INTERVIU VIDEO Adriana Arghirescu, candidatul PNL Constanța pentru Camera Deputaților: Politica noastră este îndreptată spre binele cetățeanului!

Politic
Președintele organizației municipale de femei a PNL Constanța, Adriana Arghirescu, consilier local PNL la cel de-al treilea mandat, candidează, la alegerile din 1 decembrie, pentru Camera Deputaților, ocupând locul 4 în listă. Adriana Arghirescu ne-a vorbit, în cadrul unui interviu acordat Ziarului Amprenta, despre motivele care au determinat-o să acceadă în cursa pentru un loc eligibil pentru Parlamentul României, despre atuurile pe care le are și pe care le poate folosi în beneficiul constănțenilor, dar și despre obiectivele sale dacă, prin sprijinul locuitorilor, va ajunge în Parlamentul României. „Parlamentarul sau omul politic care ajunge într-un post de conducere este absolut necesar să aibă o experiență profesională în spate”, spune Adriana Arghirescu, unul dintre candidații cu o bogată experiență profesională, de peste 30 de ani în consultanță și management.
1. Care sunt motivele pentru care v-ați dorit, și ați fost susținută și de colegii dumneavoastră din PNL, să ocupați acest loc în lista PNL Constanța pentru Camera Deputaților?
Este o întrebare pe buzele tuturor, mai ales că este un lait-motiv de câțiva ani că la alegerile parlamentare femeile sunt mai puțin reprezentate și mai puțin poziționate pe locuri eligibile.
Din acest punct de vedere, în Organizația Municipală și Organizaţia Judeţeană a Partidului Naţional Liberal Constanța s-a lansat o chemare către toţi care doresc să-şi depună candidaturile. Mi-am analizat puţin activitatea mea profesională şi politică, dar şi activitatea din administraţie – aşa cum spuneaţi, sunt la al treilea mandat de consilier local – şi atunci am decis să-mi depun această candidatură.
Cred că argumentele în favoarea candidaturii mele sunt, în primul rând experiența profesională de peste 30 de ani în consultanță și management, apoi experiența în administrația publică locală, cea de consilier local și, nu în ultimul rând activitatea mea politică.
De când sunt membră a Partidului Național Liberal am fost în mijlocul cetățenilor în permanență, iar dialogul cu cetățenii m-a condus la această decizie.
Așa cum suntem noi organizați în structura Partidului Național Liberal la nivelul municipului Constanța, fiecare avem arondată o zonă de care suntem responsabili. Eu răspund de cartierul Badea Cârțan.

Atât în mandatul trecut de consilier, cât și în prezent, am făcut campanii electorale, dar am mers și între campanii, am fost în permanență legătură cu cetățenii. Vreau să vă spun că în discuțiile cu oamenii nu prea contează ce campanie – la ce tip de alegeri te raportezi.
Chit că este vorba de alegere locale când, într-adevăr vorbim despre administrarea orașului sau în prezent, când facem campanie pentru prezidențiale sau pentru parlamentare, oamenii comunică exact problemele cu care se confruntă zi de zi, problemele lor curente, legate de locul unde trăiesc, de locul unde se desfășoară activitatea, de transportul local, de alimentarea cu energie, cu apă – lucruri care nu țin neapărat de rolul unei campanii și discuția despre o campanie la prezidențiale sau parlamentare.
Totuși, aceste lucruri au o conexiune pentru că echipa Partidului Național Liberal, dacă a reușit să implementeze atât de multe proiecte la nivelul municipiului și la nivelul județului, a fost – în primul rând, sigur, meritul primarilor care au avut curajul și tenacitatea să acceseze fonduri europene, dar și suportul echipei de parlamentari.
Aceștia, fiind la București, au avut la îndemână pârghile necesare să acționeze la nivel parlamentar, la nivel ministerial și să ajute municipiul Constanța și județul Constanța pentru aceste proiecte.
De departe suntem o zonă privilegiată pentru că este o competiție la nivel național.
