FOTO VIDEO Constanța își cinstește istoria: Astăzi a fost dezvelită pe faleza Cazinoului o placă memorială pentru deținuții politici care au muncit la Cazino
Cultură
La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) are loc astăzi un eveniment organizat de instituția de cultură, în parteneriat cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR).
Evenimentul marchează o inițiativă cu o profundă încărcătură istorică și simbolică: dezvelirea unei plăci memoriale dedicate deținuților politici români anticomuniști care, între anii 1951-1953, au fost obligați să muncească la refacerea Cazinoului din Constanța.
Conferința se desfășoară la sediul MINAC din strada Arhiepiscopiei nr. 7 și îi are ca invitați pe: dr. Delia Roxana Cornea, managerul MINAC și gazda evenimentului, Moica Niculina, președintele AFDPR, Leonard Câmpeanu, președinte AFDPR București și Apollon Cristodulo, publicist și fiul arhitectului Ion Cristodulo, fost deținut politic implicat în lucrările de reconstrucție.
În continuarea conferinței, la ora 12:30, pe faleza din apropierea Cazinoului – unul dintre cele mai emblematice simboluri arhitecturale ale Constanței – va fi dezvelită oficial placa memorială, în semn de omagiu adus celor aproximativ 100 de deținuți politici care, în condiții inumane, au contribuit la restaurarea edificiului între 1951 și 1953.
Inițiativa vine ca urmare a descoperirilor făcute în timpul lucrărilor recente de restaurare ale Cazinoului (2020–2023), când au fost găsite bilete scrise cu creionul pe hârtie de sac, ascunse în zidurile clădirii. Aceste mărturii emoționante confirmă prezența forțată a deținuților politici din coloniile de muncă ale Canalului Dunăre-Marea Neagră.
„Refăcut în toată splendoarea sa, Cazinoul din Constanța este astăzi nu doar un monument restaurat, ci și o mărturie vie a suferinței și curajului unor oameni care, deși condamnați de un regim totalitar, au contribuit la păstrarea patrimoniului național. Prin dezvelirea acestei plăci, organizatorii doresc să aducă un omagiu demn și necesar tuturor victimelor represiunii comuniste, în mod special celor care au muncit la refacerea acestei clădiri-simbol a litoralului românesc“, au transmis reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Evenimentul se bucură și de prezența unor supraviețuitori sau urmași ai victimelor represiunii comuniste.
La eveniment a participat și părintele Marius Moșteanu, de la Biserica Sf. Nicolae din Constanța, care a rostit un discurs emoționant despre suferința, demnitatea și moștenirea acestei generații:
„Facem parte din istoria Cazinoului. Între anii 1951 și 1953, oameni aduși cu forța la muncă au transformat suferința lor într-o mărturie vie, care confirmă că legenda Meșterului Manole nu e doar o poveste. Deși nu au construit de la zero, ci au reparat, au zidit, simbolic, din viața lor, ceva mai mult decât o clădire – o lecție de demnitate.
Au lăsat în urmă documente – bilete scrise cu mâna, pe hârtie de sac – care, asemenea Anei lui Manole, au rămas parte din temelie. Aceste mesaje, unele încă păstrate de destinatari, spun povestea nu doar a Cazinoului, ci a unei întregi societăți, a unei comunități, a unei generații care, pe bună dreptate, a fost numită… ‘bătrâni fără tinerețe’.
Acești oameni, pe care am avut privilegiul să-i cunosc îndeaproape, nu s-au plâns niciodată. N-au fost oameni care să-și jelească soarta, ci au fost cei care au știut că menirea lor este să dea mărturie pentru adevăr. Faptul că astăzi vedem aici rudele acelor deținuți politici, dar și destinatarii acelor bilete, este dovada că această comuniune funcționează. Comunitatea tomitană trăiește prin noi, atâta timp cât avem conștiința datoriei.
Și cum se face această datorie? Construind. Construind ca pentru veșnicie. Acei oameni, în ciuda pericolelor de zi cu zi – foamete, bătăi, boală – au avut claritatea de a-și pune gândurile în câteva rânduri și de a le lansa în lume, așa cum un naufragiat trimite un mesaj într-o sticlă pe mare. Ei au crezut că mesajul va ajunge. Și iată-ne: noi suntem destinația acelui mesaj.
Comunitatea mi-a transmis o lecție puternică: așa cum părinții lor au mers înainte, și după ei vin alții. Eu însumi mă simt purtător al unei ștafete. De peste 30 de ani îi cunosc, și în acești ani am văzut cum o generație se duce și alta vine. Mă pregătesc și eu să predau mai departe această ștafetă, la Biserica Sf. Nicolae, acolo unde ne-am întâlnit de atâtea ori. Și o voi face cu conștiința împăcată că, până în acest moment, mi-am făcut datoria – așa cum am învățat de la această generație de bătrâni fără tinerețe.”
