Compania Asfalt Dobrogea SRL, lovitură de teatru în procesul pentru blocul din Mamaia Nord pe care prefectul îl vrea mai mic cu un etaj! Vezi aici mișcarea societății

Justiție
Compania Asfalt Dobrogea SRL face o mișcare de ultim moment la Tribunalul Constanța, în procesul care vizează blocul cu 11 etaje pe care compania îl construiește în Mamaia Nord și pe care prefectul îl vrea mai mic cu un nivel, astfel că a atacat autorizația de supraetajare, solicitând anularea acesteia!
Potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, reprezentanții companiei Asfalt Dobrogea SRL au ridicat în proces o excepție de neconstituționalitate, solicitând sesizarea Curții Constituționale în cauză.
Excepție de neconstituționalitate privind Legea contenciosului administrativ
Solicitarea de sesizare a Curții Constituționale le-a fost respinsă de magistrații Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, însă avocații societății private au atacat deja în recurs decizia de respingere.
În urma recursului declarat de reprezentanții Asfalt Dobrogea SRL în acest proces, dosarul va fi înaintat judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța, care vor avea ultimul cuvânt de spus cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Spus pe scurt, excepția de neconstituționalitate invocată în proces de reprezentanții societății private vizează două articole din Legea contenciosului administrativ Nr. 554/2004 ce fac referire la definiția actului administrativ și, respectiv, la plângerea prealabilă ce trebuie formulată înaintea introducerii acțiunii în instanță.
Amintim, în acest proces, este vorba despre tutela administrativă a prefectului pentru anularea autorizației de supraetajare cu un nivel a blocului din Mamaia Nord construit de Asfalt Dobrogea SRL, autorizat inițial cu zece etaje.
Concret, prefectul a solicitat instanței să anuleze autorizația eliberată de Primăria Năvodari la solicitarea Asfalt Dobrogea SRL, prin care a fost aprobată supraetajarea cu un nivel a blocului de zece etaje pe care firma îl ridică în Mamaia Nord.
Prin același document contestat de prefect, primăria a încuviințat, de asemenea, modificarea spațiilor de la parter în spațiu comercial.
Minuta Încheierii de respingere a sesizării CCR
Discuțiile se poartă în dosarul cu indicativul 7707/118/2024, deschis în toamna 2024 de prefectul județului Constanța în contradictoriu cu Primarul Orașului Năvodari și Asfalt Dobrogea SRL.
Între timp, în proces a solicitat să intervină și compania Estrom Delta SRL.
Obiectul dosarului este reprezentat de o acțiune a prefectului, anume o tutelă administrativă pentru anularea unui act administrativ, în speță fiind vorba despre Autorizației de construire nr. 398 din 1 septembrie 2021.
Prin Încheierea de ședință din 23 aprilie 2026, judecătorii Tribunalului Constanța au respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și au decis continuarea procesului după vacanța judecătorească, pe data de 24 septembrie 2026.
Iată minuta Încheierii din 23 aprilie 2026 a Tribunalului Constanța:
„În temeiul art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată, respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c şi art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, formulată de pârâta Asfalt Dobrogea SRL.
Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii şi respinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a proceselor verbale de control nr. 7818/20.07.2022 şi nr. 7817/20.07.2024, invocată de pârâta Asfalt Dobrogea S.R.L.
Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare în privinţa soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate şi cu cale de atac odată cu fondul în ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate, căi de atac ce se vor depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Fixează termen pentru continuarea judecăţii la 24.09.2026, ora 11.00, pentru când părţile vor fi citate.
Pronunţată astăzi, 23.04.2026, ora 13.05, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Încheiere de şedinţă 23.04.2026“

Așa cum precizam mai sus, decizia de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii Contenciosului administrativ a fost deja atacată în recurs de reprezentanții Asfalt Dobrogea SRL.

În această situație, urmează ca dosarul să fie înaintat Curții de Apel Constanța pentru judecarea recursului privind sesizarea CCR.
Horărârea pe care o vor lua judecătorii Curții de Apel cu privire la această solicitare va fi definitivă.
Autorizațiile eliberate pentru Asfalt Dobrogea
Amintim, potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, Autorizația de construire 398 din 1 septembrie 2021 a fost eliberată de Primăria Năvodari la solicitarea Asfalt Dobrogea SRL prin Iurin Pancencu.
Au fost încuviințate astfel lucrări de „modificare proiect autorizat cu AC nr. 550/2020 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată – apartamente tip duplex și modificare funcțiune la parter din spațiu socializare în spațiu comercial cu suprafață mai mică de 200 mp“.
Lucrările au fost autorizate astfel pentru imobilul de zece etaje ridicat de Asfalt Dobrogea în Mamaia Nord, pe bulevardul Mamaia Nord FN, lot B, 1/1/5+3/5 CF: 111932, fiind încuviințate încă opt apartamente, din care șase apartamente cu patru camere, un apartament cu cinci camere și un apartament cu trei camere, în total 32 de camere.

Prin autorizația inițială, nr. 550 din 16 octombrie 2020, Asfalt Dobrogea SRL prin Iurin Pancencu obținuse acordul primăriei pentru „construire imobil P+10E locuințe colective, organizare de șantier, împrejmuire teren și desființare anexa C1“.
Imobilul urma să aibă, inițial, 146 de apartamente.

Hotărârea pe care o vor lua judecătorii de la Tribunalul Constanța la finalul procesului deschis de prefect pentru anularea autorizației de construire eliberate de pentru Asfalt Dobrogea SRL va putea fi ulterior atacată în recurs.
Dacă se va declara recurs în cauză, dosarul va fi înaintat Curții de Apel Constanța, instanța de control juridicar în cauză, care va lua decizia definitivă.
Cifrele Asfalt Dobrogea SRL
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată la data de 25 aprilie 2026, Asfalt Dobrogea SRL a fost înființată în 2008, are sediul social în Constanța, pe strada Interioară 4, nr. 8 și se ocupă în principal de lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor.
Asociați figurează Vasilica Comănescu (al cărei nume se leagă și de Com Util SRL, Comprest Util SRL și Somaco Construct SRL), Iurin Pancencu și compania Comprest Util SRL (deținută de Vasilica Comănescu).
Iurin Pancencu figurează și ca administrator al Asfalt Dobrogea SRL, alături de Adrian Șerban Comănescu.
În 2024, compania a declarat 195 de angajați, profit 6.625.688 de lei, datorii 112.289.177 de lei și cifra de afaceri 95.047.333 de lei.

Cifrele Estrom Delta SRL
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 25 aprilie 2026, Estrom Delta SRL, compania care vrea să fie parte în procesul ce vizează autorizația de construire a blocului Asfalt Construct SRL, a fost înființată în anul 2014, are sediul social în Constanța, pe bulevardul Mamaia, nr. 334 și se ocupă în principal de transportul de marfă pe căi navigabile interioare.
Asociat unic și administrator figurează Iurie Arnaut, al cărui nume se leagă și de Marine Oil Distribution SRL.
În 2024, compania a declarat un angajat, pierderi 300.116 lei, datorii 1.702.225 de lei și cifra de afaceri 124.250 de lei.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Google Maps
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







