Achitări DEFINITIVE la Constanța! Este vizat Satul pescăresc tradițional din Tulcea: faptele nu sunt prevăzute de legea penală

Știrile zilei
Achitări definitive într-un dosar instrumentat de procurorii DNA Constanța! Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au menținut decizia Tribunalului Tulcea prin intermediul căreia s-a dispus achitarea a trei persoane suspectate de participație improprie la folosire cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură, în formă continuată.
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.
Cei trei inculpați au fost trimiși în judecată de DNA Constanța în decembrie 2020.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„În cursul anului 2015, în contextul realizării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, „Obiectivul turistic sat pescăresc tradițional”, cei trei inculpați (proiectant, diriginte de șantier și constructor), implicați în realizarea acestuia, ar fi falsificat procesele-verbale de recepție atestând în cuprinsul lor împrejurarea neadevărată că lucrările executate corespundeau proiectului tehnic.
Ulterior, documentele respective ar fi fost depuse fără vinovăție de către funcționari din primăria Tulcea la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru aprobarea cererilor de rambursare a finanțării.
Prin aceste demersuri, cei trei inculpați a fi beneficiat de fonduri nerambursabile în valoare totală de 3.039.229 lei, după cum urmează: 150.660 lei către proiectant, de 81.200 lei către dirigintele de șantier și de 2.807.369 lei către constructor.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Primăria municipiului Tulcea au comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.
În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin la doi dintre inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză“.
Primele achitări
În primă instanță, Tribunalul Tulcea a decis achitarea inculpaţilor „Vizireanu Cosmin Tudor, Grigore Florian Andrei şi Gheorghiu Andrei-Aurel, sub aspectul comiterii, de către fiecare, a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi cu circumstanţe agravante (…) întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală“.
În continuare, instanța din Tulcea a mai hotărât achitarea inculpaţilor „Vizireanu Cosmin Tudor, Grigore Florian Andrei şi Gheorghiu Andrei-Aurel, sub aspectul comiterii, de către fiecare, a infracţiunii de participaţie improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei (…) întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală“.
Tribunalul Tulcea a lăsat nesoluţionate acţiunile civile formulate împotriva inculpaţilor şi cererea acestora de obligare a părţilor civile la plata cheltuielilor judiciare.

Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care a menținut decizia magistraților din Tulcea, respingând apelurile formulate.
Solutia pe scurt: În baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p., respinge ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – Direcţia Naţională Anticorupţie – S.T. Constanţa, partea civilă U.A.T. Municipiul Tulcea și inculpatul Vizireanu Cosmin Tudor împotriva sentinței penale nr. 27/15.03.2024 a Tribunalului Tulcea pronunțată în dosarul nr. 1468/88/2020. În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă partea civilă U.A.T. Municipiul Tulcea și inculpatul Vizireanu Cosmin Tudor la plata sumei de 600 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către. Cheltuielile avansate de stat în apelul Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – Direcţia Naţională Anticorupţie – S.T. Constanţa, rămân în sarcina statului. Definitivă.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Foto cu rol ilustrativ – sursa: freepik.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
OFICIAL Toți suspecții din Dosarul Portul vor fi cercetați în libertate. Contestația DNA, RESPINSĂ