Printre invitați s-a aflat Laura Voiculescu, fiica fostului deținut politic Nicolae Voiculescu, care a adus un fragment de tencuială pe care tatăl său, cu un cui, a inscripționat o mărturie a prezenței sale pe șantierul Cazinoului.
„Această piesă are o valoare imensă – e o dovadă concretă că a fost acolo, că a muncit cu mâinile lui. Ne dorim ca astfel de mărturii să fie expuse într-o expoziție viitoare, pentru a rămâne în memoria colectivă”, a transmis ea.
Delia Roxana Cornea, managerul MINAC, a declarat că la începutul lunii martie 2025 muzeul a primit în patrimoniu două artefacte valoroase.
„Este un moment extraordinar de emoționant și de solemn. Am alături de mine persoane care au trecut prin închisorile comuniste — oameni care au scris și au făcut istorie, lăsând o amprentă profundă asupra timpurilor noastre. Suntem într-o zi care cinstește memoria martirilor care au suferit în temnițele regimului comunist.
Evenimentul de astăzi este legat de Cazinoul din Constanța, o clădire-simbol a orașului nostru și a patrimoniului dobrogean și național. Odată cu reabilitarea sa, Cazinoul va reintra în circuitul turistic și cultural al județului, iar această zi marchează simbolic un moment de omagiu adus celor 100 de deținuți politici anticomuniști care au fost obligați să lucreze la refacerea clădirii.
Inițiativa aparține Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și a urmașilor celor care au trecut prin aceste experiențe dureroase. Conferința este găzduită de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), deoarece toate aceste artefacte recuperate au intrat în patrimoniul muzeului și stau la baza unei noi direcții de cercetare — atât la nivel local, cât și național.
Aș vrea să atrag atenția asupra unui aspect important: cu câțiva ani în urmă au fost identificate două bilete care au aparținut unor deținuți politici care au lucrat la Cazinou. La începutul lunii martie 2025, MINAC a primit alte două artefacte deosebit de valoroase: un fragment scris pe cutia unui pachet de țigări, purtând ștampila „Canalul Dunăre–Marea Neagră”, și un fragment de ipsos pe care un deținut și-a marcat trecerea.
Aceste obiecte dovedesc, o dată în plus, că acești oameni au existat cu adevărat, iar poveștile lor sunt reale. Sunt mărturii care transcend timpul — o dovadă a faptului că, prin voia lui Dumnezeu, adevărul rezistă și ne ajută să înțelegem mai bine cine suntem și ce lecții ne oferă istoria noastră.”
Jertfei lor – cinstirea noastră. Dumnezeu să-i odihnească!
Niculina Moica, președinta Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, a transmis un mesaj de respect și recunoștință.
„Suntem aici pentru a ne bucura de reconstrucția acestei clădiri istorice a județului Constanța. Nu voi vorbi despre întreg istoricul acestui edificiu, despre restaurările prin care a trecut și despre daunele suferite în timpul celor două războaie mondiale, când, la un moment dat, a devenit spital pentru răniți și pentru ocupanții germani.
În anul 1951, Cazinoul a fost renovat cu ajutorul deținuților politici aduși de la colonia Poarta Albă. Pentru noi, cei prezenți astăzi aici, este important să ne amintim de munca depusă la restaurare de către frații noștri de suferință, prezenți atunci la Poarta Albă, chiar până în anul 1953.
Din respect pentru suferința lor, pentru anii de teroare, de foame și de frig — unii, după mulți ani de închisoare —, ne-am adunat astăzi să le aducem un omagiu. Gândiți-vă cu câtă emoție și curaj au scris acele nume pe peticele de sac sau pe materialele de construcții. Ne putem imagina ce pedepse îi așteptau dacă ar fi fost descoperiți.
Suntem recunoscători domnului Apollon Cristodulo, fiul deținutului Ion Cristodulo, cel care a condus șantierul la acea vreme. Îi mulțumim pentru eforturile sale de a descoperi ce s-a întâmplat aici, de a recupera adevărul. Ion Cristodulo — arhitect, pictor și scenograf — a coordonat lucrările de refacere și reconstrucție a Cazinoului, în perioada în care deținuții politici și-au scris numele și condamnările, ca o mărturie lăsată peste timp.
Nesiguranța în care trăiau, faptul că familiile lor nu știau unde se aflau sau dacă aveau să mai iasă vreodată din închisoare, i-au determinat să lase urme ale trecerii lor. Numele lor și datele sunt conforme cu arhivele și confirmările oficiale. Acești oameni au ajuns aici după bătăi, anchete, dosare fabricate de Securitate și temnițe crunte. Au ajuns aici pentru că s-au împotrivit tăvălugului comunist.”
