Răsturnare de situație: Primăria Constanța NU trebuie să vândă terenurile de la Hotel și Restaurant Lido, din Mamaia, spune Curtea de Apel! Se mai poate face recurs

Justiție
Răsturnare de situație la Curtea de Apel Constanța pentru terenurile de la Hotel și Restaurant Lido, din Mamaia, suprafețe pe care Primăria Constanța fusese obligată să le vândă către două societăți private!
Magistrații Secției a II-a Civile a Curții de Apel au admis apelul municipalității, în rejudecare, și au respins ca nefondată cererea formulată de cele două companii private privind obligarea primăriei la vânzarea terenurilor.
Hotărârea Curții de Apel Constanța a venit după ce, așa cum arătam în edițiile anterioare, cazul ajunsese la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde Primăria Constanța declarase recurs împotriva hotărârilor ce o obligau la vânzarea terenurilor.
Înalta Curte a decis rejudecarea apelului municipalității la Curtea de Apel Constanța, instanță care, recent, a hotărât să admită apelul și să respingă cererea companiilor private.
Amintim, este vorba vorba despre litigiul în care, inițial, primele două instanțe din Constanța, respectiv, Tribunalul – instanța de fond – și Curtea de Apel – instanța de apel – au obligat primăria să vândă către două societăți private, „în indiviziune, la preţul de 920.357 lei, a suprafeţei totale de 3.530 mp teren (în acte), respectiv 3.496 mp (în teren), (…), suprafaţă aferentă activelor Hotel Lido şi Restaurant Lido din staţiunea Mamaia, jud. Constanţa, categoria de folosinţă curţi – construcţii, în condiţiile H.C.L.M. nr. 37/31.01.2002 cu privire la metodologia privind vânzarea bunurilor imobile aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, cu plata preţului în rate, pe durata a 3 ani“.
Cele două societăți sunt Horest Lido-Mar SRL și, respectiv, Rocris SRL.
Minuta hotărârii Curții de Apel Constanța după rejudecare
Discuțiile se poartă în dosarul cu indicativul 3318/118/2018*, ce se află practic în atenția instanțelor din anul 2018.
După rejudecare, Curtea de Apel Constanța a hotărât să admită apelul declarat de Primăria Constanța și, astfel, a respins cererea de obligare a muncipalității la vânzarea terenurilor din zona Lido, Mamaia.
Iată minuta Hotărârii 69/2026 a Curții de Apel Constanța:
„Admite apelul.
Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată, ca nefondată.
Obligă intimatele-reclamante la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3035 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat fond şi apel iniţial.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Recursul se depune la Curtea de Apel Constanţa.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 01.04.2026.
Document: Hotarâre 69/2026 01.04.2026“

Hotărârea luată în rejudecare de către judecătorii de la Curtea de Apel Constanța cu privire la terenurile de la Hotel și Restaurant Lido mai poate fi atacată, din nou, în recurs la Curtea Supremă.
Părțile au la dispoziție un termen de 30 de zile de la primirea hotărârii motivate a instanței pentru a declara recurs.
Minuta hotărârii de rejudecare a cazului
Amintim, cazul se afla în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție după ce primăria a declarat recurs împotriva hotărârii Curții de Apel Constanța cu privire la terenurile de la Resturant Lido și, respectiv, Hotel Lido.
Iată minuta Hotărârii 1536/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în procesul pentru terenurile de la Lido, din Mamaia:
„Admite recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Constanţa împotriva deciziei civile nr. 141/LP/29.05.2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.
Definitivă“.
Dosarul de la Curtea Supremă în care Municipiul Constanța prin Primar a atacat în recurs această vânzare are indicativul 3318/118/2018, în cauză societățile care au obținut câștig de cauză la Constanța pentru cumpărarea terenurilor de la Lido fiind intimate.

