Ziarul Amprenta vine în întâmpinarea cititorilor săi cu o rubrică nouă, intitulată Istoria Dobrogei.
Trăind într-o epocă în care ritmul vieții de zi cu zi se accelerează pe măsură ce tehnologia devine atotstăpânitoare, sunteți la un click distanță de o călătorie bisăptămânală, de câteva minute în trecut, având astfel ocazia de a cunoaște „Istoria Dobrogei moderne (1878-secolul XX)” oferită de Marius Teja și Ziarul Amprenta.
Marius Teja este absolvent al Facultății de Istorie, secția Istorie Contemporană, a Universității București și a Masterului de Relații Internaționale al Facultății de Istorie a Universității București. În perioada 1998 – 2002 a fost redactor la Mediafax, iar în perioada 2016 – 2018 colaborator voluntar al cotidianului „Ziua de Constanța”, unde a realizat serialul „Călători străini prin Dobrogea”. Ulterior, pentru o perioadă de doi ani, a fost redactor în cadrul aceleași redacții, realizând serialul „Istoria Dobrogei”. De asemenea, începând cu anul 2020 editează blogul „Națiunea Armână”: https://natiuneaarmana.blogspot.com.
Mangalia în februarie 1879
Baronul olandez d`Hogguer a publicat în februarie 1879, la București, în franceză și română, broșura Informațiuni asupra Dobrogei, rezultat al unei călătorii de afaceri în Dobrogea românească, în care oferă și date despre orașul port maritim Sulina din nord-estul județului Tulcea.
Baronul d`Hogguer și Informațiuni asupra Dobrogei
În 1879 el a publicat, la București, o broșură în limbile română și franceză. Versiunea în limba română, Informațiuni aupra Dobrogei. Starea ei de astăzi. Resursele și viitorul ei, are 55 de pagini și a fost publicată de Editura Libăriei Socec cu prețul de 1 leu nou. Versiunea în limba franceză, Reinsegnements sur la Dobrodja. Ses etat actuel, ses ressources et son avenir, are 45 de pagini și a fost publicată de Impr. de l`Association Acad. Roumaine.
În dedicația adresată „Alteței Sale Regale Carolu I Domn al Românilor”, el îi oferă „aceste puține studii ce am fost în posițiune să fac asupra României Transdanubiene”. În septembrie 1878 Parlamentul acordase domnitorului Carol titlul de „Alteță Regală”, care a reprezentat un pas către acordarea titlului de rege la 10 Mai 1881.
În „Precuvântare”, autorul arată că „affaceri de serviciu” i-au dat ocazia unei călătorii în Dobrogea, unde a fost nevoit să rămână mai mult timp din cauza climei: „asprimea cea extraordinară a iernii de atunci întrerupând tote comunicațiile”.
Baronul nu intenționase să publice informațiile culese despre regiune, dar „persone competinte” din București consideraseră că lucrarea „ar putea să presinte interes și chiar a deveni de ore care utilitate pentru țeră”.
El mulțumea prefecților Gheorghe M. Ghika (Tulcea), Remus Opreanu (Constanța) și general Gherghel (Silistra Nouă) pentru „asistența” acordată în realizarea broșurii.
Generalul Tobias Gherghel (1835 – 1883 Botoșani) a deținut funcția de prefect al efemerului județ Silistra Nouă, care va fi desființat la 1 aprilie 1879, iar teritoriul său dunărean inclus în județul Constanța. (M. Teja, Instaurarea administrației românești în județul Constanța în noiembrie 1878)
Remus Opreanu a fost primul prefect al județului Constanța, deținând funcția din noiembrie 1878 până în 1883.
Evul Mediu
Baronul evocă Mangalia medievală, subliniind că „în timpul Genovesilor” orașul avea „o mare importanţă comercială”, cu o populaţie de 30.000 locuitori și cu un port „mare şi bine constinit”, potrivit corăbiilor ușoare ale epocii.
Chiar și în secolul XIX, „puținele ruine” ale portului genovez tot mai serveau ca refugiu micilor corăbii.
Olandezul era încrezător că „De sar putea curăţi năsipul ce de secoli s’a introdus în port, şi daca cu puţină cheltuială s’ar rezidi digul peste temeliile celui vechi, care se văd când apele sunt mici, vechiul port s’ar putea restabili precum a fost; cu tăte astea însă nu prea ar fi de mare folos pentru comerciul Dobrogei.”
În secolele XI-XV, republica italiană Genova a fost una din marile puteri maritime și comerciale ale Mării Mediterane și ale Mării Negre. (V. Barza, 2022)
Populația
Spre sfârșitul epocii otomane, Mangalia era doar un orășel cu 2.000 de locuitori, majoritatea agricultori şi „un prea mic număr de comercianți”.
