Taxa de 200 de lei pentru proprietarii de mașini din Constanța, vizată de o cerere de ANULARE, după suspendarea obținută la Tribunal! Detalii

Justiție
Este oficial: taxa de 200 de lei pentru proprietarii de mașini din Constanța, reintrodusă de la începutul acestui an și aplicabilă inclusiv companiilor private, este acum vizată de o cerere de anulare, după suspendarea obținută la finele săptămânii trecute, în primă instanță!
Potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, cererea de anulare a hotărârii prin care Consiliul Local Constanța a reintrodus taxa de 200 de lei în 2026 a fost înregistrată ieri, 10 februarie 2026, pe rolul Tribunalului Constanța.
În prezent, așa cum arătam și în edițiile anterioare, taxa de 200 de lei nu se plătește, dată fiind hotărârea de suspendare pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 6 februarie 2026.
De altfel, în aceeași zi, taxa de 200 de lei a dispărut din aplicațiile ce permit achitarea online a impozitelor locale.
Cererea de anulare a HCL prin care a fost reintrodusă taxa de 200 de lei
Dosarul 719/118/2026 a fost înregistrat pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței, anularea HCL prin care a fost reintrodusă taxa de 200 de lei fiind solicitată de aceiași cinci avocați din Baroul Constanța care au obținut săptămâna trecută suspendarea taxei și care au obținut în 2025 anularea acesteia.
Astfel, reclamanți în cauză sunt avocații Mirela Doicescu, Cristina Laura Andrei, Silvia Andronache, Eduard Niță și Emil Mihail Tatu, în timp ce pârâtul este Consiliul Local Constanța.
Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare a unui act administrativ emis de Consiliul Local Constanța, în speță fiind vorba despre HCL Constanța nr. 462 din 23 decembrie 2025 prin care au fost stabilite taxele și impozitele locale din Constanța pe anul 2026, inclusiv taxa de 200 de lei, reintrodusă după anularea definitivă din instanță.
Trebuie menționat faptul că, în proces, cei cinci avocați solicită anularea în parte a HCL, strict în ceea ce privește taxa de 200 de lei.
Dosarul este nou înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, astfel că urmează ca acesta să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței, care va stabili data primei înfățișări în proces, după parcurgerea procedurii prealabile stabilirii primului termen.

Mai trebuie spus, de asemenea, faptul că hotărârea pe care o vor lua în proces judecătorii de la Tribunalul Constanța cu privire la cererea de anulare a HCL prin care a fost reintrodusă taxa de 200 de lei va putea fi ulterior atacată în recurs de către părțile care se arată nemulțumite.
Dacă se va declara recurs, dosarul va fi înaintat Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar, care va lua decizia definitivă în cauză.
HCL prin care a fost reintrodusă taxa de 200 de lei a căruio anulare parțială se cere
Amintim, prin HCL Constanța nr. 462 din 23 decembrie 2025 au fost aprobate noile taxe și impozite locale din municipiul Constanța, valabile pentru anul 2026, printre acestea aflându-se și taxa de 200 de lei.

HCL Constanța nr. 462 din 23 decembrie 2025 poate fi consultată în cele ce urmează:
Taxa de 200 de lei, suspendată de judecătorii primei instanțe
Așa cum precizam și mai sus, într-un dosar separat, introdus pe rolul instanței încă de la finele anului 2025, cei cinci avocați din Baroul Constanța au obținut suspendarea HCL prin care a fost reintrodusă taxa de 200 de lei.
Iată minuta hotărârii de suspendare a HCL privind taxa de 200 de lei:
„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii NIŢĂ EDUARD-NICOLAE, DOICESCU VIOLETA-MIRELA, TATU EMIL-MIHAIL, ANDRONACHE SILVIA şi ANDREI CRISTINA-LAURA, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CONSTANŢA, având ca obiect suspendare act administrativ.
Admite cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de intervenienta FELICIA NADINA OVANESIAN în favoarea reclamanţilor.
Dispune suspendarea executării Capitolului 1 din Anexa 6 la Hotărârea privind stabilirea impozitelor şi taxelor la nivelul municipiului Constanţa în anul 2026 nr. 462/23 decembrie 2025 emisă de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CONSTANŢA până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii având ca obiect anularea actului administrativ.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06 februarie 2026“.
Amintim, cererea de suspendare a HCL prin care a fost introdusă din nou taxa de 200 de lei a fost formulată de cinci avocați din Baroul Constanța, Mirela Doicescu, Cristina Laura Andrei, Silvia Andronache, Eduard Niță și Emilian Mihail Tatu, aceiași care au obținut anul trecut și anularea definitivă a taxei.
Dosarul are indicativul 6748/118/2025, reclamanți în cauză fiind cei cinci avocați, pârâtul fiind Consiliul Local Constanța, iar consilierul local independent Felicia Ovanesian fiind intervenient în proces, la fel ca în procesul ce viza taxa de 200 de lei din anul precedent.
Cazul a fost înregistrat la Tribunal pe data de 30 decembrie 2025.