Așa cum precizam mai sus, procesul se află pe rolul instanțelor din anul 2018, când Horest Lido-Mar SRL și Rocris SRL au dat în judecată Municipiul Constanța prin Primar, în dosarul 3318/118/2018, cu obiectul „obligația de a face“.
Prima hotărâre de vânzare a terenurilor din zona Lido
Prin Hotărârea nr. 364/2023, pronunțată de Tribunalul Constanța pe 4 aprilie 2023, instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de către cele două societăți reclamante:
„Obligă pârâta la vânzarea către reclamante, în indiviziune, la preţul de 920.357 lei, a suprafeţei totale de 3.530 mp teren (în acte), respectiv 3.496 mp (în teren), identificată cu nr. cadastral 220686, nr. cadastral vechi 133378, individualizată potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară topografică, întocmit de expert ing. Boicu Costel, suprafaţă aferentă activelor Hotel Lido şi Restaurant Lido din staţiunea Mamaia, jud. Constanţa, categoria de folosinţă curţi – construcţii, în condiţiile H.C.L.M. nr. 37/31.01.2002 cu privire la metodologia privind vânzarea bunurilor imobile aparţinând domeniului privat al mun. Constanţa, cu plata preţului în rate, pe durata a 3 ani.
Obligă pârâta la plata către reclamanta Horest Lido – Mar S.R.L. a sumei de 11.534,78 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat).
Obligă pârâta la plata către reclamanta Rocris S.R.L. a sumei de 11.533,78 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat).
Obligă reclamantele la plata a câte 3.751,78 lei fiecare, reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru.
Executorie în ceea ce priveşte diferenţa de taxă de timbru.
Dispune comunicarea hotărârii către organele de executare ale U.A.T. mun. Constanţa, în vederea executării creanţei având ca obiect diferenţa de taxă judiciară de timbru“.

Primăria a atacat la Curtea de Apel decizia Tribunalului, însă apelul a fost respins ca nefondat, la sfârșitul lunii mai 2024.

Bunurile de la Lido, dobândite la începutul anilor 2000
În motivarea Hotărârii 364/2023 a Tribunalului de a obliga primăria să vândă imobilele, menținută la Curtea de Apel, se arată, printre altele, că cele două societăți au devenit inițial (în mai 2000) locatori-proprietari (prin leasing imobiliar), pe zece ani, al Hotelului Lido (Horest Lido-Mar SRL) și, respectiv, Restaurant Lido (Rocris SRL), tot atunci dobândind și drepturile de folosință asupra terenurilor celor două imobile, în baza contractelor cu Mamaia SA.
Ulterior, în anii 2003, societățile s-au adresat primăriei pentru cumpărarea terenurilor, însă procedura nu a fost parcursă, astfel că, în cele din urmă, scietățile s-au adresat instanței de judecată.
Societățile ar fi trebuit să fie informate despre stadiul solicitărilor formulate
Judecătorii au arătat, printre altele, că „pârâta (nr., Municipiul Constanța prin Primar) recunoaşte faptul că, în conformitate cu procedura de vânzare valabilă la nivelul anului 2004, pentru activele solicitate, au fost parcurse etapele premergătoare vânzării, fiind stabilit inclusiv preţul de vânzare, procedura de vânzare nefiind finalizată prin încheierea unor contracte de vânzare întrucât reclamantele nu au dat curs invitaţiilor transmise telefonic, de participare la şedinţele organizate de pârâtă în vederea negocierii preţului de vânzare“.
Totuși, judecătorii au spus că „pârâta nu a făcut dovada unor atare invitaţii telefonice, or, ulterior înregistrării cererii de cumpărare nr. 88024/10.07.2003, incumba pârâtei obligaţia parcurgerii etapelor administrative prealabile şi a încunoştiinţării reclamantelor despre stadiul soluţionării cererii formulate“.
Tribunalul a concluzionat că „nefiind făcută dovada demersurilor de asigurare a participării reclamantelor la şedinţele de negociere a preţului de vânzare, apreciază tribunalul că aceasta se află în culpă pentru nerespectarea obligaţiilor administrative prealabile care îi incumbau“.
În aceste condiții, a obligat municipalitatea la vânzarea bunurilor.
Inițial, această hotărâre a fost menținută în apel, însă, în urma rejudecării dispuse de Curtea Supremă, hotărârea a fost casată de judecătorii de la Curtea de Apel Constanța, care au apreciat că nu se impune obligarea Primăriei Constanța la vânzarea terenurilor de la Lido.
Horest Lido-Mar SRL, cu sediul la Hotel Lido
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată la data de 2 iulie 2026, Horest Lido-Mar SRL a fost înfiițată în anul 1993, are sediul social în Mamaia, Hotel Lido și se ocupă în principal de hoteluri și alte facilități de cazare similare.
Asociat unic și administrator figurează Georgeta Marinescu.
În anul 2025, Horest Lido-Mar SRL a declarat 21 de angajați, profit 298.465 de lei, datorii 2.539.643 de lei și cifra de afaceri 2.733.920 de lei.

Rocris SRL, cu sediul la Restaurant Lido
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 2 iulie 2026, Rocris SRL a fost înființată în 1991, are sediul social în Mamaia, Restaurant Lido și se ocupă în principal de restaurante.
Asociat unic și administrator figurează Rodica Flaut.
În 2025, firma a declarat zero angajați, pierderi 14.536 de lei, datorii 145.481 de lei și cifra de afaceri 38.201 lei.

Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată, Portalul Curții Supreme de Judecată
Sursa foto 1: Google Maps
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