În sală s-a aflat și Apollon Cristodulo, fiul arhitectului Ion Cristodulo, fost șef de șantier și scenograf, care a coordonat lucrările la Cazino în 1952, el însuși deținut politic. Prezența sa a adăugat o dimensiune personală și profund emoționantă evenimentului.
Leonard Câmpeanu, vicepreședintele AFDPR România și președinte al filialei București, a subliniat importanța recuperării și protejării acestor mărturii pentru generațiile viitoare.
„Într-o societate democratică, astfel de lucruri ar fi fost păstrate într-o capsulă a timpului, iar emoția trăită ar fi fost diferită. Aici însă, emoția este mult mai profundă. Aceste descoperiri li se datorează copiilor care și-au ascultat părinții și au păstrat vie memoria acelor vremuri. Datorită lor suntem astăzi aici”, a declarat acesta.
Constantin Luchian, urmaș al deportaților din Bucovina, rememorează copilăria marcată de domiciliul forțat: „Am fost născut în exil”
Mărturia lui Constantin Luchian, vicepreședinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici, oferă o perspectivă profund personală asupra suferințelor îndurate de familiile deportate și ale deținuților politici în perioada regimului comunist.
Venit din nordul Bucovinei pentru a participa la evenimentul comemorativ organizat la Cazino, Luchian evocă cu emoție istoria familiei sale — o poveste de persecuție, demolări forțate, relocări repetate și supraviețuire. Relatarea sa pune în lumină nu doar dramele individuale trăite de zeci de mii de români, ci și efortul colectiv de a păstra vie memoria unei istorii încă insuficient asumate.
„Mă numesc Constantin Luchian și sunt vicepreședinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. Am venit din nordul Bucovinei pentru a vedea locul în care deținuții politici au fost reprimați și forțați să muncească. După cum ați putut observa și dumneavoastră, aici, la Cazino, au lucrat mulți dintre acești oameni, pedepsiți pentru diferite fapte considerate „subversive” de regimul comunist.
Reprezint zona Bucovinei și am venit cu mare emoție, ca să înțeleg mai bine ce s-a întâmplat aici. Vin dintr-o familie de deportați politici. Eu m-am născut în Brăila, însă părinții mei sunt din nordul Bucovinei. După ce au fost deportați în zona Timișoarei, au fost mutați din nou, de această dată în zona Brăilei, unde m-am născut eu. Satul în care am copilărit, Măzăreni, a fost demolat în 1955, la ordinul autorităților comuniste, care urmăreau evacuarea completă a localității. Practic, satul a fost șters de pe hartă.
Îmi amintesc – deși eram doar un bebeluș – că în acel an, când s-a dat ordinul demolării, comuniștii au intrat cu plugurile și au început să distrugă drumurile, ca oamenii să plece. Efectele acestor traume s-au simțit asupra familiei mele, asupra mamei mele, care era însărcinată atunci, și asupra noastră, ca familie tânără, rămasă fără adăpost.
Am încercat mai întâi să ne stabilim la Botoșani, unde tatăl meu avea un frate. N-a fost posibil, așa că ne-am întors în zona Rădăuți, acolo unde mama avea o soră. La început am locuit cu chirie, apoi am reușit să ne cumpărăm o mică proprietate unde ne-am stabilit.
În prezent, locuiesc în Rădăuți și sunt inginer. Administrez mai multe firme. A fost greu să reconstruim un început de viață, dar am avut parte de o educație bună, chiar dacă începuturile au fost modeste. Când eram mic, am locuit alături de un vecin care avea o condamnare de 17 ani la domiciliu forțat. Părinții mei lucrau la câmp, iar el nu avea voie să părăsească localitatea. Am petrecut mult timp împreună, m-a învățat despre viață, despre demnitate și despre suferința tăcută a celor care nu au cedat.
Am locuit în Măzăreni până în clasa I, apoi ne-am mutat pentru o scurtă perioadă în Botoșani și în cele din urmă ne-am stabilit în Rădăuți, unde am urmat restul studiilor. Părinții mei s-au născut în satul Igiești, din Bucovina de Nord, azi pe teritoriul Ucrainei, în fosta URSS.
Domiciliul forțat l-au avut în județul Brăila, timp de aproximativ 45-50 de ani. Au fost mai întâi refugiați din Bucovina de Nord, au ajuns în zona Vatra Dornei, apoi au fost trimiși forțat în Timișoara. Acolo s-au născut fratele și sora mea. Ulterior, chiar în zilele de Rusalii, au fost din nou deportați și trimiși pe câmpuri, unde au fost obligați să-și construiască colibe din paie și să trăiască în condiții inumane. Azi, satul Măzăreni nu mai există. A fost desființat complet, dar locul acela rămâne în memoria mea și în actul meu de identitate, care încă îl menționează.”