Distrugerile războiului ruso-otoman din 1877-1878 reduseră Mangalia la „o grămadă de ruine”, fiind de trei ori a fost arsă şi jefuită de başbuzuci şi cerchezi. Cei mai mulți locuitori au fugit, dar începuseră să revină după instaurarea ocupației rusești, autorul estimând populația la 1600 suflete.
Bașbuzucii constituiau un corp de cavalerie neregulată otomană recrutat din popoarele musulmane supuse, care se întreținea din prada de război.
Cerchezii sau circasienii sunt un popor musulman din Caucaz, care se afla într-o permanentă revoltă față de ocupația Imperiului Rus. Ca urmare, în 1864 mulți dintre ei au fost expulzați în Imperiul Otoman, circa 10.000 instalându-se în Dobrogea. (M. Teja, Ocupația rusească în Dobrogea în 1877-1878)
Districtul cuprindea circa 50 de sate, aproape toate locuite de tătari.
Baronul a realizat un tabel al populației Dobrogei bazat pe documente rusești, precizând că era „aprope imposibil” să folosească informațiile primite de la autoritățile române deoarece erau „âncă incomplecte”. Tabelul nu include „districtul Mangalia și o parte din provincia Cernavoda (Silistra Nouă)”, dar, conform datelor prefecturii Constanța/Chiustengea, „s`ar putea evalua” numărul locuitorilor districtului Mangalia la 15.825. (M. Teja, Populația Dobrogei în februarie 1879)
Francezul Alfred de Caston, editor al publicației „Revue de Bucarest”, a efectuat în toamna anului 1878 o călătorie în Dobrogea, aflată încă sub ocupație rusească, și la întoarcerea la București a publicat broșura Voyage dans la Dobroudcha. El estima că
numărul tătarilor care se așezaseră în sudul Dobrogei după instalarea administrației rusești în iunie-iulie 1877 ajunsese la 50.000 și „vin în masă în fiecare zi”. În capitolul despre orașe, francezul considera Mangalia ca „o perlă” luată din sangeacul Varna.
(M. Teja, Dobrogea în toamna anului 1878)
Economia
În apropiere se afla un lac „frumos” cu o adâncime de 30 picioare (1 picior englezesc = 31 cm) şi cu o circumferinţă de 5-6 mile (1 milă terestră = 1609 m). Pescuitul în lac era „un isvor de avuţie” pentru district.
În district, „miseria îi este mare” din cauza războiului şi, ca și în capitolul despre starea Dobrogei, baronul subliniază din nou necesitatea ca guvernul român să distribuie locuitorilor seminţe şi vite pentru ca aceștia să reînceapă cultivarea pământului agricolă, „ceea ce doresc cu atât foc”. (M. Teja, Geografia și economia Dobrogei în februarie 1879)
La mică distanță de oraș se află „un puternic isvor de ape cu puciosă”, ale cărui „minuni” îl determină pe european să recomande analizarea științifică a lichidului.
Districtul era „forte despădurit” și astfel solul ar fi fost „priincios” oricărei culturi, fiind indicate în locurile umede inul şi cânepa, precum şi dudul pentru industria mătasei, plante tehnice recomandate de olandez și în capitolul despre starea Dobrogei. (M. Teja, Geografia și economia Dobrogei în februarie 1879)
D`Hogguer concluziona că existau toate condițiile favorabile pentru ca agricultorul „inteliginte” să obțină rezultate „escelente”, dar era necesar și ajutorul noilor autorități românești.
Perspectivă istorică
În secolele XIV-XIX, prin Mangalia otomană au trecut mai mulți călători străini, care au amintit orașul în jurnalele, memoriile sau documentele lor: anonimul marinar grec din sec. XIV, cavalerul burgund/francez W. de Wavrin (1445), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584), negustorul italian P. Giorgi (1595), negustorul armean S. Muratowicz (1601), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652; 1656), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780), locotenentul francez H. de Béarn (1828), locotenentul rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830), locotenentul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1828-1829), inginerul geograf francez X. de Hell (1846), mineralologul englez W. Smyth (1852), medicul francez F. Quesnoy (1854), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855) și inginerul scoțian H. Barkley (1859).
