za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Justiție » Judecătorii SUSPENDĂ procesul privind ieșirea la pensie a polițiștilor locali! Iată de ce

Judecătorii SUSPENDĂ procesul privind ieșirea la pensie a polițiștilor locali! Iată de ce

Judecătorii SUSPENDĂ procesul privind ieșirea la pensie a polițiștilor locali! Iată de ce
Sursă foto: Primăria Constanța

Justiție

06.09.2025

De către Cecilia Zagoneanu

Răsturnare de situație la Tribunalul Constanța în procesul în care prefectul județului a atacat hotărârea Consiliului Local Constanța ce le permite polițiștilor locali să iasă la pensie mai repede!

Judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței au decis suspendarea procesului.

De asemenea, în litigiul vizând pensionarea polițiștilor locali au solicitat să intervină și două sindicate, în acest sens formulând, încă de la prima înfățișare în cauză, desfășurată în luna mai 2025, cerere de intervenție.

Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, procesul privind pensionarea polițiștilor locali din Constanța a fost suspendat ca urmare a Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor, prin care s-a stabilit că vor fi suspendate procesele ce nu au caracter urgent, până la retragerea proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților.

În aceste condiții, procesul ce vizează ieșirea la pensie a polițiștilor locali din Constanța ar urma să fie reluat la o dată ulterioară, ce va fi stabilită, cel mai probabil, la finalul grevei magistraților.

Prefectul cere anularea hotărârii prin care polițiștii se pot pensiona mai repede

Amintim, la începutul lunii februarie 2025, prefectul județului s-a adresat Tribunalului în legătură cu HCL nr. 370 din 30 septembrie 2024 care îi vizează pe polițiștii locali din Constanța.

Concret, prefectul a solicitat anularea hotărârii adoptate de Consiliul Local prin care polițiștii locali din Constanța se pot pensiona mai devreme.

Dosarul are indicativul 559/118/2025 și se află în atenția Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.

După înregistrarea acțiunii prefectului la instanță și până la stabilirea datei primei înfățișări în cauză, Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică din Constanța a cerut să intervină în procesul care îi vizează pe polițiștii locali din Constanța.

Ulterior, a fost depusă o cerere de intervenție și din partea Sindicatului Național Pro Lex.

Totuși cele două cereri de intervenție în proces nu au putut fi încă puse în dispuție, dată fiind greva judecătorilor.

polițiști locali proces

Ce prevede hotărârea atacată de prefect

Amintim, conform Primăriei Constanța, HCL Constanța nr. 370 din 30 septembrie 2024 vizează „încadrarea activității polițiștilor locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală în condițiile speciale de muncă“.

Polițiștii locali HCL 370/2024

Polițiștii locali din Constanța, încadrați în condiții speciale de muncă

Astfel, se arată în documentul atacat de prefect că aleșii locali au hotărât, conform articolului 1, alineatul (1), „încadrarea polițiștilor locali din cadrul Direcției generale poliția locală din aparatul de specialitate al primarului municipiului Constanța în condiții speciale de muncă“.

La alineatul (2) al hotărârii se precizează că „polițiștii locali menționați la articolul 1, alin. (1) încadrați în condiții speciale de muncă beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare conform art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul unitar de pensii“.

Articolul 2 al HCL prevede următoarele: „cotele de atribuții de asigurări sociale datorate în cazul condițiilor speciale de muncă se achită din bugetul local, conform prevederilor legale“.

Prevederile HCL menționat se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2025, se mai arată în hotărâre.

Conform datelor oficiale, HCL Constanța nr. 370 din 30 septembrie 2024 a înregistrat 20 de voturi pentru și șase voturi împotrivă.

Prefectul Constanței a atacat la Tribunal această hotărâre, solicitând instanței să fie anulată.

În întreg acest context, rămâne de văzut ce vor decide magistrații, după reluarea judecării cauzei și ascultarea pledoariilor tuturor părților, dar și după analizarea tuturor actelor de la dosarul cauzei.

De asemenea, rămâne de văzut dacă în cauză va fi admisă cererea de intervenție pe care au formulat-o reprezentanții Sindicatului Liber al Salariaților din Administrația Publică Locală Constanța, dar și cea a sindicaliștilor de la Pro Lex.

Oricare va fi hotărârea pe care Tribunalul o va lua cu privire la polițiștii locali din Constanța, aceasta va putea fi ulterior atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța, instanța de control judiciar în cauză, care va lua decizia definitivă.

