Trei procurori se luptă pentru două posturi vacante la DNA Constanța! Iată cine sunt magistrații

Justiție
Direcția Națională Anticorupție (DNA) organizează, în această perioadă, interviul pentru numirea procurorilor cu funcții de execuție în cadrul direcției, pentru ocuparea unui număr de 25 posturi de procuror! La nivelul DNA – Serviciul teritorial Constanța sunt vacante două posturi de procuror, pentru care s-au înscris trei magistrați. Surse bine informate au declarat, pentru Ziarul Amprenta, că printre cei trei procurori se află și Conortos Constantin, fost procuror în DNA Constanța și în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în prezent procuror în Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
De menționat că procurorul Conortos Constantin s-a aflat printre magistrații care și-au anunțat intenția de încetare a activității în cadrul DNA Constanța, după ce Mihai Stanciu fusese numit șef al DNA Constanța.
OFICIAL de la CSM: Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunal
Revenind la concursul organizat de DNA, pentru numirea procurorilor cu funcții de execuție în cadrul direcției, pentru ocuparea unui număr de 25 posturi de procuror, conform datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, la nivelul Structurii centrale a direcției sunt vizate 14 posturi de procuror dintre care 3 posturi la Secția judiciară și 1 post de procuror militar la Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze de corupție săvârșite de militari.
Șefa DIICOT Constanța, înscrisă pentru promovare la Parchetul Curții de Apel! Vezi aici toți procurorii de la concurs
De asemenea, la nivelul Serviciile teritoriale ale DNA sunt vizate de această procedură 11 posturi de procuror din care:
- Serviciul teritorial Alba Iulia: 3 posturi
- Serviciul teritorial Bacău: 1 post
- Serviciul teritorial Brașov: 2 posturi
- Biroul teritorial Târgu Mureș: 1 post
- Serviciul teritorial Constanța: 2 posturi
- Serviciul teritorial Craiova: 1 post
- Serviciul teritorial Galați: 1 post
Concursul constă în susținerea unui interviu în fața comisiei de interviu. Conform art. 94 rap. la art. 86 alin. (13) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, precum și ale art. 12 din Regulament, în cadrul interviului se testează abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților și se va urmări:
- verificarea pregătirii profesionale
- verificarea capacității de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea
- verificarea rezistenței la stres
- existența unei conduite morale ireproșabile, precum și a altor calități specifice, respectiv: complexitatea și diversitatea activităților, motivația candidatului, inițiativă și creativitate
- activitatea desfășurată de candidați, cunoașterea unei limbi străine și cunoștințele de operare pe calculator.
În urmă cu puțin timp, DNA a publicat lista candidaților care îndeplinesc condițiile stabilite de lege pentru participare la concursul pentru numirea procurorilor în funcții de execuție în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Lista procurorilor care vor să vină la DNA la nivel național
- Nastac Radu
- Haralambie Daniel
- Teodorescu Vlad – Eugen
- Preduț Dorin – George
- Tănase Florian
- Cristea Valentin – Nicușor
- Moiceanu Nicolae – Alexandru
- Grăjdeanu Oana
- Mocioi Cristina – Maria
- Tudor Ionuț – Daniel
- Isac Otilia – Iolanda – Elena
- Dragu Corina
- Bădălan – Voicu Cristina
- Ușurelu Garbriela – Livia
- Conortos Constantin
- Urițescu Valentin
- Margină Cătălin
Surse bine informate au declarat, pentru Ziarul Amprenta, că pentru cele două posturi de procuror în cadrul DNA Constanța s-au înscris trei magistrați, respectiv: Conortos Constantin, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Haralambie Daniel, de asemenea fost procuror DNA, în prezent prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, dar și Preduț Dorin George, procuror şef Secţie urmarire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Informații privind locul desfășurării interviului și planificarea candidaților pentru interviu vor fi publicate ulterior,
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