Deși olandezul susținuse dominația genovezilor la Mangalia în Evul Mediu, călătorii străini din secolele XIV și XV nu confirmă afirmația sa. Astfel, anonimul marinar grec care a redactat în secolul XIV un portulan (hartă) al coastelor Mării Negre se limitează să amintească Mangalia. După el, în 1445, cavalerul burgund Walerand de Wavrin, comandantul unei expediții marinărești antiotomane, a plecat cu galerele sale din capitala bizantină Constantinopol spre Dunăre. În itinerarul său, el a menționat Panguala, un port „foarte ciudat”, a cărui legendă spunea că fusese construit de către Pentesileea, regina amazoanelor, personaj al Iliadei lui Homer. (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, 1968-2001)
În drumul său terestru de la Constantinopol/Istanbul spre Constanța din 1855, turistul francez J. D. de Bois-Robert menționa orașul Mangalia sau Callatis. Acesta era apărat de un șanț și o redută, care supraveghea digul pe care se traversa lacul sărat din sud (probabil limanul maritim Mangalia). Aga care conducea localitatea cu 1.000 de locuitori musulmani avea sub autoritatea sa și câteva sate turcești care comercializau grâu. Francezul era convins să orașul era „foarte vechi” deoarece observase printre stâncile de pe mal pietre cioplite „uriașe” și un trunchi de coloană canelată. (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, 2004-2017)
În 1850, agronomul Ion Ionescu (1818 Roman/Moldova – 1891 Brad/România) efectuase o călătorie de studii în Dobrogea otomană (până la linia Cernavoda – Constanța), publicând la întoarcerea în capitala imperială lucrarea Excursion agricole dans la plaine de la Dobrodja.
Ca și J. D. de Bois-Robert, Ionescu considera Mangalia „foarte veche”, deoarece aflând de la octogenarul Hagi Mehmet Aga, care știa de la bunicul său, că pe digul portului puteau merge chiar și două căruțe alăturate și că pe creasta zidului se aflau statui de marmură ca cele de la Civita Vechia (Civitavecchia, port la Mediterana în regiunea italiană Lazio). În plus, alți localnici turci l-au informat că văzuseră o piatră inscripționată scoasă din mare.
Dar Mangalia fusese distrusă în războiul ruso-otoman din 1828-1829 și avea doar 80 de case locuite de 75 de turci și cinci raiale (supuși nemusulmani). Activitățile economice din port erau „fără importanță”: cu cele 40.000 de chile produse în caza se încărcau doar șapte-opt corăbii pe an. Se cultivau două soiuri de grâu de primăvară, ca și în alte cazale dobrogene: arnăutul cu boabe lungi, majoritar, și colosul cu boabe rotunde.
Cazaua era cea mai mică unitatea administrativ-teritorială otomană, fiind condusă de kadi (judecător musulman).
Ionescu a redactat tabloul „Etnografia Dobrogei” folosind ca unitate demografică familia. A fost o lucrare „destul de grea”, dar care „nu prea se depărtează de adevăr” și care făcea necesară „o anchetă oficială”. În „județul Varna”, cazaua Mangalia avea 36 sate și 415 familii, din care: 405 turcești, 5 tătărești și 5 bulgărești.
Ionescu preciza că turcii era localizați spre Marea Neagră și tătarii în interiorul Dobrogei, iar colonizarea acestora din urmă a avut ca efect numirea Dobrogei „țara tătărească”.
Emigrarea tătarilor din nordul Mării Negre în Dobrogea a început după ocuparea și desființarea hanatului Crimeei de către Imperiul Rus în 1783 și a continuat după războaiele ruso-otomane din 1787-1791 și 1806-1812.
Bibliografie
Baronul D`Hogguer, Informațiuni asupra Dobrogei. Starea ei de astăzi. Resursele și viitorul ei, Bucuresci, Editura Libăriei Socec, februarie 1879, 55 p.
Baronul D`Hogguer, Reinsegnements sur la Dobrodja. Ses etat actuel, ses ressources et son avenir, Impr. de l`Association Acad. Roumaine, 8, Bucarest, 1879, 45 p.
Barza Vlad, Genovezii și Moldova. O poveste cu negustori, legende, mirodenii, sclavi și cetăți, „Hotnews”, 26 martie 2022)
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”/editor Daniela Bușă, Călători străini despre Țările Române, volumul I-X, Editura Academiei Române, București, 1968-2001.
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”/editor Daniela Bușă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul I-X, Editura Academiei Române, București, 2004-2017.
Jonesco Joan, Excursion agricole dans la plaine de la Dobrodja, Impr. de la Journal de la Constantinople, Constantinople, 1850
https://www.minac.ro/assets/analele-dobrogei,-anul-3,-nr.-1,2,3,4,-1922-watermark-(1).pdf
Teja M., Ocupația rusească în Dobrogea în 1877-1878), „Ziarul Amprenta”, Constanța, 28 ianuarie 2023
Teja Marius, Dobrogea în toamna anului 1878, „Ziarul mprenta”, Constanța, 31 ianuarie 2023
Teja Marius, Instaurarea administrației românești în județul Constanța în noiembrie 1878, „Amprenta”, Constanța, 4 februarie 2023
Teja Marius, Geografia și economia Dobrogei în februarie 1879, „Ziarul Amprenta”, Constanța, 4 februarie 2023
Teja Marius, Populația Dobrogei în februarie 1879, „Ziarul Amprenta”, Constanța, 14 februarie 2023
Citește și:
