Începe Săptămâna Pătimirilor! Slujbele vor fi transmise în direct. Iată unde pot fi urmărite

Știrile zilei
Începe Săptămâna Pătimirilor! Creștinii ortodocși participă, în Săptămâna Pătimirilor, la slujbele numite Denii din parcursul anului bisericesc.
La Catedrala Patriarhală aceste slujbe vor fi oficiate de duminică și până vineri, începând cu ora 17:00, potrivit agerpres.ro
Tot potrivit sursei, slujbele vor fi transmise în direct de Trinitas TV pe Youtube și pe pagina de Facebook a Trinitas TV, a Agenției de știri Basilica și a Radio Trinitas.
Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a îndemnat, duminică, să începem să fim cu adevărat aproape de Iisus pe drumul Crucii, să suferim alături de Iisus Hristos și să credem în Învierea Lui și în posibilitatea învierii noastre. Ierarhul a chemat la participare la Denii, pentru a fi ‘statornici în iubirea noastră față de cel care suferă pentru noi’.
Denia este slujba Utreniei de a doua zi oficiată în ajun, seara.
La prima denie, cea din Duminica Floriilor, se va citi Evanghelia cu smochinul blestemat, pentru că nu avea roade întru el, iar în sfânta și marea Luni se citește Evanghelia de la Matei despre sfârșitul lumii.
Foto cu rol ilustrativ. Sursa: Facebook
Citește și