Mărturia lui Luchian Samuel, fiu al unor foști deținuți politici: „Este un moment important pentru istoria noastră”
Lucian Samuel, medic stomatolog reputat în Rădăuți și fiu al unor foști deținuți politici, a oferit o mărturie emoționantă cu prilejul unui eveniment dedicat reconstituirii simbolice a muncii forțate a deținuților politici în Constanța.
Originar dintr-o familie deportată în Bărăgan, el a vorbit despre suferințele trăite în copilărie, despre greutățile în accesul la educație și despre drumul anevoios către o viață demnă. Mărturia sa este nu doar o rememorare a unei istorii personale dureroase, ci și un apel către generațiile tinere de a nu uita realitățile dure ale comunismului.
„Este într-adevăr un moment important, această inaugurare care comemorează reconstituirea Cazinoului, unde au muncit mulți deportați politici. Eu nu am participat direct la lucrările Cazinoului, dar am trăit în apropierea celor care au fost afectați de represiune. M-am născut în comuna Măzăreni, din județul Brăila, și am locuit acolo de la șase luni până la vârsta de opt ani. Apoi ne-am mutat înapoi în Bucovina, căci de acolo suntem de origine.
Părinții mei au fost deportați inițial în comuna Graba, județul Timiș. Apoi au fost transportați cu vagoanele în Măzăreni, unde am trăit toată familia timp de șapte-opt ani. Părinții mei, ambii membri PNL și proprietari de pământ, au fost considerați ‘chiaburi’ și deportați în Bărăgan, lăsând în urmă întreaga gospodărie.
Viața noastră a fost grea. Nu aveam sprijin educațional. Primele clase le-am făcut într-o școală improvizată în Măzăreni, unde cinci clase învățau într-o singură încăpere, cu un singur învățător. Când am ajuns în Rădăuți, unde trăiesc și azi, la opt-nouă ani, aproape că nu știam să scriu. A fost foarte greu să recuperez, dar, fiind muncitor și ambițios, am reușit. Azi sunt medic stomatolog, chirurg.
Tatăl meu a trăit până la 94 de ani, mama până la 82. Nu mai sunt în viață, dar le duc povestea mai departe. Vreau ca fiul meu să înțeleagă ce înseamnă istoria familiei noastre și ororile comunismului. L-am dus în locurile unde am trăit copilăria forțată, ca să simtă și să ducă mai departe adevărul despre acea perioadă.”
Ulterior evenimentului organzat la sediul MINAC, pe faleza din apropierea Cazinoului – unul dintre cele mai emblematice simboluri arhitecturale ale Constanței – a fost dezvelită oficial o placă memorială, în semn de omagiu adus celor aproximativ 100 de deținuți politici care, în condiții inumane, au fost forțați să contribuie la lucrările de restaurare ale edificiului, între anii 1951 și 1953.
Evenimentul de comemorare a reunit mai multe personalități și reprezentanți ai instituțiilor culturale și ai societății civile.
Au fost prezenți: Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța; Delia Roxana Cornea, managerul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) și gazda evenimentului; Niculina Moica, președinta Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR); Leonard Câmpeanu, președintele AFDPR București; precum și Apollon Cristodulo, publicist și fiul arhitectului Ion Cristodulo – fost deținut politic, implicat direct în lucrările de reconstrucție ale Cazinoului.
Placa memorială vine să repare simbolic o nedreptate istorică și să înscrie în spațiul public memoria celor care au fost siliți să construiască și să restaureze sub constrângere, dar a căror suferință rămâne mărturie vie pentru generațiile viitoare.
Primarul municipiului Constanța a subliniat, în discursul său, semnificația profundă a momentului, vorbind despre încărcătura istorică și morală a gestului comemorativ. El a evocat sacrificiul celor care, cu „mâinile goale și sufletul plin de speranță”, au reconstruit, într-o perioadă întunecată, unul dintre cele mai puternice simboluri ale orașului – Cazinoul, descris ca „bastionul Constanței”.
„Supravegheați de gardieni și cu spatele încovoiat de suferință, acești meșteri au ridicat din ruine o clădire care astăzi nu este doar un reper arhitectural, ci și un simbol al rezilienței.
Astăzi nu facem doar o reparație umană, ci asumăm un angajament colectiv: acela de a nu lăsa ca aceste pagini ale istoriei să fie uitate. În numele comunității constănțene, mă înclin în fața celor care au păstrat vie flacăra demnității. Vă asigur că memoria acestor oameni va dăinui în sufletul Constanței,” a mai precizat edilul.
În semn de apreciere pentru implicarea în demersurile de recuperare a acestei pagini uitate de istorie și pentru sprijinul acordat Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, edilului i-a fost oferită o diplomă și titlul de membru onorific al organizației.
Citește si:
