A fost APROBAT Proiectul Nodului Rutier Peștera, de pe A2. Florin Mitroi, președintele CJC: Am promis, am reușit, județul Constanța merge înainte!

Știrile zilei
Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi, 2 iulie, s-a aflat și proiectul ce vizează aprobarea indicatorilor tehnico–economici aferenţi obiectivului de investiţii Realizarea de noi noduri rutiere pe Autostrăzi–Nod rutier Peştera (A2 – km 181) sectorul Cernavodă–Constanța. Potrivit președintelui CJC, Florin Mitroi, proiectul a fost aprobat.
Potrivit Notei de Fundamentare a proiectului, finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (P.T.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Nodul Rutier Peștera se află localizat în județul Constanța, în intravilanul și extravilanul UAT Peștera și UAT Medgidia.
AM PROMIS. AM REUȘIT. JUDEȚUL CONSTANȚA MERGE ÎNAINTE!
Într-o postare publică, președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a scris:
„AM PROMIS. AM REUȘIT. JUDEȚUL CONSTANȚA MERGE ÎNAINTE!
Guvernul României aprobă o nouă investiție strategică pentru dezvoltarea județului Constanța – Nodul Rutier Peștera de pe Autostrada A2
Vești importante pentru județul Constanța!
În ședința Guvernului României au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru investiția „Realizarea de noi noduri rutiere pe Autostrăzi – Nod rutier Peștera (A2 – km 181), sectorul Cernavodă – Constanța”, un proiect strategic care va îmbunătăți mobilitatea, va facilita accesul către localitățile din centrul județului și va crea premise solide pentru dezvoltarea economică a întregii regiuni.
Am promis că voi face tot ceea ce depinde de mine pentru ca județul Constanța să se dezvolte prin proiecte concrete, nu prin vorbe. Astăzi demonstrăm încă o dată că rezultatele apar atunci când există implicare și colaborare instituțională.
După ce am identificat soluțiile de finanțare pentru noul Spital «Mama și Copilul», vine încă o veste excelentă pentru județul nostru: aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru Nodul Rutier Peștera, un proiect esențial pentru infrastructura Constanței.
Fiecare investiție înseamnă mai mult decât un proiect pe hârtie. Înseamnă dezvoltare, investiții, locuri de muncă, siguranță și o viață mai bună pentru constănțeni. Acesta este angajamentul pe care mi l-am asumat și pe care îl respect, pas cu pas.
Noul nod rutier va asigura o conexiune mai eficientă între Autostrada A2 și localitățile din zonă, va reduce timpii de deplasare, va sprijini mediul de afaceri și va contribui la dezvoltarea economică și socială a județului Constanța.
Am promis. Am reușit. Continuăm să construim viitorul județului Constanța”:
FOTO: Florin Mitroi
Citește și:
Proiectul nodului rutier de la Peștera a primit undă verde de la Mediu





