Căutări disperate ale copilui dispărut din Pecineaga

Polițiștii constănțeni continuă verificările pentru găsirea minorului în vârstă de 8 ani care a dispărut în data de 2 noiembrie.

Astăzi, peste 50 de polițiști din cadrul structurilor I.P.J. Constanța (Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Serviciul Investigații Criminale, Serviciul Rutier, Poliția municipiului Mangalia, Secția 3 Rurală Mangalia) efectuează cercetări, în continuare, pentru stabilirea împrejurărilor dispariției și depistarea minorului.

În cursul acestei zile s-au reverificat toate traseele posibile a fi fost urmate de minor, se procedează la reaudierea tuturor persoanelor care au tranzitat localitatea în vederea identificării de aspecte noi care pot conduce la depistarea minorului.

Toate activitățile sunt efectuate în prezența câinelui de urmă pentru verificarea tuturor pistelor vizate de anchetă.

Noile căutări vin după ce trei zile forțe impresionante au secat bazinele cu dejecții de la Pecineaga, unde se bănuia că ar fi trupul lui Iulian Alexandru Bițică (8 ani).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.