za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Justiție » Consiliul Local Mangalia, recurs pentru menținerea unei taxe speciale ce ajungea până la 15.000 de euro pe an! Judecătorii explică de ce AU ANULAT birul

Consiliul Local Mangalia, recurs pentru menținerea unei taxe speciale ce ajungea până la 15.000 de euro pe an! Judecătorii explică de ce AU ANULAT birul

Consiliul Local Mangalia, recurs pentru menținerea unei taxe speciale ce ajungea până la 15.000 de euro pe an! Judecătorii explică de ce AU ANULAT birul

Justiție

30.07.2025

De către Cecilia Zagoneanu

Consiliul Local Mangalia, dar și UAT Mangalia ajung la Curtea de Apel Constanța pentru menținerea unei taxe locale din municipiu, al cărei cuantum putea fi de până la 15.000 de euro!

Administrația locală din Mangalia a declarat recurs împotriva hotărârii luate în primă instanță de judecătorii de la Tribunalul Constanța de anulare a Regulamentului prin care a fost introdusă taxa specială pentru eliberarea / vizarea autorizației / avizului program de funcționare pentru activităţile de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă în Municipiul Mangalia și stațiuni pentru anul 2024.

În motivarea deciziei luate, magistrații de la Tribunal au arătat, printre altele, după cum vom arăta mai jos, că „instanţa reţine că impunerea prin HCL Mangalia nr. 330/23.12.2023 a taxei speciale pentru amenajarea şi întreţinerea parcurilor, locurilor de joacă şi grădinilor publice în (…), mascată sub denumirea de taxă pentru eliberarea/vizarea autorizaţiei/avizului program de funcţionare, este nelegală, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor art. 484 din Legea nr. 227/2015 şi art. 30 alin. 6 din Legea nr. 273/2006“.

Judecătorii au mai spus că „chiar dacă s-ar accepta că taxa este una care are drept scop prestarea serviciilor de eliberare/vizare a autorizaţiei/avizului program de funcţionare instanţa reţine că instituirea acesteia prin HCL Mangalia nr. 330/23.12.2023 are caracter nelegal, prin raportare la lipsa unei motivări efective care să justifice creşterea acestei taxe de patru ori faţă de anul precedent“.

Cazul a ajuns ieri, 29 iulie 2025, pe rolul Curții de Apel Constanța, unde urmează ca dosarul să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței, pentru a se stabili data primei înfățișări în judecarea recursului.

Mangalia recurs

Proces deschis de o societate privată

Anularea regulamentului de instituire a taxei speciale din Mangalia a fost decisă în procesul deschis de Max SRL, societate ce deține un depozit de materiale de construcții în oraș, pe strada MI Dobrogeanu, nr. 67.

Dosarul are indicativul 5150/118/2024 și a fost înregistrat pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței la data de 31 iulie 2024, părți în cauză fiind compania Max SRL, în calitate de reclamant și pârâții Consiliul Local al Municipiului Mangalia și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mangalia.

Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare a unui act administrativ al Consiliului Local, dar și de o cerere vizând obligația de a face și pretenții, în speță fiind vorba despre Hotărârea nr. 330 din 21 decembrie 2023, „privind instituirea taxei speciale pentru eliberarea/ vizarea autorizației/ avizului program de funcționare pentru activitățile de comercializare a produselor și serviciilor de piață în Municipiul Mangalia pentru anul 2024“.

De ce a anulat Tribunalul taxa

Așa cum precizam mai sus, în motivarea hotărârii de anulare a taxei, judecătorii de la Tribunalul Constanța au arătat că aceasta ar fi nelegală.

Judecătorii au spus că „din cuprinsul art. 2 alin. 1 al HCL Mangalia nr. 330/2023 reiese că taxa a fost stabilită în sarcina operatorilor economici nu în calitate de beneficiari ai serviciilor pentru care sumele colectate prin taxa specială urmau a fi folosite (amenajarea şi întreţinerea parcurilor, locurilor de joacă şi grădinilor publice (…) ci pentru simplul fapt că îşi desfăşoară activitatea economică pe raza municipiului Mangalia şi în baza unor criterii ce nu au nicio legătură cu accesul la serviciile finanţate, în cazul particular al reclamantei în funcţie de suprafaţa pe care desfăşoară activitatea economică“.

Potrivit Tribunalului, „faptul că taxa specială poate fi impusă doar beneficiarilor serviciilor prestate de autoritatea publică reiese şi din prevederile art. 161 din Normele de aplicare ale Codului fiscal, potrivit cărora, printre altele, în sensul art. 484 din Codul fiscal, consiliile locale vor stabili modalităţile de consultare şi de obţinere a acordului persoanelor fizice şi juridice beneficiare ale serviciilor respective“.