Toți fac același lucru, toți luptă pentru zonele lor. Și faptul că noi am reușit iată, la nivelul municipiului să încheiem acest mandat cu peste 400 de milioane de euro atrași, și proiectele viitoare pe care le avem în lucru destul de avansat – asta ne dă convingerea că avem nevoie în continuare de aceeași echipă puternică, reprezentată atât la nivel local, dar și la nivel parlamentar și, evident, la nivel prezidențial, ca să putem să ne ducem această proiectare de dezvoltare a Constanței pe viitorii zece ani.
2. Constănțenii vă cunosc datorită activității de consilier. Ce plus valoare ați aduce dumneavoastră, în calitate de deputat, județului Constanța?
Aici mi-aș aduce contribuția în special în ceea ce privește mediul de afaceri – mediul antreprenorial. Noi, antreprenorii care ne confruntăm zi de zi cu toate provocările pieței și care am traversat împreună – cu toții – o pandemie de doi ani, crize, acum crize geopolitice de război, crize ale prețurilor și multe altele, simțim nevoia de un partener serios, respectiv statul român.
Ne dorim foarte mult să avem acest parteneriat în care vocea noastră să poată fi auzită, în sensul îmbunătățirii procesului economic, pentru că noi producem practic banii din bugetul României.
Această sintagmă cu bani publici și bani privați … banii publici sunt niște bani administrați de stat, dar sunt banii noștri, produși de noi.
Și atunci avem nevoie de un parteneriat solid într-un stat în care să avem încredere. Și primul lucru pe care îl consider extraordinar de important este accelerarea procesului de digitalizare a sistemelor. Toate ministerile, toate administrațiile indiferent în ce direcție privești, toate au nevoie de această digitalizare.
Poate este un cuvânt care și-a mai pierdut din sens, din conținut, poate sună ca un șablon, dar vă spun că este absolut necesar. Noi avem în viața privată o dinamică foarte rapidă a proceselor și ne străduim să fie în continuare și mai rapidă pentru că avem presiunea salarială a angajaților pe de-o parte versus productivitatea muncii.
Această productivitate o dai tocmai prin implementarea unor măsuri tehnologice noi, care să aibă un răspuns rapid. Același lucru ne dorim și din partea statului.
Și vă dau un exemplu care este foarte deranjant în această perioadă: Registrul Comerțului.
Domnul Ciolacu a ieșit triumfător la 1 august și ne-a spus că avem digitalizat Registrul Comerțului și că în 24 de ore înființăm o firmă. Nu mi-am înființat o firmă ca să verific acest termen, dar vreau să vă spun că am depus un act de modificare a unui punct de lucru, deci ceva foarte simplu și a durat 26 de zile.
Păi, noi vorbim de digitalizare, de un proces care să ne îmbunătățească viața și de fapt ne-am ales cu ce? Cu un sistem extrem de greu. Și aici aș merge la un alt nivel și aș spune așa: Parlamentarul sau omul politic care ajunge într-un post de conducere este absolut necesar să aibă o experiență profesională în spate.
Pentru că un politician care, dacă îl scoți din funcția de politician mâine și nu are din ce trăi, pentru că nu știe să facă altceva, este foarte păgubos versus un politician care are o meserie și care nu-și câștigă existența din politică.
Întreaga echipă a parlamentarilor PNL are profesii și toți reprezintăm o echipă profesionistă care avem în spate experiența aceasta operațională, cum îi spun eu, nu numai politică.
Da, știm și politică și politica noastră este îndreptată spre binele cetățeanului, dar avem o experiență profesională în spate care ne poate ajuta chiar să implementăm un astfel de bine pentru cetățean.
„Sănătatea și educația sunt două deziderate și priorități care trebuie să rămână permanent în atenția noastră”
Și în calitatea de femeie, și mamă și bunică și toate rolurile pe care le deținem noi în viața cotidiană, sănătatea și educația sunt două deziderate și priorități care trebuie să rămână permanent în atenția noastră.
Am trecut peste o pandemie, s-au creat multe vulnerabilități, mulți cetățenii îmi aduc la cunoștință faptul că nu au încredere în sistemul de sănătate, că le este greu să acceseze sistemul public de sănătate, că sunt foarte multe ore de așteptare, că sunt situații punctuale care le îngreunează accesul la serviciile medicale. Și aici același lucru – digitalizare, profesionalizarea clasei de medici, în afară de dotările și investițiile care se fac în sănătate.
