Documentul care poate arunca în aer cel mai mare dosar de trafic de droguri din Dobrogea! Totul se va decide la Constanța

Justiție
Judecătorii de la Tribunalul Tulcea și-au motivat decizia prin intermediul căreia au hotărât restituirea la DIICOT a celui mai mare dosar de trafic de droguri din Dobrogea! Potrivit datelor oficiale, judecătorii au constatat neregularitatea rechizitoriului în sensul „insuficientei descrieri a situaţiei de fapt reţinute şi a neindicării mijloacelor de probă în baza cărora se sprijină acuzarea şi analiza acestora cu privire la fiecare infracţiune şi pentru fiecare inculpat în parte“.
În concret, este vorba despre cazul celor aproape 1,8 tone de droguri descoperite pe coasta Mării Negre, după ce la Sfântul Gheorghe, din județul Tulcea, o barcă s-a răsturnat, ulterior fiind găsită aproape o tonă de droguri.
Decizia Tribunalului Tulcea a fost contestată atât de procurorii DIICOT, cât și de alți inculpați din dosarul penal.
Toate contestațiile vor fi trimise spre soluționare Curții de Apel Constanța, instanță care va lua o decizie definitivă! Conform portalului instanțelor de judecată, contestațiile nu au ajuns, momentan, la Curtea de Apel.
Cine sunt inculpații
Prin decizia nr. 13/2025, Tribunalul Tulcea a hotărât restituirea la DIICOT cauza privindu-i pe inculpaţii: Nasrallah Eddine Nor Joseph, Duran Domenech Antonio, Leon Palacios Edgar Juan, Leon Palacios Ruben Pedro, Matei Iuliana, Șugar Iosif Augustin, Postolea Alexandru, Manole Gabriel, Sabater Nieto Juan Antonio, Alexandru Claudiu, Pălăcean Silvius- Augustin, Stojic Predrag, Kirnos Rostyslav, Calero Henares Alvaro Jesus, Șugar Bogdan-Alin, Bobîrnea Costinel Tudorel, Popaene Constantin Cătălin, trimişi în judecată prin rechizitoriul din 13.07.2020 (în dosarul cu nr. 1059/D/P/2019 al DIIOCT (Structura Centrală) ca efect al neregularităţilor rechizitoriului constatate prin incheierea din 23.10.2024 ce atrag imposibilitatea stabilirii obiectului si limitelor judecatii, după cum se arată și pe portalul instanțelor de judecată.
Cum motivează Tribunalul Tulcea
În motivarea deciziei, Tribunalul Tulcea constată că, desi inculpații au fost trimiși în judecată pentru presupusa săvârșire a unor infracțiuni (…) care prevăd fiecare în parte modalități alternative de săvârșire a acestora, „nu se arată în concret și într-o manieră rezonabilă care dintre aceste modalități/sau toate sunt reținute pentru fiecare inculpat în parte/sau pentru toți, participația fiecăruia dintre inculpați și la care din modalitatea/modalitățile reținute în actul de sesizare“.
Judecătorul de camera preliminară de la Tribunalul Tulcea reține în acest sens apărările inculpaților referitoare la insuficienta descriere a infracțiunilor reținute în sarcina acestora prin rechizitoriu.
S-a constatat neregularitatea rechizitoriului
„Pentru nici una din infracțiunile reținute în sarcina fiecărui inculpat nu rezultă acțiunile concrete ce se circumscriu elementului material al laturii obiective al infracțiunilor, nu se face referire la toate împrejurările de loc, timp, mijloace, mod, scop în care au fost săvârșite faptele, forma de participare a fiecărui inculpat în parte. În concluzie, se va constata neregularitatea Rechizitoriului din data de 13.07.2020 emis în dosarul nr.1059/D/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală (…) în sensul insuficientei descrieri a situaţiei de fapt reţinute şi a neindicării mijloacelor de probă în baza cărora se sprijină acuzarea şi analiza acestora cu privire la fiecare infracţiune şi pentru fiecare inculpat în parte“, conform motivării Tribunalului Tulcea.
Demersuri necesare identificării adreselor de domiciliu (reşedinţă) ale inculpaţilor
Magistrații mai spun că „organul de urmărire penală trebuia să facă demersuri necesare identificării adreselor de domiciliu (reşedinţă) ale inculpaţilor şi nicidecum să constate îndeplinite disp. art. 309 alin. 5 C. proc. pen. (inculpatul lipseşte nejustificat, se sustrage sau este dispărut), procedând în continuare la punerea în mişcare a acţiunii penale şi citarea inculpatului prin afişare la sediul unităţii de (…), în condiţiile în care în urma comisiei rogatorii efectuate de autorităţile din (…) a rezultat faptul că la adresele de domiciliu indicate unii dintre inculpaţi nu mai locuiau la adresa respective, sau adresa este inexistentă sau incompletă“.
Respectarea dreptului la apărare
„Fiind necesară refacerea actelor procedural cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi subsecvent cu respectarea dreptului la apărare al inculpaţilor, care a fost afectat de trimiterea în judecată cu o grabă nejustificativă, fără a se mai efectua sau aştepta anumite relaţii şi/sau fără a se efectua anumite acte de procedură demarcate. Într-adevăr, într-un stat democratic şi într-un sistem de drept procesual ca cel consacrat de actualul Cod de procedură penală, nu poate fi acceptată idea că ar putea fi dispusă trimiterea în judecată a unui inculpat prin ignorarea totală a obligaţiei organului de urmărire penală de a aduce la cunoştinţă calitatea de suspect/inculpat persoanei cercetate. A accepta acest lucru înseamnă a valida arbitrariul şi a goli de conţinut principiile fundamentale a guvernării procesului penal, consfinţite constitutional şi conventional, în mod special cele ale apărării, al loialităţii şi deci în ansamblu al caracterului echitabil al procesului penal“, potrivit motivării.
„Nelegalitatea efectuării actelor procedurale ce privesc aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, respectiv inculpat“
În concluzie, judecătorul de camera preliminară de la Tribunalul Tulcea constată că, în cauză, în cursul urmăririi penale, toate dispoziţiile legale mai sus menţionate (privind aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect/inculpat) nu ar fi fost respectate în ceea ce-i priveşte pe mai mulți inculpaţi.
Astfel, Tribunalul Tulcea a constatat presupusa nelegalitate a efectuării actelor procedurale ce privesc aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, respectiv inculpat pentru mai mulți inculpaţi din dosar, cu consecinţa încălcării dreptului la apărare.
În final, potrivit motivării, Tribunalul Tulcea a reținut obligativitatea avizului procurorului general al DIICOT pentru punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc și inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, infracțiuni care așa cum a reținut instanța au fost săvârșite în afara teritoriului țării, prima dintre ele prin natura ei iar cea de-a doua prin manierea în care a fost descrisă și raportat la situația de fapt reținută prin actul de sesizare al instanței şi nu pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României.
Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Tulcea a decis restituirea dosarului la DIICOT.
Decizia Tribunalului Tulcea a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Cetăţean ucrainean, condamnat la Constanța la aproape 12 ani de închisoare! Oficial de la DIICOT





