za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Sport » Săptămână ÎNCĂRCATĂ pentru sportivii de la CSM Constanța: Luptă pentru medalii în competiții naționale

Săptămână ÎNCĂRCATĂ pentru sportivii de la CSM Constanța: Luptă pentru medalii în competiții naționale

Săptămână ÎNCĂRCATĂ pentru sportivii de la CSM Constanța: Luptă pentru medalii în competiții naționale
Calendar săptămânal CSM Constanța

Sport

24.03.2023

De către Andreea Chițu

Sportivii de la CSM Constanța luptă în această săptămână pentru medalii în competiții naționale la tenis de masă, judo, triatlon și gimnastică artistică.

Emoții mari vor avea și echipele de baschet și handbal care continuă cursa pentru podiumurile naționale sau clasări cât mai bune în ligile de seniori și juniori.

Baschet senioare:
După un sezon regulat excelent, încheiat pe locul 2, CSM Constanța joacă în play-off-ul Ligii Naționale de Baschet Feminin, contra celor de la Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc, în sistemul „cel mai bun din trei meciuri”. Fetele antrenate de Tatiana Gallova și Norbert Kovasch luptă pentru calificarea în semifinale. Debutul a fost miercuri, 22 Martie, de la ora 17.00, la Sala Complexului Sportiv „Tomis” din Strada Flămânda, unul în care Constanța s-a impus la o diferență de 30 de puncte.
Cele două echipe vor sta din nou față în față duminică, 26 Martie, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor din Târgu Secuiesc. Meciul va fi în direct pe FRB TV.
Baschet seniori:

Continuă meciurile din Grupa 1-10 a Ligii Naționale de Baschet Masculin pentru CSM Constanța. Băieții antrenați de Alexandru Olteanu și Valentin Boian au jucat în Bănie, cu SCM U Craiova, echipă pe care au învins-o la Constanța, luna trecută. Un duel decis la 10 puncte în favoarea Craiovei, s-a încheiat Miercuri, 22 Martie, de la ora 19.00, cu scorul 89-79.

Baschetbaliștii leagă deplasările și, la trei zile după meciul de la Craiova, merg pe terenul celor de la FC Argeș Pitești. Un nou test dificil pentru Corpodean & comp în Grupa 1-10 a Ligii Naționale. Meciul este programat sâmbătă, 25 Martie, în Pitești Arena, de la ora 19.45 și va fi transmis în direct de Digi Sport!

Baschet juniori:

Neînvinși în acest an, baschetbaliștii U18 CSM Constanța au continuat seria invincibilă, cu un succes la Brașov, scor final 73-48. Echipa antrenată de Bogdan Ivanovici, Vladimir Mihai și Mario Takacs-Sixt are șase victorii în șase meciuri disputate în faza a 2-a a Campionatului Național jucând pe terenul liderului Grupei a 2-a, ABC Galactica Brașov, de care o separa un singur punct înaintea etapei. Cele două echipe s-au înfruntat joi, 23 Martie, de la ora 15.00, în Sala Dumitru Popescu Colibași.

CSM Constanța - baschet

CSM Constanța – baschet

Tenis de masă:

În perioada 23-26 Martie, sportivii CSM Constanța vor evolua la Campionatul Național de Seniori. Alături de sportivii consacrați, cu experiență în competiție, vor lupta pentru podium la simplu feminin / masculin, dublu feminin / masculin / dublu mixt și juniorii care vin tare din urmă, cu medalii strălucitoare la nivel internațional. Competiția va avea loc în Sala Polivalentă Rapid din București.

CSM Constanța - Tenis de masă

CSM Constanța – Tenis de masă

Triatlon:

Sportivii secției de triatlon CSM Constanța intră în febra concursurilor naționale importante din acest an. Duminică, 26 Martie, are loc Campionatul Național de Aquathlon, organizat la Bazinul Olimpic din Târgu Mureș.

Printre favoriți, sportivul CSM Constanța Carol Popa, clasat în urmă cu câteva zile pe un excelent loc 8 la juniori, la Campionatul European de Duatlon de la Caorle (Italia)!

