Dosarul care a cutremurat KM 4-5, din Constanța, ar putea ajunge la Curtea Constituțională a României! Ce s-a decis azi la tribunal

Justiție
Tribunalul Constanța, anunț important în dosarul Calul Troian din KM 4-5! Instanța de judecată a analizat azi, 9 noiembrie 2026, măsurile preventive sub imperiul cărora se află o parte dintre inculpații trimiși în judecată în dosarul denumit generic „Calul Troian“ din KM 4-5, în care aproape 40 de persoane au fost deferite justiției de procurorii DIICOT Constanța!
Astfel, conform datelor oficiale, Tribunalul Constanța a amânat pronunțarea în dosar pentru data de 11 noiembrie 2026, dată la care va decide dacă se impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpaților sau dacă aceștia pot fi puși în libertate.
Oricare va fi decizia instanței, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară.
De menționat că tot azi și tot la tribunal a avut loc un nou termen în faza Camerei preliminare, procedură la finele căreia judecătorii ar putea valida ancheta procurorilor DIICOT și ar putea dispune începerea procesului, însă ar putea, totodată, să retrimită dosarul la procurori pentru completarea sau chiar refacerea urmării penale.
Azi, în faza Camerei preliminare, Tribunalul Constanța a amânat cauza pentru data de 07.12.2026, ora 11:00, pentru a se formula concluzii asupra excepției de neconstituționalitate invocată de către DIICOT Constanța.
În cazul în care acțiunea DIICOT va fi admisă, Tribunalul Constanța va sesiza Curtea Constituțională a României, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Cine sunt cei trimiși în judecată
- Drugă Bogdan (zis Boby)
- Pase Constantin Virgil (Zis Vira)
- Manea Victor (zis Mânuţă)
- Ştefan Florin Marian (zis Calu)
- Stănică Niculae (zis Bidi)
- Petcu Florin (zis Oaie) – în lipsă
- Mangu Adrian Gabriel
- Bădrăgan Daniel (zis Nas)
- Stoian Eduard George (zis Blondutu, zis Edi)
- Gheorghe Robert Ionuţ (zis Blondu)
- Gurei Costinel Roberto (zis Roby)
- Popescu Niky Alin
- Naum Marius
- Cristuinea Adrian
- Marin Ionut
- Hlusin Ciprian Gabriel
- Tohăneanu Andrei
- Grigorenco Iulian (zis Birlic)
- Geangu Adrina Cristina
- Cerbu Florentina
- Tărăbuţă Diana Cristina
- Velicu Violeta
- Velicu Ilie
- Mangu Mirela
- Mangu Adrian Aurel
- Petcu Georgeta
- Stoian Constantin
- Stoian Georgeta
- Gurei Mariana Cristina
- Popescu Chiraţa
- Dima Marius
- Dima Mădălina
- Lefterică Daniel
- Rustem Engin
- Vajda Ana Agafia
- Şavlovschi Irina Lavinia
- Brâncuşi Sofia Ecaterina
- SC Vab Music Events SRL
Amintim, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus, în luna mai 2026, trimiterea în judecată a 38 de inculpați (37 persoane fizice și o persoană juridică), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, spălare a banilor, desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, trafic de persoane, complicitate la trafic de persoane, trafic de minori, complicitate la trafic de minori, viol, influențarea declarațiilor, răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, tulburarea ordinii și liniștii publice, proxenetism, complicitate la proxenetism, favorizarea făptuitorului.
Nu este omis nici faptul că prin actul de sesizare a instanței procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța au solicitat menținerea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra a zeci de imobile și terenuri, autoturisme de lux, bijuterii, sume de bani și alte bunuri mobile aparținând inculpaților, în valoare de aproximativ 6,5 milioane euro.
De asemenea, DIICOT a solicitat și obligarea inculpaților la plata sumei de 2.252.000 lei (aproximativ 430 mii euro) reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat – această ancheta fiind una dintre cele mai scumpe investigații derulate în istoria recentă a județului Constanța.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






