Momentan, nu există un tratament specific împotriva noului tip de coronavirus care face ravagii în China. Totuși, medicii chinezi spun că un medicament anume are șanse mari de reușită.  

China a început să testeze pe oameni un medicament care i-ar putea vindeca pe cei infectați cu coronavirus. Experții chinezi își pun speranțele în acest medicament, care a avut rezultate foarte bune în studiile din laborator, pe șoareci și maimuțe.

Remdesivir are cea mai puternică activitate antivirală, dar încă nu avem studii clinice. Avem mari așteptări de la acest medicament, dar mai trebuie să-i testăm efectul curativ și siguranța în mod științific. Am decis să facem cel mai riguros tip de studiu, randomizat, dublu-orb și controlat placebo, recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății”, a anunțat cercetătorul Zhao Jianping, membru al comisiei pentru tratamente medicale din provincia Hubei și șeful Departamentului pentru boli pulmonare și îngrijire intensivă din Spitalul Tongji.

760 de pacienți au fost înrolați în acest studiu. De două zile, a început să le fie administrat medicamentul intravenos.

Pentru China este o urgență să obțină licența pentru Remdesivir, care nu este încă aprobat nicăieri în lume.

Ințial, a fost conceput împotriva Ebola, un coronavirus dintr-o altă familie, împotriva căruia nu a dat rezultate.

Judecând după folosirea sa pe pacienți peste Ocean, unde a fost testat pe subiecți normali și pe persoane infectate cu Ebola, suntem mulțumiți că medicamentul nu a provocat reacții adverse”, a spus dr. Zhao Jianping.

O altă posibilă armă contra coronavirusului de tip nou este un vechi medicament împotriva malariei, pe care statul chinez are capacitatea să îl fabrice.

Un vaccin e încă departe

Între timp, și în afara Chinei se lucrează intens la conceperea unui vaccin. Este un proces îndelungat, iar cercetătorii cred că acesta va fi disponibil după ce va trece epidemia.

Noi am putea reuși să facem vaccinul disponibil la nivel global cel mai devreme la începutul anului viitor. Procesul este mai rapid ca niciodată. Nu știm acum în ce mod va evolua epidemia. Dacă va trece, nu vom mai avea nevoie de vaccin”, a spus un cercetător de la Imperial College.

În unele laboratoare, vaccinul împortiva coronavirusului a ajuns în faza testării pe animale.

Sursa: www.digi24.ro

Citește și:

Încă un spital improvizat deschis în Wuhan pentru persoanele infectate cu coronavirus

Aplicaţia prin care poţi urmări live nivelul de răspândire al coronavirusului din China

Ipoteză șocantă: coronavirusul Wuhan creat în laborator și folosit ca armă biologică

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.