Emoții mari pentru absolvenții de gimnaziu: Rezultatele la Evaluarea Națională, prezentate de Ministrul Educației, într-o conferință, la ora 12.00

Învățământ
Astăzi, în jurul prânzului, Ministerul Educației va publica, pe site-ul edu.ro, rezultatele absolvenților clasei a VIII-a la Evaluarea Națională 2024.
Ministrul Educației, Ligia Deca, va prezenta la ora 12.00 rezultatele de la Evaluarea Națională 2024 în cadrul unei conferințe de presă.
Rezultatele obținute la Evaluarea Națională 2024 sunt anonimizate. Pentru a vedea notele, elevii trebuie să introducă în platformă codul primit la momentul examenului.
Tabelul afișat pe site-ul Ministerului Educației conține codul candidatului, școala de proveniență, nota, nota de la contestație și nota finală, fiind trecută și media de la Evaluare Națională 2024.
Elevii care nu sunt mulțumiți de notele obținute pot depune contestații la centrele de examen sau le pot transmite electronic, în zilele de 3 iulie (între orele 16:00 – 19:00) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00).
În 2024, media obținută de candidați la Evaluare Națională 2024 va fi singura care va conta pentru media de admitere la liceu.
Vom reveni.
Sursă foto: Freepik
Citește și:
Au apărut primele subiecte la Matematică de la Evaluarea Națională: Ce au primit elevii la examen