Sursa foto 1 (cu rol ilustrativ): Primăria Constanța

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Tribunalul explică de ce primarul Chițac trebuie să o primească înapoi pe Laura Bobeș, care a bătut palma cu procurorii DNA Constanța

Etichete:

  • politistii locali
  • polițiștii locali din Constanța
  • proces polițiști locali
  • prefect Constanța polițiști locali
  • polițiști locali pensionare
Articole similare

Justiție

OFICIAL Vânzarea cu preț redus a Damen Mangalia, CONTESTATĂ chiar de compania-mamă! Cazul a ajuns la Curtea de Apel 26.09.2026

Este oficial: vânzarea cu preț redus, în condițiile stabilite de Codul de procedură civilă, a șantierului Damen Mangalia a ajuns în atenția judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța, în urma contestației formulate chiar de către compania-mamă, respectiv, grupul olandez …

Justiție

Iată de ce Primăria Constanța NU poate da înapoi cei 200 de lei plătiți pe taxa auto: Nu sunt întrunite condițiile compensării, spun judecătorii 26.09.2026

Judecătorii de la Tribunalul Constanța au explicat în motivarea hotărârii prin care au dispus anularea compensării celor 200 de lei plătiți de constănțeni pe taxa auto din oraș care este motivul pentru care Primăria Constanța nu poate da banii înapoi.Spus …

Justiție

Nicolae Matei, de 9 ani inculpat în dosarul DNA Tabăra de copii! Primăria Năvodari, fără avocat la Curtea de Apel. Iată acuzațiile și noul termen 26.09.2026

Procesul în care Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, a fost trimis în judecată, în urmă cu nouă ani (19 septembrie 2017), de procurorii DNA Constanța, în dosarul „Tabăra de copii“, merge mai departe la Curtea de Apel Constanța! Fostul …

De la același autor

Politic

Portul Constanța, listat la bursă, în Programul de Guvernare Mureșan! Votul se dă miercuri în Parlament 26.09.2026

Portul Constanța ar urma să fie listat la bursă, conform Programului de Guvernare propus de Siegfried Mureșan, Parlamentul urmând să dea miercuri, 30 septembrie 2026, votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan. Programul de Guvernare depus de premierul desemnat Siegfried Mureșan astăzi, …

Administrație locală

Elevă de la Colegiul Mircea cel Bătrân, demers către Primăria Constanța și CT BUS pentru suplimentarea autobuzelor de pe linia 3, pentru Tomis Plus... 26.09.2026

Eleva de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân, din Constanța, care a lansat încă din această primăvară o petiție în mediul online pentru suplimentarea autobuzelor CT BUS care circulă pe linia 3, deservind cartierele Tomis Plus și Palazu Mare, continuă …

Știrile zilei

Accident rutier chiar lângă Spitalul Județean Constanța! S-au ciocnit un scuter și o mașină 26.09.2026

Un accident rutier s-a produs aproape de Spitalul Județean Constanța, în spatele unității medicale, la intersecția străzii Nicolae Iorga cu Ion Lahovari, astăzi, 26 septembrie 2026, aproape de ora 16.00. În accident au fost implicate un autoturism și un scuter, o …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Portul Constanța, listat la bursă, în Programul de Guvernare Mureșan! Votul se dă miercuri în Parlament

Politic

Portul Constanța, listat la bursă, în Programul de Guvernare Mureșan! Votul se dă miercuri în Parlament 26.09.2026
Trei medalii pentru CS Medgidia la Cupa României de Semi-Kempo

Sport

Trei medalii pentru CS Medgidia la Cupa României de Semi-Kempo 26.09.2026
Elevă de la Colegiul Mircea cel Bătrân, demers către Primăria Constanța și CT BUS pentru suplimentarea autobuzelor de pe linia 3, pentru Tomis Plus și Palazu Mare. Iată ce a solicitat

Administrație locală

Elevă de la Colegiul Mircea cel Bătrân, demers către Primăria Constanța și CT BUS pentru suplimentarea autobuzelor de pe linia 3, pentru Tomis Plus și Palazu Mare. Iată ce a solicitat 26.09.2026
Accident rutier chiar lângă Spitalul Județean Constanța! S-au ciocnit un scuter și o mașină

Știrile zilei

Accident rutier chiar lângă Spitalul Județean Constanța! S-au ciocnit un scuter și o mașină 26.09.2026
FOTO Direcția Agricolă Constanța, pusă în siguranță cu mesh-uri. Bucăți se desprindeau din clădire

Știrile zilei

FOTO Direcția Agricolă Constanța, pusă în siguranță cu mesh-uri. Bucăți se desprindeau din clădire 26.09.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.