În cadrul „Galei Tineretului din România” organizată astăzi de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în aula Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, directorul Școlii Gimnaziale Lipnița, Maria Andreea Scarlat, a fost desemnată profesorul anului 2023 pentru învățământul preuniversitar.
Astfel, la secțiunea „Tânărul profesor al anului 2023 – învățământul preuniversitar”, Maria Andreea Scarlat, profesor și director al Școlii Gimnaziale „Ioan Atanasiu” Lipnița, a câștigat Premiul I.
Aflată la cea de-a VIII-a ediție, Gala Tineretului reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente de tineret, prin care sunt recunoscute și premiate meritele tinerilor implicați în societatea românească.
„Am fost foarte încântată și onorată să mă aflu printre cei nominalizați la această Gală a Tineretului, alături de tineri care și-au adus contribuția la schimbarea comunităților din care fac parte, prin diverse proiecte și inițiative din diferite domenii, precum artă, sport, antreprenoriat, mentorat și le mulțumesc tuturor celor care mi-au oferit această oportunitate, pentru recunoașterea faptelor bune din Școala Gimnazială „Ioan Atanasiu” Lipnița. Sincer să vă spun, am fost foarte emoționată pentru că nu am mai participat la astfel de evenimente și aș vrea să îi mulțumesc doamnei Constantin Ioana Alexandra, colegă de cancelarie și, în același timp soră, fără de care nu puteam să pun în practică tot ce mi-am propus. Acest premiu înseamnă foarte mult pentru mine atât pe plan personal, cât și profesional, dar nu este doar meritul meu. Dedic acest premiu elevilor și cadrelor didactice din Școala Gimnazială „Ioan Atanasiu” Lipnița, părinților, administrației lo ONG-urilor și asociațiilor care au fost și sunt alături de noi, întregii comunități din Lipnița, dar și echipei din Inspectoratul Școlar Județean Constanța pentru susținerea permanentă în activitatea mea”, a declarat Maria Andreea Roxana Scarlat.
„Este o realizare de excepție a doamnei director și o felicităm pentru tot ce a realizat și va realiza în continuare pentru comunitatea din localitatea Lipnița. Astfel de tineri sunt un exemplu al schimbării și al inovării, sunt plusvaloarea societății de mâine. Suntem mândri și onorați, în același timp, de faptul că județul Constanța are un astfel de tânăr profesor și director! Îi dorim succes o vom sprijini, în continuare, în tot ceea ce își propune!”, a declarat domnul Sorin Mihai, Inspector Școlar General.
Citește și:
Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!