Astfel, instanța a concluzionat că „în raport de cele anterior expuse instanţa reţine că impunerea prin HCL Mangalia nr. 330/23.12.2023 a taxei speciale pentru amenajarea şi întreţinerea parcurilor, locurilor de joacă şi grădinilor publice în (…), mascată sub denumirea de taxă pentru eliberarea/vizarea autorizaţiei/avizului program de funcţionare, este nelegală, fiind adoptată cu încălcarea prevederilor art. 484 din Legea nr. 227/2015 şi art. 30 alin. 6 din Legea nr. 273/2006“.

„Chiar dacă s-ar accepta că taxa este una care are drept scop prestarea serviciilor de eliberare/vizare a autorizaţiei/avizului program de funcţionare instanţa reţine că instituirea acesteia prin HCL Mangalia nr. 330/23.12.2023 are caracter nelegal, prin raportare la lipsa unei motivări efective care să justifice creşterea acestei taxe de patru ori faţă de anul precedent“, se arată în motivarea deciziei instanței.

„Chiar acceptând prin absurd că ar fi posibil ca destinaţia sumelor colectate să nu fie aceea de asigurare a funcţionării serviciului de eliberare/vizare autorizaţii /avize program de funcţionare ci de amenajare şi întreţinere a parcurilor, locurilor de joacă şi grădinilor publice în (…), instanţa reţine că nu există un studiu de fundamentare care să justifice o asemenea majorare, nefiind suficientă simpla menţiune din cuprinsul raportului de specialitate nr. 67045/22.09.2023 în sensul că majorarea este motivată de «creşterea continuă a preţurilor la bunuri şi servicii, raportat atât la condiţiile economice actuale cât şi la prognoza viitoare, datorită contextului economico-social naţional şi internaţional (război, pandemie, etc)»“, potrivit Tribunalului.

Judecătorii au concluzionat astfel legat de taxa din Mangalia că „în aceste condiţii, în lipsa atât a unui studiu de fundamentare care să justifice cuantumul concret al majorării cât şi a unei analize a impactului acestei majorări asupra destinatarilor taxei, instanţa apreciază că aceasta a fost impusă arbitrar, cu încălcarea dreptului reclamantei de a-i fi percepute sarcini fiscale într-un cuantum just, nefiind îndeplinită condiţia unei motivări efective a măsurii adoptate, prin raportare la care reclamanta să poată formula apărări concrete“.

„În ce priveşte Regulamentul de stabilite şi aplicare a taxei speciale instanţa apreciază că acesta este afectat de aceleaşi motive de nelegalitate ca şi hotărârea a cărei anexă o reprezintă, nefiind necesară reluarea acestora“, potrivit judecătorilor.

Minuta hotărârii de anulare a taxei din Mangalia

Iată minuta hotărârii din 8 mai 2025 a Tribunalului Constanța, atacată acum la Curtea de Apel:

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Max SRL în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Mangalia şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mangalia.

Anulează art. 1, art. 2 alin. 1 lit. c, alin. 2, alin. 3 şi art. 5 ale HCL Mangalia nr. 330/21.12.2023, precum şi anexa acestei hotărâri reprezentând Regulamentul de stabilite şi aplicare a taxei speciale pentru eliberarea/vizarea autorizaţiei/avizului program de funcţionare pentru activităţile de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă în Municipiul Mangalia pentru anul 2024.

Obligă pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mangalia să restituie reclamantei Max SRL cuantumul taxei speciale achitate în temeiul HCL Mangalia nr. 330/21.12.2023, aferent anului 2024.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată astăzi, 08.05.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea instanţei“

Cu alte cuvinte, Primăria Mangalia va trebui să îi returneze companiei private suma achitată cu titlul de taxă specială, cuantumul fiind de 80.000 de lei (circa 15.000 de euro), în cazul în care hotărârea Tribunalului va rămâne definitivă.

Pe de altă parte, municipalitatea are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea hotărârii motivate a instanței pentru a declara recurs.

Dacă se va declara recurs în cauză, dosarul va fi înaintat Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar în cauză.

Mangalia taxa specială eliberare aviz avizare program 80.000 de lei anulata

Ce prevăd articolele anulate din HCL Mangalia anulate de judecători

În ce privește minuta hotărârii instanței, se precizează, după cum am arătat anterior, că judecătorii au anulat articolul 1, articolul 2 alineatul 1 litera c), alineatele 2 și 3, dar și articolul 5 ale hotărârii prin care a fost introdusă taxa specială, dar și anexa ce cuprinde Regulamentul de stabilire și aplicare a impozitului special.

Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, articolul 1 din HCL anulată de Tribunal prevede următoarele:

(1) Se aprobă instituirea taxei speciale pentru eliberarea/ vizarea autorizației/ avizului program de funcționare în cotele stabilite prin prezentul act administrativ, începând cu data de 01.01.2024.

(2) Taxa specială este necesară pentru amenajarea și întreținerea parcurilor, locurilor de joacă și grădinilor publice în municipiul Mangalia si statiunile arondate.

(3) Taxa constituie venit cu destinație specială la bugetul local fiind instituită din rațiuni de creștere a gradului de confort și atractivitate a municipiului Mangalia si statiunile arondate.

(4) Responsabilitatea încasării taxei speciale pentru eliberarea/vizarea autorizațiilor de funcționare și a avizelor program de funcționare eliberate pentru activitățile de comercializare a bunurilor și serviciilor revine Direcției Turism și Mediul de Afaceri, iar administrarea revine Direcției Gospodărire Urbană și Servicii Publice, din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

În continuare, articolul 2, alineatul 1, litera c) prevede următoarele:

Art. 2. (1) Taxa specială pentru eliberarea/ vizarea autorizației/ avizului program de funcționare pentru activitățile de comercializare a bunurilor și serviciilor se încasează de la operatorii economici respectiv, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și persoane juridice, care își desfășoară pe teritoriul administrativ al municipiului Mangalia, astfel:

c) pentru unitățile din municipiul Mangalia (inclusiv stațiunile turistice Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp), ce desfășoară activități cu caracter permanent ce se regăsesc în CAEN – Rev 2 diviziunea 46 si diviziunea 47 grupele 471, 472, 475, 476 si 477 care sunt organizate similar categoriilor de supermagazin și hipermagazin, așa cum sunt definite de art. 4 lit. r) și s) din O.G. nr.99/2000, și au suprafața de vânzare de peste 250 mp, taxa pentru eliberarea/vizarea autorizației/ avizului program de funcționare se stabilește în sumă de 80.000 lei;

La rândul lor, alineatele 2 și 3 din același articol prevăd următoarele:

2) Autorizația/ avizul program de funcționare se vizează anual, operatorii economici având obligația depunerii cererii până la 31 ianuarie, taxa specială aplicată având cuantumul conform alin.(1) lit. a)- g).

(3) Taxa specială pentru eliberarea/vizarea autorizației/ avizului program de funcționare pentru activitățile de comercializare a produselor și serviciilor de piață, se achită integral până la data de 31.03.2024, inclusiv.

În final, în articolul 5 din HCL anulată de Tribunal se arată că

Art. 5. Se aprobă Regulamentul de stabilire și aplicare a taxei speciale pentru eliberarea/ vizarea autorizației/ avizului program de funcționare pentru activitățile de comercializare a produselor și serviciilor de piață în municipiul Mangalia, conform anexei, care constituie parte integrantă a prezentului act administrativ.

Așa cum am precizat anterior și după cum se arată clar și în minuta hotărârii instanței, Regulamentul de stabilire și aplicare a acestei taxe speciale a fost, de asemenea, anulat de instanță.

Dat fiind însă că în cauză municipalitatea din Mangalia a declarat recurs, Curtea de Apel Constanța va avea ultimul cuvânt cu privire la taxa specială.

 

Cifrele Max SRL

Potrivit listafirme.ro, platformă consultată la data de 29 iulie 2025, Max SRL a fost înființată în anul 1992, are sediul social în Murfatlar, pe strada Minerului, nr. 2D și se ocupă în principal de comerț cu amănuntul nespecializat, cu vânzare predominantă de produse nealimentare.

Firma ocupă Locul 1 în Top Afaceri România Întreprinderi cu Capital Românesc, Județul Constanța, domeniul Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor.

Asociați figurează Mihai Dumitru, Ionuț Mădălin Dumitru și Iulian Cătălin Dumitru (al cărui nume se leagă de Fabo Studio SRL), toți trei fiind și administratorii companiei.

Așa cum precizam și anterior, compania deține în Mangalia un depozit de materiale de construcții.

În 2024, Max SRL a declarat 263 de angajați, profit 5.398.294 de lei, datorii 32.276.642 de lei și cifra de afaceri 144.635.446 de lei.

