Intervenție-surpriză în dosarul în care se cere întrunirea ședințelor de Consiliu Local cu prezență fizică

Justiție
Intervenție-surpriză, la Tribunalul Constanța, în procesul în care s-a solicitat, practic, întrunirea ședințelor Consiliului Local Constanța cu prezența fizică a aleșilor locali!
Mai exact, este vorba despre procesul deschis de consilierul local independent Felicia Ovanesian, fost city manager, pentru anularea actualului regulament al Consiliului Local Constanța, astfel încât ședințele de consiliu să poată fi ținute în format fizic, față de modalitatea online agreată până în prezent.
Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, în proces au solicitat să intervină și trei consilieri locali USR, printre aceștia aflându-se și Florin Cocargeanu, fost viceprimar al orașului.
Alături de fostul viceprimar, au mai formulat astfel cerere de intervenție și Cătălin Florin Iacob, dar și Edward Ilyus Nedelcu.
În aceste condiții, față de cererea de amânare formulată în cauză, a fost acordat un nou termen de judecată, urmând ca procesul să fie reluat marți, 9 septembrie 2025.
Amintim, este vorba despre dosarul cu indicativul 2553/118/2025, înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța pe 27 mai 2025, cauză în care se solicită anularea, dar și suspendarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local Constanța, adoptat de aleșii locali în ședința din februarie 2025.

Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare a unui act administrativ, respectiv, de suspendare a executării acestuia, fiind vorba, așa cum precizam mai sus, despre HCLM Constanța nr. 67/2025, ce vizează aleșii locali.
Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, HCLM Constanța nr. 67 din 28 februarie 2025 vizează „aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Constanța“.

Alineatele (4) – (10) din Articolul 27 al HCL contestate, ce vizează „desfășurarea ședințelor consiliului local“, detaliază modul în care ar trebui să se realizeze accesul publicului, dar și înscrierea la luarea cuvântului în cadrul ședințelor desfășurate online.
Primarul, obligat într-un dosar separat să convoace ședințele de consiliu cu prezență fizică
Așa cum precizam și în edițiile anterioare, nu este pentru prima dată când judecătorii din Constanța sunt chemați să stabilească modalitatea în care se întrunesc aleșii locali.
Într-un dosar separat, judecătorii de la Tribunal, Secția de Contencios administrativ și fiscal, l-au obligat în primă instanță pe primarul Constanței să convoace ședințele consiliului cu prezență fizică, detalii, aici.
Discuțiile pe marginea modului de convocare a ședințelor Consiliului Local Constanța de către primarul Chițac se poartă în dosarul cu indicativul 5902/118/2024, al cărui obiect este reprezentat de o cerere de anulare a unui act administrativ, dar și de o solicitare privind obligația de face.
În proces, reclamantă este tot fostul city manager, actual consilier local Felicia Ovanesian, iar Primarul Municipiului Constanța este pârâtul.
Funcția de primar al municipiului Constanța este asigurată de Vergil Chițac, aflat la al doilea mandat.

