Totul sau nimic: Administrația Porturilor își joacă ultima carte pentru Portul Tomis! Cazul s-ar putea REVIZUI

Justiție
O ședință importantă pentru Portul Tomis este așteptată să se desfășoare astăzi, 16 octombrie 2025, tocmai în București, acolo unde judecătorii Curții Supreme au pe ordinea de zi a Secției a II-a Civile a instanței dosarul care vizează contractul de închiriere a portului turistic.
Mai exact, este vorba despre cererea de revizuire formulată de Compania Națională Administrația Portului Maritime SA Constanța cu privire la dosarul în care două instanțe din Constanța au stabilit că Portul Tomis va rămâne în concesiunea companiei private Tomis Marina Management SRL până în 2040.
Revizuirea, cerută încă din luna iulie
Amintim, cererea de revizuire a cazului formulată de CN APM SA Constanța fusese înregistrată pe rolul instanței supreme la data de 24 iulie 2025, unde a primit indicativul 1594/1/2025.
În cauză, CN APM SA Constanța are calitatea de petent.
Dosarul este așteptat să fie analizat de magistrații Curții Supreme astăzi, 16 octombrie 2025, de la ora 9.00.

Acțiunea are la bază procesul în care Curtea de Apel Constanța a decis în această vară, printr-o hotărâre definitivă, că Portul Tomis trebuie să rămână la Tomis Marina Management SRL până pe 31 decembrie 2040, dată până la care au prelungit contractul încheiat de societatea privată cu reprezentanții CN APM SA.
Minuta deciziei definitive luate de judecătorii din Constanța
Iată minuta Deciziei nr. 100/2025, ce a fost pronunțată pe 19 iunie 2025 de judecătorii Secției a II-a Civile a Curții, în procesul pentru Portul Tomis, a cărei revizuire se așteaptă acum de la Curtea Supremă:
„Respinge ca nefondat apelul formulat de CNAPM SA împotriva sentinţei civile nr. 841 din 23.07.2024 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
Respinge ca nefondată cererea de intervenție în interesul apelantei formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Obligă apelanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, astfel: – către intimata reclamantă Tomis Marina Management SA suma de 11900 lei, reprezentând onorariu de avocat, -către intervenienții accesorii în interesul reclamantei câte 2500 lei pentru fiecare, reprezentând onorariu avocațial redus conform art 451 alin 2 cod proc civ.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, azi, 19.06.2025.
Document: 100/2025 19.06.2025“

Din motivarea hotărârii judecătorilor din Constanța
După pronunțarea hotărârii, judecătorii Curții de Apel, Secția a II-a Civilă, au motivat decizia favorabilă companiei private Tomis Marina Management SRL, prin care societatea primește în chirie Portul Tomis pentru încă 15 ani.
Astfel, referitor la perioada de amortizare a investițiilor realizate de Tomis Marina Management SRL în Portul Tomis, judecătorii de la Curte au spus că „este nefondată susținerea apelantei (nr., CN Administrația Porturilor Maritime SA) în sensul că reclamanta (nr., Tomis Marina Management SRL) este cea care stabilește politica financiar-contabilă, inclusiv perioada de amortizare a investițiilor și că realizând prelungiri ale perioadei de amortizare ar obține un perpetuu fundament pentru prelungirea contractului“.
„Susținerea este greșită“, au spus judecătorii de la Curte, „având în vedere concluziile expertizei contabilă administrată în cauză, din cuprinsul raportului de expertiză rezultând că valoarea investițiilor efectuate de reclamanta Tomis Marina Management S.R.L. este de 12.444.961,94 lei, echivalentul a 3.049.815 euro. Valoarea a fost stabilită având în vedere procesele verbale de recepție semnate și de apelantă“.
Conform Curții, „durata totală de amortizare a bunurilor rezultate din investiții este durata de utilizare economică / durata de viață egală cu durata de funcționare / durata legală, iar din evidența contabilă a societății reclamante a rezultat că metoda de amortizare utilizată este liniară, pe durata de utilizare a bunului“.
Au spus judecătorii astfel că „durata finală de amortizare a investițiilor (clădire comercială, atelier de reparații, rețele canalizare exterioare) este până la 31.12.2040, iar valoarea rămasă neamortizată la data de 30.06.2021 este de 4.417.391,70 lei, fiind reprezentată de: rețele edilitare, rețele apă exterioare, rețele canalizare exterioare, rețele internet, zonă parcare, amenajare zonă pietonală cheuri, pontoane A – 100 m, B – 100 m, C – 144 m, D – 62 m, platformă stație carburanți, obiecte de mobilier urban și corpuri de iluminat, clădire comercială și atelier de reparații ambarcațiuni, zonă recreere parcare“.
„Se reține și că prin Raportul de Inspecție fiscală nr 5219763 din 30.11.2011 emis de AJFP Sector 1 București organele fiscale au considerat deductibilă întreaga cheltuială cu amortizarea înregistrată în evidența fiscală a societății Tomis Marina Management SRL, respectiv cheltuiala cu amortizarea calculată și înregistrată pe durata de utilizare, durata egală cu cea de funcționare“, se mai precizează în decizia Curții de Apel.
Conform instanței de control judiciar, legat de litigiul pentru Portul Tomis, „s-a concluzionat, în cadrul raportului de expertiză, că din punct de vedere fiscal, cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii mijloacelor fixe amortizabile, precum și investițiile efectuate la acestea se recuperează prin deducerea amortizării conform art 28 cod fiscal“.
„Rezultă astfel că nu depinde de voința exclusivă a reclamantei nici determinarea valorii investiției, care reiese din procesele verbale de recepție lucrări semnate și de apelantă, și nici durata amortizării, care este cea stabilită de dispozițiile legale, durata necesară amortizării investiției nefiind prin urmare efectul voinței exclusive a reclamantei și a politicii economice a acesteia, ci efectul aplicării prevederilor legale ante-menționate raportat la natura și valoarea investițiilor“, potrivit hotărârii din procesul pentru Portul Tomis.
Judecătorii au spus că „amortizarea contabilă și fiscală nu este legată de profitul obținut așa cum s-a dovedit prin raportul de expertiză, în acest sens fiind și concluziile expertului consilier al apelantei, motiv pentru care afirmațiile referitoare la obținerea unui profit mai mare decât cel preconizat sunt nefondate, ele nefiind de altfel nici dovedite“.
„În cauză, nu a fost administrată vreo probă care să vizeze problema profitului, acesta fiind una aspect nerelevant din perspectiva dispozițiilor legale care reglementează amortizarea“, au mai spus judecătorii de la Curtea de Apel.
În aceste condiții, decizia de la Curtea Supremă este cu atât mai importantă cu cât de ea depinde viitorul Portului Tomis.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată, Portalul Curții Supreme
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
SURSE Portul Tomis, în mijlocul unui nou dosar! Ce mișcare a făcut municipalitatea