Mangalia Max SRL cifre

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Taxa pentru promovarea turismului în Mangalia pe 2025, analizată ASTĂZI în instanță. Iată ce s-ar putea întâmpla

Etichete:

  • de ce s-a anulat taxa specială din Mangalia
  • proces Primăria Mangalia
  • proces Primăria Mangalia taxă specială
  • Mangalia
  • Primăria Mangalia
  • taxă specială Mangalia anulată
Articole similare

Justiție

Primăria Constanța află MÂINE dacă recuperează 80 de terenuri din Dosarul Retrocedărilor! Ce instanță este așteptată să dea verdictul 17.06.2026

Emoții mari în instanță pentru Primăria Constanța, instituție ce ar urma să afle mâine, 18 iunie 2026, dacă va recupera circa 80 de terenuri din Dosarul Retrocedărilor - în care fostul primar Radu Mazăre fusese condamnat definitiv - , într-un …

Justiție

Proces pentru un teren din Eforie Sud revendicat de 35 de ani, închis acum DEFINITIV de Curtea de Apel Constanța! Primăria, obligată să propună des... 17.06.2026

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au închis definitiv ieri, 16 iunie 2026, procesul pentru un teren din Eforie Sud, confiscat de comuniști și care fusese revendicat de proprietarii de drept încă de acum 35 de ani! Potrivit surselor oficiale …

Justiție

Judecătoria Hârșova, termen IMPORTANT azi în dosarul unui angajat din Primăria Hârșova, bănuit de purtare abuzivă! Ce se va discuta 17.06.2026

Termen important azi, 17 iunie 2026, la Judecătoria Hârșova în dosarul în care Marian Munteanu, angajat al Primăriei Hârșova (foto), la momentul producerii faptei, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța sub acuzațiile de …

De la același autor

Justiție

Primăria Constanța află MÂINE dacă recuperează 80 de terenuri din Dosarul Retrocedărilor! Ce instanță este așteptată să dea verdictul 17.06.2026

Emoții mari în instanță pentru Primăria Constanța, instituție ce ar urma să afle mâine, 18 iunie 2026, dacă va recupera circa 80 de terenuri din Dosarul Retrocedărilor - în care fostul primar Radu Mazăre fusese condamnat definitiv - , într-un …

Justiție

Proces pentru un teren din Eforie Sud revendicat de 35 de ani, închis acum DEFINITIV de Curtea de Apel Constanța! Primăria, obligată să propună des... 17.06.2026

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au închis definitiv ieri, 16 iunie 2026, procesul pentru un teren din Eforie Sud, confiscat de comuniști și care fusese revendicat de proprietarii de drept încă de acum 35 de ani! Potrivit surselor oficiale …

Justiție

OFICIAL Compania Betoane și Prefabricate SRL, din portofoliul afaceristului Vasile Costea, în insolvență! Vezi aici anunțul administratorului judiciar 16.06.2026

Compania Betoane și Prefabricate SRL, din portofoliul omului de afaceri din Constanța Vasile Costea, a intrat în insolvență, potrivit anunțului transmis de administratorul judiciar Kronos Insolv SPRL. Se precizează astfel în anunțul lichidatorului că acesta „notifică creditorilor deschiderea procedurii generale a …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Psalmii, izvor de echilibru și vindecare. Ce ne învață Psalmul 27 despre rugăciune, sinceritate și mântuire. Preotul Adrian Vasile: Omul nu-L poate înșela pe Dumnezeu

HRANĂ PENTRU SUFLET

Psalmii, izvor de echilibru și vindecare. Ce ne învață Psalmul 27 despre rugăciune, sinceritate și mântuire. Preotul Adrian Vasile: Omul nu-L poate înșela pe Dumnezeu 17.06.2026
INTERVIU Tinerii excepționali ai Constanței: Strâmbeanu Patricia Ștefania, balerina care își transformă visurile în pași de dans

Tinerii excepționali ai Constanței

INTERVIU Tinerii excepționali ai Constanței: Strâmbeanu Patricia Ștefania, balerina care își transformă visurile în pași de dans 17.06.2026
Primăria Constanța află MÂINE dacă recuperează 80 de terenuri din Dosarul Retrocedărilor! Ce instanță este așteptată să dea verdictul

Justiție

Primăria Constanța află MÂINE dacă recuperează 80 de terenuri din Dosarul Retrocedărilor! Ce instanță este așteptată să dea verdictul 17.06.2026
Proces pentru un teren din Eforie Sud revendicat de 35 de ani, închis acum DEFINITIV de Curtea de Apel Constanța! Primăria, obligată să propună despăgubiri proprietarilor

Justiție

Proces pentru un teren din Eforie Sud revendicat de 35 de ani, închis acum DEFINITIV de Curtea de Apel Constanța! Primăria, obligată să propună despăgubiri proprietarilor 17.06.2026
Judecătoria Hârșova, termen IMPORTANT azi în dosarul unui angajat din Primăria Hârșova, bănuit de purtare abuzivă! Ce se va discuta

Justiție

Judecătoria Hârșova, termen IMPORTANT azi în dosarul unui angajat din Primăria Hârșova, bănuit de purtare abuzivă! Ce se va discuta 17.06.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.