EXCLUSIV Procurorii din Constanța, anunț de ultim moment în cazul tinerelor ucise în accidentul de la Agigea

Știrile zilei
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța anunță finalul cercetărilor specifice în dosarul penal deschis după accidentul mortal dintre Agigea și Techirghiol, în urma căruia două tinere și-au pierdut viața.
Surse apropiate dosarului au declarat, pentru Ziarul Amprenta, că cel bănuit de comiterea accidentului (Costel Rogoza) a fost trimis în judecată sub acuzația de ucidere din culpă.
Dosarul a fost trimis vineri, 06 decembrie 2024, spre soluționare instanței competente, respectiv Judecătoria Constanța.
Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Tot potrivit surselor noastre, în dosar s-au constituit șase părți vătămate, din care cinci persoane fizice și Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Urmează ca în perioada imediat următoare Judecătoria Constanța să analizeze măsura preventivă dispusă în acest caz, respectiv arestul preventiv.

Amintim că două tinere, Maria M., de 21 de ani din Techirghiol și Alexandra I., de 28 de ani din Eforie, și-au pierdut viața într-un tragic accident rutier, care a avut loc la jumătatea lunii octombrie 2024 între Agigea și Techirghiol.
Potrivit anchetatorilor, după ce a fost testat cu aparatul etilotest, după producerea accidentului, șoferul a obținut un rezultat de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conform informațiilor postate pe contul său de socializare, bărbatul a fost caporal în armata franceză în perioada 2008 – 2014.
Într-un alt dosar, fix în ziua tragediei rutiere dintre Agigea și Techirghiol, bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru distrugere, violență în familie și încălcarea ordinului provizoriu de protecție.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Maria și Alexandra, cele două tinere ucise în accidentul de lângă Agigea, au fost înmormântate