Eu de multe ori am spus: poți să cumperi aparatură de milioane și sute de milioane de euro dacă nu ai resursa umană pe care să o conștientizezi că trebuie să fie empatică cu pacientul. Și-au pierdut empatia față de pacienți, tratează pacienții ca pe niște obiecte care intră într-un proces.
Cel puțin pe vremea mea și a părinților mei se spunea că un medic care îți vorbește frumos și cald te vindecă pe jumătate. Ei, aici trebuie să insistăm foarte mult.
Numai cu o educație solidă putem să evoluăm și putem să avem speranțe care să se ducă la îndeplinire. Educația trebuie susținută și trebuie să fie o prioritate.
Deci temele mele astea să fie: antreprenoriat, sănătate, educație.
3. Considerați că aveți un atuu că sunteți femeie în această cursă electorală generală dominată de bărbați sau din contră?
Cred că noi, ca femei, trebuie să muncim de două ori mai mult și să demonstrăm în fața colegilor noștri că într-adevăr avem puterea, avem timpul, avem dedicația, avem interesul de a fi alături de o echipă de bărbați cu care să ne așezăm la masă și să construim.
Eu cred că în organizația PNL Constanța acest lucru a fost demonstrat și, așa cum vă spuneam, și la Camera Deputaților și la Senat avem pe colega noastră Adriana Câmpeanu, și cel puțin noi am dat tonul ca și președinte al Organizației Municipale și respectiv ea, Organizației Județene de Femei, am dat tonul și curajul.
Nu este numai întrebarea de ce nu sunt mai multe femei în politică: important este să și dorească femeile. Poate nu au avut curaj suficient, poate nu au avut un exemplu de urmat. Noi acum ne-am hotărât să dăm un exemplu și atunci poate vom fi un start mai bun pentru anii viitori.

Adriana Arghirescu
4. Cum îi veți putea convinge pe constănțeni să vă voteze, pe dumneavoastră și pe ceilalți colegi de dumneavoastră?
Partidul Național Liberal este de departe cea mai bună ofertă pentru România. Noi am demonstrat pe parcursul acestor ani că am adus reformă, am implementat reforme și am fost un promotor al statului de drept, al respectării democrației, al respectării mediului privat – aici sunt multe măsuri de la care nu am fost de acord să abdicăm în această guvernare comună.
În afară de faptul că istoria dovedește că suntem fundamentul statului român modern, prezentul și viitorul va dovedi același lucru, că vom orienta întotdeauna măsurile noastre către susținerea democrației, susținerea statului de drept și pentru o securitate națională sănătoasă pentru că vedem că ne aflăm acum într-un moment foarte critic vis-a-vis de…
Tot contextul acesta geopolitic cu agresiunea Rusiei, care este tot mai mare și care amenință acum și Republica Moldova, în Bulgaria vedem multe prăbușiri de guvern și instabilitate, în Ungaria vedem un regim care este în Europa, dar, de fapt, este Prorus. Noi trebuie să fim foarte atenți și foarte responsabili în această rundă de alegeri.
Știu că este greu, știu că au fost multe runde de alegeri și sunt în continuare, dar responsabilitatea noastră trebuie să fie majoră, pentru că viitorii ani vor depinde de votul nostru.
Și nu avem dreptul să ne plângem dacă nu am ieșit la vot.
Oferta din aceste runde de alegeri este foarte generoasă. Sunt candidați de toate felurile. Dacă noi, Partidul Național Liberal, nu reușim să convingem că noi suntem cei mai buni, candidatul nostru este cel mai bun de departe, atunci alegeți un alt candidat din cei 14.
Dar mergeți la vot! Nu lăsați acest drept și această obligație să se irosească!
Mergeți la vot pentru că viitorul copiilor depinde de acest vot. Este o obligație și o responsabilitate. Nu-l irosiți. Mulțumesc!







