au amânat soluționarea cauzei.

Mai multe proiecte imobiliare pe raza județului Constanța

Cambela Prod SRL este deținută de afaceristul Bela Tănase, cunoscut pentru afacerile sale cu cereale și imobiliare din Constanţa, Mamaia, dar și în alte localități din județul Constanța.

Firma pe care o deține, înființată în 2000 se ocupă de „Comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat”.

Anterior, pe piața constănțeană, societatea din județul Tulcea, satul Stejaru, deținută de afaceristul Bela Tănase s-a remarcat prin construirea mai multor imobile. La sfârșitul anului trecut, consilierii locali constănțeni au respins proiectul PUD-ului inițiat de Cambela Prod care viza construirea unui imobil de șase etaje în Palazu Mare.

Tot în Palazu Mare, Cambela Prod SRL a ridicat deja un imobil de locuințe pe strada Păpădiei, acolo unde, în prezent construiește și o parcare. Bela Tănase a mai construit imobile și pe șoseaua Mangaliei.

Tot Cambela Prod SRL se ocupă și construirea la Cumpăna a unui centru civic. Cel mai recent proiect pe care Bela Tănase prin Belnicos Construct SRL vrea să îl realizeze în Constanța este un bloc de locuințe pe strada Steagului nr. 53.

În 2022, firma a raportat o cifră de afaceri fabuloasă: 1.117.195.836 lei, adică aproape 224 de MILIOANE de EURO.

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Afaceristul Bela Tănase, alături de spaniolii de la Bogaris Residential Rom Cuatro SRL continuă demersul de construire a unui ansamblu de locuințe în Constanța. În 2022, instanța a anulat PUZ-ul care permitea construirea de blocuri de 24 și 39 de etaje

Încă un bloc de șase etaje în Palazu Mare. În ce stadiu este proiectul imobiliar al afaceristului Bela Tănase

Etichete:

  • Tribunalul Constanța
  • Curtea de Apel Constanța
  • PUZ
  • autorizație de construire
  • Bela Tănase
  • Cambela Prod SRL
  • bulevardul Alexandru Lăpușeanu
Articole similare

Economie

Proiectele urbane noi pot contribui la o viață mai activă, pe tot parcursul anului. Cum poate regenerarea urbană transforma Constanța într-un oraș ... 21.08.2026

Proiectele urbane contemporane pot influența obiceiurile zilnice ale locuitorilor și pot încuraja un stil de viață mai activ. Într-un oraș bine gândit, mișcarea zilnică nu înseamnă doar a merge la o sală de sport sau a participa la un eveniment …

Constanța Imobiliară

Vila Turistică Mamaia și terenurile de sport, scoase la închiriere pentru 5 ani. SC MAMAIA SA caută investitor pentru întregul ansamblu 19.08.2026

SC MAMAIA SA caută persoane fizice sau juridice interesate să preia în chirie Vila Turistică MAMAIA și terenurile de sport aferente, situate în Stațiunea Mamaia, în Complexul Sportiv Zona Castel. Compania anunță că întregul ansamblu va fi închiriat exclusiv împreună, …

Justiție

Primarul Constanței vrea MENȚINEREA autorizației pentru o vilă cu 8 etaje de pe malul Lacului Siutghiol! Cazul ajunge la Curtea de Apel 19.08.2026

Proces cu greutate la Curtea de Apel Constanța, instanță căreia i s-a adresat Primarul Municipiului Constanța în recurs, pentru menținerea autorizației pentru o vilă cu 8 etaje de pe malul Lacului Siutghiol, din centrul stațiunii Mamaia, după ce Tribunalul Constanța …

De la același autor

Știrile zilei

Ce firmă a câștigat contractul de 3,3 milioane de lei pentru serviciile de curățenie în Portul Constanța? 08.07.2025

Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța a finalizat recent procedura de achiziție publică pentru atribuirea unui contract de servicii de curățenie, destinat întreținerii spațiilor administrative, speciale și de deservire generală din patrimoniul său. Valoarea contractului se ridică la 3.300.797,3 …

Administrație locală

Contractul de peste 73 milioane lei pentru deratizare și dezinsecție, blocat de CNSC. Primăria Constanța obligată să modifice documentația de atrib... 08.07.2025

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația depusă de societatea Wasval SRL din Iași și a obligat autoritatea contractantă, Primăria Municipiului Constanța, să modifice documentația de atribuire aferentă contractului pentru delegarea serviciilor publice de dezinsecție, deratizare și …

Mamaia

RTH Premium Services, deținută de Virgil Călina, vrea să amenajeze o plajă turistică în Mamaia. Primăria a dat undă verde 07.07.2025

Primăria Municipiului Constanța a emis luni, 7 iulie 2025, certificatul de urbanism cu numărul 1254, având ca scop amenajarea unei plaje turistice în stațiunea Mamaia. Solicitantul certificatului este RTH Premium Services SRL, companie care face parte din portofoliul grupului De Silva, …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Tragedie la Neptun: bărbat găsit plutind în largul mării, la 500 de metri de țărm. A fost scos din apă în stop cardiorespirator, dar medicii au declarat decesul

Știrile zilei

Tragedie la Neptun: bărbat găsit plutind în largul mării, la 500 de metri de țărm. A fost scos din apă în stop cardiorespirator, dar medicii au declarat decesul 22.08.2026
Accident pe strada Făgetului din Constanța: un șofer a fost rănit, iar celălalt avea 0,32 mg/l alcool în aerul expirat

Știrile zilei

Accident pe strada Făgetului din Constanța: un șofer a fost rănit, iar celălalt avea 0,32 mg/l alcool în aerul expirat 22.08.2026
UAT Mangalia demarează proiectul privind mobilitatea urbană în stațiunea Cap Aurora

Anunțuri

UAT Mangalia demarează proiectul privind mobilitatea urbană în stațiunea Cap Aurora 22.08.2026
Accident în noul sens giratoriu de pe DN 22, din zona Două Cantoane

Știrile zilei

Accident în noul sens giratoriu de pe DN 22, din zona Două Cantoane 22.08.2026
Bolojan l-a numit pe constănțeanul Valentin Tomescu președinte la Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc

Economie

Bolojan l-a numit pe constănțeanul Valentin Tomescu președinte la Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc 22.08.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.