Hotărârea instanței a fost deja atacată în recurs de către primar.
Dreptul și obligația cetățenilor de a participa la ședințe
În motivarea Hotărârii 500/2025, judecătorii au vorbit pe larg despre dreptul, dar și obligația cetățenilor de a participa la ședințele de consiliu local, lucru împiedicat, potrivit instanței, prin modalitatea de convocare a ședințelor CL Constanța de către primarul Chițac.
Judecătorii au spus că, în speță, „se reţine că dispozițiile contestate sunt nelegale şi raportat la nerespectarea dispozițiilor art. 138 din Codul administrativ, care garantează posibilitatea tuturor cetățenilor de a asista la şedinţele consiliului local şi/sau de a le urmări pe internet, criticile reclamantei în acest sens fiind întemeiate“.
„Astfel, orice cetățean care are domiciliul sau reședința în unitatea/subunitatea administrativ-teritorială poate asista la ședințele consiliului local în condițiile regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local“, a spus instanța.
„Mai mult“, au spus judecătorii în decizia de motivare a primarului Chițac, „se reţine că Dispozițiile/convocatorul cu cuprind nicio mențiune care să permită/asigure exercitarea de către cetățeni a dreptului de a asista la ședințele ținute prin mijloace electronic, neprecizându-se unde poate fi urmărită ședința sau cum se poate lua cuvântul în cadrul ședinței“.
„Or, dacă în cazul desfășurării ședințelor consiliului local cu participare fizică, simpla indicare în cuprinsul dispoziției de convocare a locului ținerii ședinței asigură respectarea dreptului cetățenilor de a asista la ședință, în cazul ședințelor desfășurate prin mijloace electronice, pentru respectarea aceluiași drept, acesta trebuie să cuprindă indicații specifice referitoare la modalitatea în care cetățenii interesați pot urmări ședințele“, a arătat instanța.
„În concluzie, accesul cetățenilor la ședințele Consiliului Local nu poate fi condiționat/obstrucționat de modalitatea de desfăşurare a şedinţelor de consiliu, în condiţiile în care cetățenii au dreptul, dar și obligația, de a participa activ la viața socială a comunităților din care fac parte, acesta fiind un exercițiu democratic, util și necesar“, conform Tribunalului.
„Or, transformarea modului de desfăşurare a şedinţelor, de la prezenţa fizică la doar prezenţa online reprezintă un impediment serios în participarea cetăţenilor la şedinţele autorităţii publice locale“, au punctat judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.
„Ingerință nepermisă în dreptul cetățenilor de a participa activ la viața urbei“, spun judecătorii
Instanța a mai spus în continuare că „a consacra ca modalitate unică desfăşurarea sedinţelor de consiliu local (nr., cu aleșii locali) în sistem online, fără a oferi informaţiile necesare şi obligatorii referitoare la platforma de videoconferință utilizată, dată fiind multitudinea de platforme care oferă servicii de videoconferință, fără indicarea aplicației electronice utilizate pentru desfășurarea ședințelor prin mijloace electronice, reprezintă, în opinia instanţei, o ingerinţă nepermisă în dreptul cetăţenilor de a participa activ la viaţa urbei, la dezbaterea problemelor comunităţii, astfel cum acesta este consfinţit de lege“.
Conform instanței, „nu lipsită de importanţă este şi încălcarea caracterului secret al votului (nr., exprimat de aleșii locali), generată de desfășurarea ca regulă şi nu ca situaţie de excepţie a ședințelor de consiliu prin mijloace electronice, de vreme ce votul exprimat electronic nu asigură caracterul absolut confidențial al acestuia, operatorul softului înregistrând votul exprimat (nr, de către aleșii locali)“.
„În cauză sunt incidente dispozițiile art. 139 din Codul administrativ, care fac referire evidentă la unele hotărâri care sunt luate prin vot secret, menţionându-se explicit faptul că pentru exercitarea votului secret (nr., de către aleșii locali) se folosesc buletine de vot care se introduc într-o urnă, legea reglementând, imperativ, o unică modalitate de exercitare a votului secret: buletine de vot și urnă, aspecte fără aplicabilitate în cazul votului electronic“, au arătat magistrații Tribunalului în decizia de obligare a primarului Chițac la ședințe CL cu prezență fizică.
„Mai mult, prin modalitatea unică de desfăşurare a şedinţelor de consiliu local, prin transformarea excepţiei în regulă, se încalcă şi dispoziţiile din Legea nr. 52 din 2003 privind transparența decizională în administrația publică“, potrivit Tribunalului.
Judecătorii au mai arătat în continuare că „implicarea cetățenilor în viața publică este deosebit de importantă și aceasta nu poate fi realizată decât printr-o mai mare transparență și deschidere a autorităților în ceea ce privește luarea deciziilor, aspect ce presupune informarea cetățenilor, consultarea acestora și încurajarea participării societății civile la procesul de luare a deciziilor“.
„Cetățenii UE au dreptul de a beneficia de o bună administrare“
„În speţă, se reţine eludarea scopului Legii nr. 52/2003, care, aşa cum rezultă din art. 2 este acela de a spori gradul de responsabilitate a administraţiei publice faţă de cetăţean, să implice participarea activă a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor administrative şi să sporească gradul de transparenţă la nivelul întregii administraţii publice (nr., în ce vizează modalitatea de întrunire pentru aleșii locali)“, se mai arată în decizia de obligare a primarului Vergil Chițac la ședințe CL cu prezență fizică.
„Conform Cartei drepturilor fundamentale, cetățenii UE au dreptul de a beneficia de o bună administrare. În consecință, instituțiile trebuie să fie deschise la schimbări și provocări și să ia inițiativa de a îmbunătăți și de a crește calitatea și eficiența activității lor“, a subliniat instanța.
Potrivit judecătorilor, „analiza cauzei relevă faptul că modalitatea prin care a fost reglementată defăşurarea şedinţelor Consiliului Local al Mun. Constanţa – în regim doar online – încalcă principiile unei bune administraţii“.
Judecătorii au spus astfel că este „evidentă nelegalitatea dispoziţiilor emise de către pârât privind convocarea Consiliului Local al municipiului Constanţa (nr., modalitatea de întrunire pentru aleșii locali) în şedinţă extraordinară şi în şedinţă ordinară doar în sistem online“.
În acest sens, se impune, potrivit Tribunalului „anularea acestora (nr., dispozițiilor primarului Chițac) şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la a se conforma rigorilor dispoziţiilor art. 27 alin. (2.1.) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local aprobat prin HCL Constanţa nr. 36/2021 (respectiv, ca regulă, în şedinţe cu participare fizică, iar şi cu participare online doar «în situaţii excepţionale, constatate de autorităţile abilitate (…) care fac imposibilă prezenţa consilierilor locali la locul desfăşurării şedinţelor consiliului local»“.
În acest context, rămâne de văzut ce vor decide judecătorii de la Tribunal cu privire la modalitatea în care se vor întruni aleșii locali.
Hotărârea Tribunalului din procesul vizând noul regulament al Consiliului Local Constanța va putea fi ulterior atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța, instanța de control judiciar în cauză, care va lua decizia definitivă.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





