Astăzi se dispută semifinalele Cupei Medgidiei la Tenis cu Piciorul. Ce echipe joacă și la ce oră încep meciurile

Sport
Competiția „Cupa Medgidiei la Tenis cu Piciorul” a ajuns în faza semifinalelor, care se vor disputa astăzi, 1 septembrie. Cele patru echipe care au ajuns până în careul de ași sunt Imum 1, Inter Palas, CFR 2 Constanța și Futnet Constanța, după un parcurs lung și foarte muncit.
Prima semifinală se va disputa astăzi de la ora 19.00 între Imum 1 – Inter Palas, iar cea de-a doua va avea loc la ora 20.30, între echipele CFR 2 Constanța și Futnet Constanța.
În sferturile de finală, Imum 1 a învins-o pe Cernavodă 2 cu 2-1 (dublu), 2-1 (triplu), în timp ce Inter Palas s-a impus în fața lui CS MEDGIDIA cu 2-0 (dublu), 2-0(triplu).
De cealaltă parte, CFR 2 Constanța a dispus de EMC Team cu 2-0 (dublu), 2-0 (triplu), iar Futnet Constanța a trecut de Cernavodă 1 cu 2-0 (dublu), 2-0 (triplu)
Foto: Facebook