Judo:

Sportivii secției de judo CSM Constanța revin în competiții. Vor participa, în perioada 24-26 Martie, la finala Campionatului Național de Seniori. După medaliile obținute la începutul acestei luni, la finala națională U21, ambițiile rămân mari și în competiția cu concurență mult mai acerbă a seniorilor, care va fi găzduită de Complexul Olimpic de la Izvorani.

CSM Constanța - Judo

CSM Constanța – Judo

Volei:

Voleibalistele CSM Constanța joacă două meciuri amicale la mijlocul acestei săptămâni. Fetele antrenate de Radu Began și Florin Voinea se testează în deplasare cu CSM Știința Bacău, miercuri, 22 Martie, și joi, 23 Martie. Ambele meciuri se joacă de la ora 16.00.

Gimnastică artistică:

Competițiile naționale de gimnastică vor debuta în 2023 la Sala Sporturilor „Simona Amânar” din Constanța, în perioada 22-26 martie. Sportivii vor participa la Campionatul Național de gimnastică artistică, pe echipe și individual, pentru junioare III și II (etapa I, seria competițională A), la Concursurile Naționale de gimnastică artistică (pe categorii de vârstă – etapa I, seria competițională B), de gimnastică acrobatică și de gimnastică pentru toți.

Handbal seniori:

Handbaliștii CSM Constanța revin la Sala „Iftimie Ilisei” din Medgidia pentru un nou meci tare din Liga Zimbrilor. Jucătorii antrenați de George Buricea și Ionuț Pușcașu primesc vizita Potaissei Turda, în etapa a 22-a, și iau în calcul doar victoria, pentru a rămâne favoriți la câștigarea medaliilor de argint. Băieții noștri mizează pe tribune pline duminică, 26 Martie, de la ora 15.45!

Handbal tineret:

CSM Constanța DivA s-a impus în etapa a 7-a din turneul Play-off Tineret al ligii secunde, cu HC Buzău DivA. Handbaliștii antrenați de Enis Murtaza au evoluat la Năvodari, joi, 23 Martie, de la ora 14.30, câștigand meciul cu 39-36.

Handbal juniori:

Handbaliștii juniori CSM Constanța joacă în weekend o „dublă”, în Capitală, cu CSM București. Primii intră în scenă juniorii I. Echipa antrenată de Enis Murtaza va evolua sâmbătă, 25 Martie, de la ora 14.30, în Sala Lucian Grigorescu, cu CSM București, în etapa a 3-a din Grupa Valoare 2.

Și juniorii II vor juca împotriva celor de la CSM București, la nivelul lor de vârstă. Repartizați, asemenea colegilor mai mari, în Grupa Valoare 2, băieții antrenați de Ionuț Pușcașu au meci duminică, 26 Martie, de la ora 14.00, în Sala Apollo.

Handbal - CSM Constanța

Handbal – CSM Constanța

Rugby U20:

Rugby-ul revine la Constanța cu primul meci al anului, o restanță a Campionatului Național U20.

Băieții antrenați de Nicolae Mocanu și Victor Bezușcu, lideri ai clasamentului, întâlnesc CSOV Pantelimon, formație aflată pe locul 3 în clasament. Meciul este programat Duminică, 26 Martie, de la ora 13.00, la Mangalia.

Foto: Facebook CSM Constanța

Citește și:

Directorul CSM Constanța, Andrei Talpeș, a fost ales în Comitetul Executiv al Federației Române de Canotaj

Handbaliștii CSM Constanța câștigă clar la Bacău și își consolidează locul 2 în Liga Națională de handbal masculin

Etichete:

  • medalii
  • gimnastică artistică
  • judo
  • Triatlon
  • competiții naționale
  • CSM Constanța
  • Rugby U20
  • handbal
  • Ligile de seniori
  • tenis de masă
  • Clasări
  • baschet
  • Podiumuri naționale
  • juniori
Articole similare

