ALERTĂ la Constanța: Coduri QR FALSE la plata parcării pe strada Mircea cel Bătrân și bulevardul Tomis. O persoană a rămas fără bani pe card

Știrile zilei
Ieri, 24 iulie 2025, polițiștii Poliției municipiului Constanța – Secția 1 au fost sesizați, de către reprezentanții unei societăți comerciale, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi falsificat codurile QR aferente plății parcărilor situate pe strada Mircea cel Bătrân și bulevardul Tomis din municipiul Constanța.
Potrivit polițiștilor, acest lucru a fost posibil prin aplicarea unor coduri false peste cele autentice aparținând sistemelor oficiale de taxare de tip tonomat.
Reprezentanții societății au adus la cunoștința polițiștilor faptul că o persoană ar fi fost păgubită cu suma de 700 de lei în urma scanării codului respectiv.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fraudă informatică și înșelăciune, în vederea identificării persoanelor responsabile și luarea măsurilor legale care se impun.
Tot ieri, Primăria Constanța anunța suspendarea temporară a plății parcării prin scanarea codului QR.
„Începând de astăzi, 24.07.2025, plata parcării prin scanarea codului QR afișat pe parcometre și pe panourile informative din parcări este suspendată temporar.
Această măsură a fost luată ca urmare a identificării unei tentative de fraudă menite să inducă în eroare utilizatorii acestui tip de plată.
Vă rugăm să nu mai utilizați această modalitate de plată și să efectuați plăți cu cardul bancar doar din contul creat în aplicația Constanta Parking (dezvoltată de FASTPARK CO), online pe website-ul https://payment.uppark.io/payment sau la parcometre.
Facem apel la vigilența constănțenilor și îi încurajăm să ne semnaleze imediat orice situație suspectă legată de plata parcării. Dacă ați fost victima unei tentative de înșelăciune, vă rugăm să contactați de urgență autoritățile competente”, transmitea, ieri, Primăria Constanța.
FOTO: Primăria Constanța
Citește și.