Proces deschis de prefect pentru anularea HCL de compensare a taxei
Tensiunea în rândul proprietarilor de mașini din Constanța este cu atât mai mare cu cât prefectul județului a atacat în contenciosul administrativ o altă hotărâre a Consiliului Local Constanța ce prevedea compensarea celor 200 de lei pe care unii dintre constănțeni apucaseră să îi achite înainte de anularea taxei din 2025.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța la data de 30 ianuarie 2026, sub indicativul 507/118/2026, nefiind încă stabilit primul termen de judecată.
În proces, consilierul independent Felicia Ovanesian a depus o cerere de intervenție care va fi analizată de judecători.

Motivarea deciziei din 2025 prin care fusese anulată definitiv taxa de 200 de lei
Potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, hotărârea ce vizează taxa de 200 de lei a fost motivată la data de 9 decembrie 2025, de către judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța.
În motivarea deciziei, instanța de recurs a arătat, printre altele, că, într-adevăr, Consiliul Local Constanța are posibilitatea, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, de a institui o astfel de taxă:
„În ceea ce priveşte considerentele instanţei de fond prin care s-a reţinut că taxa a fost instituită în mod legal în temeiul art. 486 alin.1 din Codul fiscal, Curtea reţine că prima instanţă a interpretat în mod judicios aceste prevederi legale, astfel că nu se impune reformarea considerentelor din această perspectivă“.
Judecătorii Curții de Apel au explicat în continuare că „potrivit art. 486 alin.1 Cod fiscal: «Consiliile locale, Consiliul ####### al Municipiului București sau consiliile județene, după caz, pot institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice și pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură și arheologice și altele asemenea»“.
Explică mai departe Curtea că „dispoziţiile legale instituie în sarcina autorităţilor publice locale posibilitatea stabilirii taxelor pentru utilizarea temporară a locurilor publice“.
Spun judecătorii instanței de recurs că, „în accepţiunea Curţii, utilizarea temporară a locurilor publice presupune şi staţionarea autovehiculelor pe domeniul public sau privat al unităţii administrativ teritoriale, noţiunea de utilizare reprezentând potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române o întrebuinţare (cu folos), fără a conferi un drept de folosinţă exclusivă şi permanentă a spaţiului utilizat“.
Curtea a analizat în continuare și dacă instituirea taxei de 200 de lei „presupunea și o contraprestație din partea autorității publice locale“.
Astfel, au spus judecătorii că „în cauza de faţă pentru perceperea taxei pentru utilizarea domeniului public sau privat al municipiului Constanţa este necesar ca autoritatea publică locală să ofere o contraprestaţie, respectiv o sistematizare a locurilor publice în care autovehiculele pot staţiona în condiţii de legalitate şi siguranţă, dar din cuprinsul anexei nr. 6 la H.C.L. nr. 412/2024 nu rezultă că se prestează un serviciu în schimbul achitării acestei taxe“.
De asemenea, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții au mai arătat următoarele, legat de taxa de 200 de lei:
„Instanţa are în vedere şi aspectul că în ipoteza taxei de folosire tramă stradală de către utilaje şi autovehicule concepute şi construite pentru transportul de materiale de construcţii şi de alte mărfuri instituită prin capitolul II din Anexa nr. 6 a actului administrativ atacat, autoritatea publică locală nu a stabilit că această taxă este datorată de toate persoanele care deţin astfel de utilaje şi autovehicule, ci a prevăzut că taxa este datorată de persoanele care deţin astfel de utilaje şi autovehicule şi care utilizează drumurile aflate în proprietatea municipiului Constanţa şi/sau date în gestiune conform hotărârilor de consiliu, stabilind drept criteriu pentru plata taxei utilizarea efectivă a drumurilor“.
Acum, însă, rămâne de văzut ce vor decide judecătorii cu privire la taxa de 200 de lei reintrodusă în 2026.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






