Litigiul dintre Gigi Becali și primarul municipiului Constanța, pe masa Tribunalului

Știrile zilei
Litigiul dintre Gigi Becali și Primarul Municipiului Constanța, în care primarul a fost autorizat, în primă instanță, să desființeze anumite lucrări apreciate ca nelegale la un imobil deținut de Becali în oraș, a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Constanța.
Mai exact, este vorba despre dosarul 3739/212/2023, cu obiectul autorizare desființare lucrări (Legea 50/1991), cauză deschisă de reclamantul Primarul Municipiului Constanța, în contradictoriu cu pârâtul George Becali (Gigi Becali).
Cazul a fost înregistrat ieri, 5 februarie 2025, pe rolul Secției I Civile a Tribunalului Constanța, unde urmează ca dosarul să fie repartizat aleatoriu către un complet de judecată și să se stabilească data primei înfățișări în proces.

Astfel, după cum arătam în edițiile anterioare, în proces, primarul Constanței, Vergil Chițac, a cerut obligarea lui George Becali la desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire sau, în subsidiar, să fie el însuși autorizat să le desființeze.
În primă instanță, Gigi Becali a pierdut procesul, Judecătoria Constanța hotărând să admită acțiunea deschisă de primarul Constanței
În minuta hotărârii ce a ajuns acum în atenția Tribunalului se arată că instanța „obligă pârâtul să desfiinţeze lucrările de construcţii realizate fără autorizaţie de construire la imobilul situat în municipiul Constanţa, (…) menţionate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 50-001289 din 16.04.2021 şi să aducă imobilul la starea iniţială, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri“.
Totodată, Judecătoria „autorizează reclamantul să desfiinţeze lucrările de construcţii realizate fără autorizaţie de construire la imobilul situat în municipiul Constanţa, (…), menţionate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 50-001289 din 16.04.2021, în caz de neexecutare a obligaţiei în termenul acordat, pe cheltuiala pârâtului“.
Ce a stabilit Judecătoria Constanța în procesul deschis de primar contra lui Gigi Becali
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în motivarea acestei hotărâri, magistrații Secției Civile a Judecătoriei au arătat, printre altele, că „pârâtul (nr., Gigi Becali) a fost sancţionat pentru executarea unor lucrări fără a deţine autorizaţie de construire prin procesul-verbal (…) din 06.04.2021, iar acesta nu a contestat actul sancţionator“.
„Totodată, instanţa constată că pârâtul nu s-a conformat măsurilor complementare dispuse în sarcina sa, în sensul că nu a desfiinţat lucrările realizate fără autorizaţie de construcţie“, au mai spus judecătorii constănțeni.
„Mai mult, instanţa constată că revenea pârâtului sarcina de a proba intrarea în legalitate ori respectarea măsurilor dispuse prin actul sancţionator, însă acesta nu a administrat nicio probă în acest sens“, se mai arată în hotărârea Judecătoriei Constanța.
Nu în ultimul rând, judecătorii au mai arătat că „instanţa reţine că pârâtul a avut timp suficient pentru a obţine autorizaţie de construire – intrare în legalitate sau pentru a se conforma măsurilor complementare dispuse în integralitate, începând cu data comunicării procesului-verbal, respectiv 26.04.2021 şi până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată (nr., 14.02.2023)“.
Acum, Gigi Becali a atacat în apel această hotărâre a Judecătoriei Constanța, astfel că dosarul va fi analizat de judecătorii de la Tribunal.
Proces similar și în 2023
Așa cum precizam în edițiile anterioare, acesta nu este singurul litigiu de acest gen dintre Gigi Becali și Primarul Municipiului Constanța.
În mai 2023, Judecătoria Constanța a respins ca rămasă fără obiect o altă cerere formulată de primar în temeiul Legii 50/1991 privind autorizarea pentru desființarea unor lucrări, pârâtul fiind, de asemenea, George Becali.

Potrivit Hotărârii 5086/2023 a Judecătoriei Constanța, la momentul respectiv, litigiul viza un imobil P+1E, cu piscină exterioară, autorizat din 2019, imobil la care ulterior, conform deciziei instanței, ar fi fost realizate și alte lucrări pentru care, însă, nu fusese obținută autorizație de construire.
Totuși, au arătat judecătorii, cu aproximativ două săptămâni înainte de deschiderea procesului de către primar, Gigi Becali ar fi solicitat și, ulterior, ar fi obținut, în luna martie 2023, autorizația de construire pentru intrarea în legalitate cu privire la lucrările consemnate în procesul-verbal.
Acum rămâne de văzut care va fi decizia Tribunalului Constanța în dosarul în care a fost admisă acțiunea primarului.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
Sursa foto: Youtube.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Gigi Becali, demers de ultimă oră la Judecătoria Constanța, în procesul deschis de primarul Chițac