Sport

FOTO Rezultate EXTRAORDINARE pentru canotorii CSM Constanța: Patru medalii de aur și una de argint la Europenele U23 06.09.2026

Sportivii români au avut o prestaţie de excepţie la Campionatele Europene de canotaj U23 de la Kruszwica (Polonia), pe care le-au încheiat, duminică, cu nouă medalii de aur şi una de argint. O contribuție importantă la acest palmares și-au adus …

Sport

FOTO CS Medgidia, campioană națională la Beach Handball 06.09.2026

CS Medgidia a câștigat finala împotriva Universității Cluj, scor 2-0, într-un meci pe care l-a controlat de la început până la final. În cele două reprize de câte 10 minute, Medgidia a fost la înălțime pe terenurile de la Blanco Beach …

Sport

Maria Moise de la CS Medgidia, pe podiumul Campionatului Național de Box feminin, desfășurat în Eforie Nord 05.09.2026

Maria Moise, sportiva CS Medgidia, a încheiat pe locul 2 Campionatul Național de Box feminin, susținut la Eforie Nord. Maria, antrenată de Calu Mustafa, a boxat la 51 de kg.

De la același autor

Administrație locală

Primăria Albești pune la bătaie peste cinci milioane de euro pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor în comună 03.10.2023

Primăria comunei Albești a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice licitația pentru furnizarea serviciilor de proiectare, verificare tehnică de calitate a documentațiilor tehnice, asistența tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor …

Economie

Societatea care deține un hotel plutitor, executată silit! Nava Bella Marina este scoasă la vânzare la jumătate de preț 03.10.2023

Nava Bella Marina - hotelul plutitor deținut de societatea Lucia Inter Tour SRL, ai cărei asociați sunt Munteanu Eugen și Munteanu Monica Cristina este scos la licitație, în cadrul dosarului de executare nr. 1125/2017. Bunul mobil are o lungime de 60 de …

Cultură

Au mai rămas doar câteva zile până la premiera de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța: „Povestea degețelului poznaș”... 02.10.2023

Sâmbătă, de la orele 10:30, respectiv 12:00, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța va avea loc premiera spectacolului „Povestea degețelului poznaș”, textul acestei piese aparținându-i lui Matei Vișniec, cel mai titrat dramaturg român contemporan. Regia artistică …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Constanța: Restaurant din Satul de Vacanță, cu vedere spre lac, scos la vânzare pentru 1,59 milioane de euro

Constanța Imobiliară

Constanța: Restaurant din Satul de Vacanță, cu vedere spre lac, scos la vânzare pentru 1,59 milioane de euro 07.09.2026
SC Neptun Olimp SA, anunț privind selecția de oferte privind serviciile cadastrale

Anunțuri

SC Neptun Olimp SA, anunț privind selecția de oferte privind serviciile cadastrale 07.09.2026
CNSC a ANULAT rezultatul licitației pentru paza Centrului Național al Cinematografiei, sediul din 2 Mai și București. Oferta câștigătoare, reevaluată

Știrile zilei

CNSC a ANULAT rezultatul licitației pentru paza Centrului Național al Cinematografiei, sediul din 2 Mai și București. Oferta câștigătoare, reevaluată 07.09.2026
Taxa de 200 de lei impusă în 2025 proprietarilor de mașini din Constanța și anulată definitiv, din nou, în atenția Tribunalului! Iată de ce

Justiție

Taxa de 200 de lei impusă în 2025 proprietarilor de mașini din Constanța și anulată definitiv, din nou, în atenția Tribunalului! Iată de ce 07.09.2026
Inculpat din Dosarul Anadalchioi, NEMULȚUMIT de hotărârea judecătorilor: Cere 120.000 de euro de la Statul Român! Cazul ajunge la Curtea de Apel

Justiție

Inculpat din Dosarul Anadalchioi, NEMULȚUMIT de hotărârea judecătorilor: Cere 120.000 de euro de la Statul Român! Cazul ajunge la Curtea de Apel 07.09.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.